SCENA X

Aceiași, PEPELEA

PAPURĂ: Cine ești tu, semețule, de îndrăznești s-ai îndrăzneala de a te prezenta dinaintea noastră?

PEPELEA: Luminate împărate, sunt solul Zânei-Lacului!... Acea zână năzdrăvană a auzit de preaputernicul, preaînțeleptul, preamărinimosul Papură-Împărat, precum și de cereasca frumusețe a fiicei sale, care-i samănă...

PAPURĂ (îmblânzit): Așa mai vii de-acasă... urmează.

PEPELEA: Și, vrând să vă arate admirarea ce i-ați inspirat, vă trimite prin mine, pentru serbarea de astăzi, două prezenturi, cum nu s-a mai văzut pe lume.

PAPURĂ: Care? unde-s?...

PEPELEA (face un semn afară; un paj intră, aducând o colivie mică de aur, în care este închisă o pasăre albastră, și alți doi servitori aduc o oglindă mare, pusă pe două picioare aurite): Iată-le!... o pasăre măiastră, pentru frumoasa și încântătoarea princesă. (Ia colivia ș-o prezintă Sânzianei.) Ș-această oglindă, pentru augustatea-voastră... Pasărea are grai omenesc și răspunde la toate întrebările... Oglinda arată adevărul... Zâna vă roagă să le primiți bucuroși, din parte-i.

(Servitorii așează oglinda între ambele arcade, față cu publicul.)

PAPURĂ: Primim, cum nu?... și-i trimitem asigurarea înaltei noastre considerațiuni.

SÂNZIANA: Ce frumoasă pasăre!

PAPURĂ: O fi dumbrăveancă? (Lui Pepelea.) Și zici că astă pasăre grăiește?

PEPELEA: E pasăre măiastră... adresați-i orice întrebare, ea va răspunde.

PAPURĂ: Ce s-o-ntreb? Ha! am găsit... Păsărică dragă... spune-mi: sunt coțcari în împărăția mea?

PASĂREA: Da! da! da! da!

PAPURĂ: Nu mă-ndoiam de asta... care sunt cei mai mari gheșeftari?

PASĂREA: Păcală... Tândală...

PAPURĂ: Ce-a zis?

PĂCALĂ: A zis Tândală.

TÂNDALĂ: Ba Păcală.

PĂCALĂ: Ba Tândală.

TÂNDALĂ: Ba Păcală.

PASĂREA: Păcală-Tândală, Tândală-Păcală.

PAPURĂ: Cum se poate?... Și eu credeam...

TÂNDALĂ-PĂCALĂ: Minciuni, minciuni, gaiță nerușinată!... Nu o credeți, augustate.

PAPURĂ (sever): Tăcere!... Mâine voi fi supremul vostru judecător, astăzi n-am vreme să fiu decât părinte... Sânziană, ai văzut ș-ai ascultat pe onorabilii preopinanți... asta... aspiranți... răspunde, care din dumnealor îl socoți mai demn de a-mi fi ginere mie și, prin urmare, bărbat ție?

SÂNZIANA (sculându-se): Sire, sunt confuză în momentul acesta... și nu mă pot pronunța îndată... atât de mari sunt meritele dumnealor.

PAPURĂ: Prea bine, fata mea... Vom suspenda ședința pe zece minute; pentru ca să ai tot timpul necesar de-a lua o rezoluție. (Tare.) Ședința e suspendată pe zece minute. Poftiți la bufet, dacă vă place. (Se scoală.)

SÂNZIANA (aparte): Am să consult pasărea despre ursitul meu.

(Către pasăre.) Păsărică dragă, cum se numește ursitul meu?...

PASĂREA: Pepelea! Pepelea.

SÂNZIANA: Pepelea. (Iese printre arcade împreună cu damele.)

PAPURĂ: Acum mă pot coborî de pe tron, să-mi mai dezmorțesc șalele... (Se coboară.) Unde-i cel ce-a adus pasărea și oglinda?

PEPELEA: Eu sunt.

PAPURĂ: Cum te cheamă?

PEPELEA: Pepelea.

PAPURĂ: Din botez sau de-aiurea.

