SCENA XI

Aceaiași, DAMELE CURȚII, MACOVEI, TOMA, ȚĂRANI, ȚĂRANCE

DAMELE (dau țipăt afară): A!

TOȚI (tresărind): Ce este?

DAMELE (pe terasă): Zmeul! Zmeul!... Săriți... a răpit pe domnița!

(Zmeul trece călare prin aer, cu Sânziana în brațe.)

TOȚI: Zmeul!...

DAMELE (vin, alergând speriate, în scenă): Zmeul! (Se ascund după tronuri.)

PAPURĂ: Ce zmeu? unde-i zmeul?... ce-ați pățit?

O DAMĂ (repede): În vreme ce domnița sta departe pe terasă, grăind cu pasărea cea măiastră, soarele s-a-ntunecat ca de un nor și deodată a apărut prin văzduh un zmeu călare; el a trecut pe lângă domnița, a luat-o în brațe și s-a dus, s-a dus...

PAPURĂ (buimăcit): S-a dus, s-a dus, unde s-a dus?

DAMA: Și s-a făcut în curând nevăzut.

PAPURĂ (tare): Unde?

DAMA: În fundul orizontului.

TOȚI: A!

PAPURĂ: Tocmai în fund?

DAMA: Tocmai.

TOȚI: A!... A!...

PAPURĂ: Ce a... a... a?... ce ați căscat gurile?... La goană după el! (Scoate paloșul și umblă pe scenă ca un nebun, strigând:) După el, voi toți... Domni, crai, împărați, Păcală, Tândală, Macovei. Oștile, să iasă oștile... Poporul!... Să sară poporul! Cum?... să-mi fure bunătate de fată pe sub nas? După hoț, la goană; înarmați-vă cu buzdugane, cu ciomege, cu ce-ți găsi — încălecați pe cai, pe măgari, pe prăjini, și după zmeu, la goană. Eu plec înainte... Hai, nu mă lăsați singur.

TOȚI: Hai! Hai!

COR

La goană, la goană, la goană,

În grabă, la fugă, mereu!

Să-l prindem, să-l facem tocană,

Pe hoțul, pe hâtrul de zmeu!

(Toți ies, alergând pe ușă și pe sub arcade.)

(Sfârșitul actului II.)