SCENA IX

Aceiași, PAPURĂ cu SÂNZIANA

PAPURĂ (pe tron): Bine-ați venit la curtea noastră, oaspeți de soi și de tot soiul!... Crainicii noștri v-au dus vestea despre copilă și zestrea ei... jumătate de împărăție, fără ipotecă... Care din voi va avea noroc să placă fetei va avea parte de amândouă... Haide, arătați-vă talentele și nurii, concursul e deschis; am zis!...

TOȚI: Trăiască Papură-Împărat!

PAPURĂ: Acum și pururea și-n vecii vecilor...

TOȚI: Amin!

PAPURĂ: Păcală, te numesc mareșal de ocazie, fără leafă. Prezentează-ne concurenții cu tropos.

PĂCALĂ: Ascult. (Prezentând pe Zorilă.) Măria-sa Zorilă, craiul Răsăritului.

PAPURĂ: Zorilă?... Am cunoscut în tinerețe pe babacu-tău; pătimea, sărmanul, de căscat, altminterea era deștept și cam... berbant.

(Râzând.) Îmi aduc aminte că odată ne-am întârziat împreună pănă-n faptul zilei, într-o mahala!... ha! ha! ha! Stârnisem toți câinii și comisarii... ha, ha, ha!

TÂNDALĂ (încet, cu dezaprobare): Auguste...

PAPURĂ (serios): Ai dreptate, Tândală, nu iartă ighemoniconul. (Arată pe Sânziana.) Și e sărbătoare-n casă; iaca tac, tac.

ZORILĂ (îngenunche dinaintea tronului Sânzianei și declamă):

Princesă! Răsăritul e raiul pământesc;

Din el răsare luna și soarele ceresc!

Primește-a fi regină acelui dulce plai,

Ca să privească lumea-n mirare rai în rai.

(Se scoală și se retrage.)

PAPURĂ (lui Tândală): Rarerarerai în rai? parcă aud broaștele, Tândală.

TÂNDALĂ: Poezie imitativă, auguste.

PAPURĂ: O fi!...

PĂCALĂ (prezentând pe Murgilă): Măria-sa Murgilă, craiul Apusului.

PAPURĂ: Murgilă?... Stăi... am cunoscut și pe babacu-tău; era cam posomorât de firea lui. Ce mai face?

MURGILĂ (posomorât): A apus...

PAPURĂ: A apus!... Ce spui? A dat pielea popii? Hei!... lume, lume!... toți suntem mai mult sau mai puțin muritori. (Își suflă nasul tare.) Ca mâine îi apune și tu.

MURGILĂ (asemenea și el îngenunche înaintea Sânzianei și declamă):

Princesă, în Apusul profund, mistuitor,

Apune soare, lună, tot ce-i strălucitor,

Dar jur pe-a ta frumseță, de lume admirată,

Că tu nu vei apune din ochii-mi niciodată.

(Se retrage.)

PAPURĂ: Frumos!... (Lui Tândală.) Ce au, Tândală, de grăiesc toți în stihuri?... e vreo boală nouă?

TÂNDALĂ: Da... o boală ce se numește stiho-morbus.

PAPURĂ: O fi!...

PĂCALĂ (prezentând pe Lăcustă): Măria-sa Lăcustă-Vodă.

PAPURĂ: Lăcustă? Te știu de mult... mi-ai potopit ogoarele într-o vreme... la anul o mie și ceva!

LĂCUSTĂ: Era foamete, augustate... și eram pe atunci un copil fără judecată, zburdalnic.

PAPURĂ: Așa!... Ș-acum văd cu mulțumire că, deși ești flăcău tomnatic, te ții bine; tot verde!

LĂCUSTĂ: Am stomac bun!

PAPURĂ (lui Tândală): Stomac de Lăcustă.

LĂCUSTĂ (îngenunchează dinaintea Sânzianei și declamă):

Frunză verde de mohor

Mor de dor... zău... de dor mor,

Mor... mor... mor...

(Aparte.) Ce dracu!... am uitat restul și mi-am pierdut rostul.

PAPURĂ (lui Tândală): Ian ascultă, Tândală... ăsta mormorosește ca un urs.

LĂCUSTĂ (cată a continua):

Frunză verde de mohor

Mor, mor, mor...

PAPURĂ: Lăcustă... dragă Lăcustă, lasă, nu mai muri acum, fătul meu, pe altădată, pe altădată, așa să trăiești.

LĂCUSTĂ (retrăgându-se): Curios!... mi-am uitat improvizația.

PĂCALĂ (prezentând pe Pârlea): Măria-sa, Pârlea-Vodă.

PAPURĂ: Pârlea?... pârlit ești de soare!

PÂRLEA: Ba din născare, augustate. (Declamă:)

Princesă, a ta frumseță-nfocată și bălaie

În vulcanul meu de suflet a aprins o pălălaie.

Ard, ard, ard, mă fac cenușă, căci amorul mă încinge.

A! precum ai aprins focul, fă bine de mi-l și stinge.

PAPURĂ: Pompieri!... chemați pompierii... e-n stare să-mi dea foc palatului. (S-aude afară fluierul lui Pepelea.)

PÂRLEA (indignat): Cine mă fluieră?

PAPURĂ: Ce se-aude, un fluier?

SÂNZIANA (uimită, aparte): Parcă-i fluierul care m-a scăpat de zmeu.

(Apare Pepelea pe pragul ușii din dreapta.)