SCENA IV

Aceiași, PÂRLEA-VODĂ, PAHARNICUL, CRAINICUL,

SERVITORI și OSTAȘI (toți sunt îmbrăcați în roș)

CRAINICUL (venind repede în scenă): Închinați-vă, plecați-vă, că sosește măria-sa Pârlea-Vodă.

LĂCUSTĂ: Pârlea-Vodă... Sunt platcă...

(Intră paharnicul, urmat de servitori, care poartă balerce în spinare.)

COR

Iată vine Pârlea-Vodă

Înfocat și-mbujorat;

Dintre toți domnii din lume,

Cel mai roș, mai însetat!

PÂRLEA (Intră repede. El e gras și aprins la față.)

ARIE

PÂRLEA: Apă, apă, mor de sete.

PAHARNICUL: Măria-ta, balercele sunt deșerte; ai băut tot.

PÂRLEA: Nu-i apă?... m-am stins!... Paharnice, te osândesc să-ți tai capul tu singur, cu mâna stângă. (Vede masa.) A!... iaca chileală.

(Se repede la masă.)

LĂCUSTĂ

Semețe! un pas numai de-i face cătră masă,

Cazi mort, de astă armă străpuns...

(Îl amenință cu furculița.)

PÂRLEA

Străpuns?... Nu-mi pasă!

Mai bine mort de paloș, ca un viteaz, decât

De sete, mișelește, cu iască-aprinsă-n gât.

(Apucă o garafă și o deșartă.)

LĂCUSTĂ: Iaca minune... grăim amândoi în stihuri, ca niște apelipisiți?... Aferim, vere.

PÂRLEA: Vere?... Cine ești tu, de îndrăznești a mă vărui?

LĂCUSTĂ: Eu sunt domn, ca și tine.

PÂRLEA: Domn... (Amabil.) Să mă fericesc cu numele?...

LĂCUSTĂ: Lăcustă-Vodă!

PÂRLEA (furios): Lăcustă?... dușmanul meu de moarte?

LĂCUSTĂ: Tocmai.

PÂRLEA (grațios): Sunt prea fericit de cunoștință. (Dă mâna.)

LĂCUSTĂ: Și eu tij, vere... poftim la masă.

PÂRLEA: Mulțumesc; sunteți prea amabil.

LĂCUSTĂ: Da, mă rog, nu te mai fasoli.

PÂRLEA (șade): N-aș vrea să fiu indiscret.

LĂCUSTĂ: Să mă vezi pe năsălnic.

PÂRLEA: Ba mai bine pe brațe, vere.

LĂCUSTĂ (vesel, ghiontind pe Pârlea): Pe brațe, berbantule? Pe brațele Sânzianei?

PÂRLEA (posomorât): Ba cât despre fata lui Papură-Împărat, pune-ți pofta-n cui.

LĂCUSTĂ: Și pentru ce, mă rog...?

PÂRLEA: Pentru că mă duc s-o-mpețesc.

LĂCUSTĂ (ironic): Ș-ai s-o pățești, în adevăr, vere.

PÂRLEA: Ver-vere?... Și cum asta?

LĂCUSTĂ: Fiindcă și eu mă duc la curtea Sânzianei, cu gând de-a-i face curte.

PÂRLEA (se scoală): Suntem rivali!... unul din noi dar e de prisos pe lume; trebuie să piară.

LĂCUSTĂ (liniștit): Ai dreptate; pieri tu.

PÂRLEA: Ba tu... Scoală și vin la luptă, să ne ciocârtim cu paloșele.

LĂCUSTĂ: Ce face?... Să ne batem împreună?... cată-ți de treabă, omule; avem oști pentru certele noastre, ucigă-se între ele... și noi să petrecem cu voie bună... Așa-i rândul crailor ș-al împăraților. (Strigă.) Stolnice!... pune-te în capul armatei mele... și taie bucăți oastea lui Pârlea-Vodă; de-i scăpa teafăr... de te-i arăta leu... te-oi face “ban”.

PÂRLEA (asemene): Paharnice!... ai auzit?... Să te văd; harceaparcea în oamenii lui Lăcustă-Vodă; de-i fi învingător... te schimb din particular în general.

STOLNICUL (cu glas slab): Nu putem, măria-ta, că suntem morți de foame.

PAHARNICUL (asemene): N-avem vlagă, măria-ta; suntem morți de sete.

LĂCUSTĂ: Ei, dar fie pe altă dată.. (Lui Pârlea.) Primești, verișorule... să ne ucidem altă dată?

PÂRLEA: Bucuros... acum să plecăm la curtea lui Papură-Împărat.

LĂCUSTĂ: Să plecăm; cunoști drumul?

PÂRLEA: Ba nu!... m-am rătăcit de vreo șapte ori, de când am pornit de-acasă.

LĂCUSTĂ: Ai umblat în bobote ca și mine; ne trebuie dar un călăuz. Stolnice, un călăuz cât oi bate-n palme.

STOLNICUL (nemișcându-se): Numaidecât, măria-ta.

PÂRLEA: Paharnice, un călăuz.

PAHARNICUL (stă pe loc): Numaidecât.

(Pepelea se ivește între copaci.)