PEPELEA: Ba de-aiurea.

PAPURĂ: Așa am chitit și eu... acum spune-mi ce meșterie are oglinda asta?... Pănă azi eu n-am văzut oglinzi?

PEPELEA: Ea arată chipul și totdeodată caracterul fiecărui om ce se uită în ea.

PAPURĂ: Minunat. (Aparte.) Prin ea am să cunosc firea musafirilor mei. (Tare.) Păcală, Tândală... ian priviți-vă mutrele în oglinda asta... ca să vedeți cât sunteți de frumoși.

PĂCALĂ-TÂNDALĂ (cu sfială): Auguste...

PAPURĂ: Am poruncit... marș.

(Păcală și Tândală se duc în față la oglindă, care reflectează doi lupi cu gurile căscate, trăgând de-o pungă.)

PĂCALĂ -TÂNDALĂ: Doi lupi!... piei, drace!... suntem lupi?

PAPURĂ: Lupi! Miniștrii mei, secretari de stat, sunt lupi! și eu i-am rânduit păstori la oi?... (Sever.) Am să vă hăituiesc cu copoi, pungivorilor!

PĂCALĂ-TÂNDALĂ (abătuți): Ne-am dat de gol! Am pățit-o.

TOȚI (cu mirare): O!

PAPURĂ (aparte): Acum să trecem la musafiri. (Tare.) Lăcustă- Vodă... ai idee de nurii cu care te-a înzestrat natura?

LĂCUSTĂ: Aproximativ, augustate, după cât m-au încredințat sexul frumos.

PAPURĂ: Treci la oglindă, treci ca să te aproximativești cu ochii.

LĂCUSTĂ: Bucuros... (Se pune în fața oglinzii. Oglinda reflectează o lăcustă slabă.)

TOȚI (râzând): A!... o lăcustă?

LĂCUSTĂ: Eu! Lăcustă?...

PAPURĂ: Aidoma.

PÂRLEA (râde cu hohot): A pățit-o vărul.

PAPURĂ: Pârlea-Vodă, e rândul dumitale.

PÂRLEA: Eu n-am grijă... sunt frumos. (Cată în oglindă. Oglinda reflectează un curcan.) Un curcan!

(Toți râd.)

PAPURĂ: Numai bun de pus în frigare.

PÂRLEA (furios): Asta-i o insultă... cere răzbunare. (Scoate sabia ca să lovească oglinda.)

PAPURĂ (oprindu-l): Ba te poftesc să-mi lași mobilele în pace; nu poți lupta cu adevărul... Am să mă uit și eu... priviți și admirați. (Se pune majestos înaintea oglinzii. Oglinda reflectează o broască purtând scufă.) Ce?... un buhai de baltă? Eu?... Asta-i broscărie... boșcărie vreau să zic; sfărâmați oglinda asta obraznică în 40 de mii de bucăți. Buhai de baltă?... Pepelea, unde-i Pepelea?

PEPELEA (ieșind de după oglindă): Aici.

PAPURĂ: La spânzurătoare... duceți-l la ștreang.

TÂNDALĂ-PĂCALĂ: Pe dânsul cu toții!

(Toți se reped asupra lui Pepelea, care scoate fluierul de la brâu.)

PEPELEA (aparte): Am să te văd, fluierașule, ce poți.

(Fuge spre ușa din dreapta.)

PAPURĂ: Nu-l lăsați să scape.

PEPELEA: Sună, fluierașule, să-i faci a juca de streche.

(Sună din fluier ca la ușa cortului. Toți se opresc din goană și încep a juca în loc, sărind în sus, strâmbându-se și neputându-se opri; Pepelea iese, fluierul încetează, dansul se oprește.)

TOȚI: După el! (Se reped spre ușă, fluierul se aude mai departe, dansul iar începe și continuă mai strechiat, pân’ ce fluierul tace.) Uf! am obosit, nu mai pot, îmi dau sufletul. (Unii cad pe scaune, alții se reazemă- mpreună, spate de spate.)

PAPURĂ (căzând pe treptele tronului): Uf! am jucat fără voie ca la ușa cortului, la bătrânețe. Suntem vrăjiți.