SCENA XII

Aceiași, ZÂNA - LACULUI

ZÂNA-LACULUI: Stai!

ZÂNA-CODRULUI (înfiorându-se): Zâna-Lacului, sunt pierdută!

(Scapă fluierul din mână.)

ZÂNA - LACULUI: Pepeleo, ieși din pământ. (Pepelea iese încet pe fața pământului.) Iar tu, Pădureanco, Zâna-Codrului, tu care nu cunoști pe lume nici mila, nici iubirea, dispari.

ZÂNA - CODRULUI (retrăgându-se speriată, se apropie cu spatele de un stejar, care se deschide ș-o înghite. Dispărând): A!

PEPELEA (îngenunchind): O! Zână binefăcătoare, cum să plătesc binele ce mi-ai făcut?

ZÂNA - LACULUI: Făcând și tu bine altora; sună din fluier, ca să dezlegi de farmecele Pădurencei pe toți nenorociții care gem închiși în codrul acest blestemat. 

Adio, rămâi cu bine,

Împlinește-ți soarta ta.

Și gândește-n veci la mine,

Eu voiesc a te-ajuta.

Într-o oară de urgie

Tu mi-ai fost apărător,

Eu voi fi cu bucurie

Al tău înger păzitor. (Dispare.)

(Pepelea, luând fluierașul de jos, sună în el; deodată copacii se deschid, lăsând să iasă din trunchiurile lor mai mulți oameni fermecați de Pădureanca: Papură, Pârlea-Vodă, Macovei, Tândală, Păcală etc. Reapar toți sub figurile lor. Muzică la orchestră. Pepelea iese.)