SCENA IX

PEPELEA (ieșind din căsuță): Să se fi înecat biata mătușă?... de-aș ști că aș găsi-o, m-aș arunca înot. Ia să vedem. (Vine în scenă și găsește o cârjă.) Iaca una din cârjele ei... poate să-mi fie de ajutor... (La mal). A!... pare că zăresc ceva... ea-i... plutește... dă, Doamne, s-o scap. (Întinde cârja-n apă și scoate sumanul babei.) Nu-i ea. Sărmana, e numai sumanul ei, a murit! S-a dus pe ceea lume, și eu am rămas iar singur. (Plânge.) Rău mă doare inima după ea... dar ce aud!... ce văd!

(Furtuna trece, norii dispar și luna se înalță de după copaci, în fund... pe suprafața lacului răsar mai multe flori mari de nufăr și în fiecare din ele stă închisă câte-o zână; în cea mai frumoasă se găsește Baba Rada, metamorfozată în Regina Zânelor; razele lunii luminează tainic tabloul.)