SCENA X

PÂRLEA, ZÂNA - CODRULUI

PÂRLEA: O nevăstuică?

ZÂNA (aparte): Cine să fie ardeiul ăsta?

PÂRLEA (aparte): Frumușică... ochi plini de foc... talie plinuță... brațe de caș... îmi dau poftă de mâncare... Dacă mi-aș cerca norocul?...

(Grațios.) Puiculiță, de-aici ești?

ZÂNA: De aici.

PÂRLEA: Și cum te cheamă, maică?

ZÂNA: Pădureanca mă cheamă, taică.

PÂRLEA: Pădureanca!... se vede că ești născută în codru?

ZÂNA: Ai ghicit.

PÂRLEA: Dar... nu ești sălbatică?...

ZÂNA: Nu cred.

PÂRLEA: Bujorașule, așa te vreau.

ZÂNA: Dar de ce mă vrei așa?...

PÂRLEA: De ce?... Hm!... ascultă, măiculiță, ce ai zice dacă ți-aș face o propunere...

ZÂNA: Ce propunere?

PÂRLEA: Foarte nevinovată... adică să ne primblăm împreună, a la brațetă, prin cea desime.

ZÂNA: A la brațetă?...

PÂRLEA: Dar; hai să culegem cimbrișor.

ZÂNA: Nu te pricep.

PÂRLEA: Vorbă să fie... parcă n-ai mai cules cimbrișor de când ești.

ZÂNA: De unde să culeg, dacă nu-i?

PÂRLEA (aparte): E cam prostuță, dar frumoasă coz. (Tare ș-apropiat.) Cum se poate?... un juvaer ca mata, cu o guriță așa de îmbobocită, cu niște sprâncene așa de îmbinate... cu o talie așa de rotunjoară. (Vrea să o apuce de mijloc.)

ZÂNA (lovindu-l peste mână): Nu pune laba.

PÂRLEA (încântat): Labă?... e nostimă de tot Pădureanca! vorbă multă, sărăcie... Știi una?

ZÂNA: Spune.

PÂRLEA: Îmi placi, nevoie mare; m-ai fermecat, m-ai scos din țâțâni... și, de vrei să-ți găsești norocul, n-ai decât să te dai în dragoste cu mine, pe legea mea.

ZÂNA: Oare? dar cine ești d-ta?

PÂRLEA (cu emfază): Pârlea-Vodă.

ZÂNA: Pârlea-Vodă cel vestit?

PÂRLEA (mândru): Eu!

ZÂNA: Cel frumos?

PÂRLEA: Eu!

ZÂNA: Cel drăgălaș?

PÂRLEA: Eu!...

ZÂNA: Cel șuchet?...

PÂRLEA: Tot eu! văd că mă cunoști, ca și când m-ai fi făcut.

ZÂNA (oftând): Ah!

PÂRLEA: Oftezi?... oftezi după mine... găinușa tatei?... mă așteptai?...

ZÂNA (coborând ochii): Ah!

PÂRLEA: Ei! nu mai suspina, cănărașule, că nu-s doar nemilostiv... știu să compătimesc la amorurile ce aprind... Pe cât sunt de plăcut, sunt și mărinimos.

ZÂNA: Ce bun ești!

PÂRLEA: Așa mi-i crasisul. (Deschide brațele.) Și de vreme ce m-ai îndrăgit nitam-nisam... vino-n brațele mele... eu să te schimb pe tine în zâna fericirii și tu să mă schimbi pe mine în...

ZÂNA (înaintează și-l atinge cu o vărguță): În curcan... (Pârlea se preface în curcan.)

PÂRLEA: Aoleo!

ZÂNA: Ha! ha! ha! încă unul!... la coteață. (Îl alungă.)

PÂRLEA: Glu! glu! glu! glu!

(Pârlea fuge-n pădure. Deodată s-aude-n depărtare fluierul lui Pepelea.)

ZÂNA (singură): Un fluier?... îl cunosc?... e fluierul lui Pepelea, dat lui de Zâna-Lacului, dușmana mea de moarte... El fură mințile și pătrunde inimile. (Ascultă.) Ce armonie încântătoare!... Cu el, Pepelea poate realiza tot ce dorește în astă lume. Pepelea se duce să scape pe Sânziana din insula fratelui meu... Cum să-l opresc de-a merge înainte?... Cum să-i smulg arma din mână, fluierul cel vrăjit?... A!... bună idee!... să iau chipul și glasul Sânzianei, să-i ies în cale, să-l amețesc, să-l orbesc... minunat! (Fluierul încetează.) Are să cadă și el în mrejele mele. (Intră în pădure.)