SCENA II

ZÂNA, ZMEUL (vine prin alee trist, palid și abătut)

ZÂNA: Bine-ai venit, frate!... Ce-ai pățit de ești așa trist?

ZMEUL (oftează): Ha!

ZÂNA: Ești bolnav?

ZMEUL (dă din cap): Ha!

ZÂNA: Nu?... ai pierdut poate pe Sânziana?

ZMEUL (tragic): Ah!... n-am pierdut-o, soro... ea m-a prăpădit pe mine.

ZÂNA: Cum?

ZMEUL: Nu vrea!

ZÂNA: Ce nu vrea?

ZMEUL: Să mă iubească.

ZÂNA: Cum se poate?... tu, zmeul zmeilor!

ZMEUL: Eu, zmeul zmeilor!

ZÂNA: Carevasăzică, nu te-ai îndulcit cu nimica până acum?

ZMEUL: Îndulcit?... Zi amărât, căci numai amar am înghițit... privește-mă în față, ș-apoi mă-ntreabă de viață.

ZÂNA: Într-adevăr, ești cam tras la față.

ZMEUL: Și tras pe sfoară... Sunt galben ca nufărul, căci nici mănânc, nici beau, nici dorm; sunt năuc.

ZÂNA: Adică înamorat?

ZMEUL: Înamorat lulea.

ZÂNA: Lulea?

ZMEUL (tragic): Lulea, ascultă: După ce am răpit-o de la curtea lui Papură... am adus-o prin văzduh la palatul meu din insula cea nevăzută... Sărmana!... era leșinată de spaimă... când s-a trezit și a dat cu ochii de mine... în loc să-mi zâmbească, ca celelalte fete bine crescute, știi ce-a făcut?

ZÂNA: Ce?

ZMEUL: S-a-nfuriat ca o pisică sălbatică, și cât pe-aci să mă chiorască cu unghiile sale trandafirii... Eu am început, după obicei, a-i înșira vorbe drăgălașe... aș!... ca și când aș fi grăit politică.

ZÂNA (râzând): Așa efect deșănțat ai produs?

ZMEUL: Așa!... i-am spus că o iubesc, că vreau s-o fac împărăteasa zmeilor, că i-oi aduce toate comorile din lume, botine cu tocuri de-o șchioapă, corsete, chirase, degeaba!... în sfârșit, i-am căzut la genunchi... Am plâns chiar, crezi tu, Pădureanco?

ZÂNA: Și ea?

ZMEUL: Ea s-a uitat la mine cu dispreț și mi-a zis: Slut ești când te scâncești.

ZÂNA: Și tu?

ZMEUL: Eu m-am supărat și am răspuns: Slut, neslut, ai să fii a mea, de voie, de nevoie; și m-am repezit s-o apuc în brațe.

ZÂNA: Și ea?

ZMEUL: Ea mi-a tras o palmă... dar știi ce palmă? de mi-au scăpărat ochii... (Duios.) Cine ar crede că o mânușiță atât de fragedă ar putea... Mi-e umflată falca?

ZÂNA: Umflată bine... și tu?

ZMEUL: Eu m-am făcut că n-am mâncat palma și am dat asalt înainte...

ZÂNA: Atunci?

ZMEUL: Ea a scos, de nu știu unde, un pumnar și mi-a declarat că se ucide de-oi face un pas mai mult.

ZÂNA: Și tu ai crezut-o?

ZMEUL: Era în stare să se străpungă, diavoloaica, pentru ca să-și apere... onoarea.

O copiliță cu mâna-i albă

Pe mine, soro, m-a prins de nas.

Și lângă-această minune dalbă

N-am nici putere, nu am nici glas.

Credeam odată că cel mai tare

Și cel mai mare pe lume-s eu.

Ce nerozie!... o fată mare

E mai zmeoaică decât un zmeu!

ZÂNA: De este așa, te jălesc, frățioare... După câte mi-ai spus, Sânziana are mândrie și energie?...

ZMEUL: Prea multă energie... (Își pipăie falca.) Și eu nu mai am vlagă în mine de când mă muncește dorul... puterile mi-au secat, încât sunt foarte îngrijit, căci am aflat de venirea lui Papură-Împărat asupra mea cu oaste mare!

ZÂNA: Cine ți-a adus astă veste?

ZMEUL: Un șoim cu cap de cuc.

ZÂNA: Vro pasăre măiastră?

ZMEUL: Nicidecum!... Un simplu cuc, care și-a schimbat numele, ca să se coțofănească.

ZÂNA: Și ce-ai de gând să faci?

ZMEUL: De-aș fi în apele mele, nu mi-ar păsa de oastea lui Papură... dar mă simt fără curaj... de când m-a muiat amorul... și mă tem...

ZÂNA: Nu te teme, cât sunt eu în calea lor... alt drum decât acest din codru nu duce spre insula ta. De-or intra în el, îi prind în mrejele mele.

ZMEUL: Prinde-i, surioară! mai cu samă pe împăratul... Sânziana va face tot ce voi vrea eu pentru ca să scape pe tată-său... ș-atunci voi redeveni iar zmeul zmeilor, cu-o falcă-n cer și cu alta pe pământ... dar ce s-aude? (În stânga e un zgomot de oameni.)

ZÂNA: Zăresc o oaste mare... o fi Papură.

ZMEUL: O oaste?... fug...

ZÂNA: Mergi degrabă de te închide în cetatea ta.

ZMEUL: M-am dus! (Iese fuga prin fund.)

ZÂNA: Sărmanul frățior, cine-ar zice c-a fost spaima lumii... privește, din zmeu, s-a schimbat în iepure. Efectul amorului! (Intră în pădure.)