SCENA X

Aceiași, ZMEUL

ZMEUL (iese încet din palat, armat cu buzduganul, tainic): Doarme! (Încet.) Frate, frățioare... Nu răspunde... a adormit... acu-i vremea să-i turtesc tidva cu buzduganul. (Se apropie de Pepelea pe vârful picioarelor și lovește în trunchi cu buzduganul.) Na, una; l-am amețit... să-i mai dau vreo câteva (lovește), două, trei, patru; tare căpățână!...

LĂCUSTĂ: Ce face zmeul dracului?... în cine bate cu buzduganul?

PÂRLEA: În bietul Pepelea.

LĂCUSTĂ: L-o fi ucis hoțul.

PÂRLEA: Cel puțin i-a făcut scăfârlia numai țăndări.

ZMEUL: De-acum cred că-i ajunge... nu mișcă... L-am ucis!...m-am dezbărat de el. (Pleacă și iar se întoarce.) Dar tot să-i mai trag una, drept adălmaș. (Mai lovește încă o dată; buzduganul se sfărâmă.) Na! mi-am frânt buzduganul, arma mea cea mai puternică!... ce fac eu acum fără ea, dar fie! încalte l-am ucis... Ce chef!, ce chef!... Hai deacum la culcare. (Intră în palat.)

LĂCUSTĂ: Sărmanul Pepelea!

PÂRLEA: Parapanghelos de-acum.

LĂCUSTĂ: Ba iaca învie, învie!... mare minune!

(Pepelea se mișcă și se ridică.)

LĂCUSTĂ: Pepeleo...

PEPELEA: Cine mă cheamă?...

LĂCUSTĂ: N-ai pierit?...

PEPELEA: Nu cred... am dormit dus.

LĂCUSTĂ: Dar n-ai simțit nimic prin somn?

PEPELEA: Ba, parcă m-au pișcat niște țânțari.

LĂCUSTĂ -PÂRLEA: Breee! breee! bree! bree!

(A înnoptat; cer cu stele.)

PEPELEA (sculându-se): Groaznic m-a ciomăgit fratele meu de cruce! noroc c-a lovit în fluier... dar încalte și-a frânt buzduganul... minunat!... o armă mai puțin în mâinile lui... oare ce face el acum?... s-a culcat?... a adormit?... (Se apropie de poarta palatului și ascultă. Se aude un horăit grozav înăuntru.) Doarme butuc... și horăiește ca o moară stricată... acu-i vremea de scăpat pe Sânziana și pe bieții voievozi, să le dau semn.

(Cuartet)

PEPELEA

Sânziană, te deșteaptă,

Eu te chem la sânul meu.

Al tău mire te așteaptă

Să te scape-acum de zmeu.

SÂNZIANA(ivindu-se la fereastră)

Ah! Pepeleo, sunt deșteaptă

Ca și viul dor al meu.

A mea inimă așteaptă

Ca să zbor la sânul tău.

PÂRLEA și LĂCUSTĂ (la fereastra de jos)

Groază-n mine se deșteaptă,

Mă frământ-amar și greu.

Moartea crudă ne așteaptă

În căldarea celui zmeu.

PEPELEA

Am călcat, venind la tine,

Peste nouă țări și mări.

SÂNZIANA

Am răbdat, gândind la tine,

Mii și mii de supărări.

PEPELEA

Dar acum soarta surâde,

Raiul dulce se deschide.

SÂNZIANA

Orișiunde-oi fi cu tine

Va fi raiul pentru mine.

(Împreună.)

PEPELEA

Sânziană, mă așteaptă

Să te scap de crudul zmeu...

SÂNZIANA

A mea inimă așteaptă

Ca să zbor la sânul tău.

PÂRLEA și LĂCUSTĂ

Moartea crudă ne așteaptă

La ospățul celui zmeu.

PEPELEA: Zmeul e beat de somn... sunteți gata?

SÂNZIANA: Gata.

LĂCUSTĂ: Dar cum ieșim din turn?

PEPELEA: Feriți-vă, c-am să deschid turnul prin farmecul fluierului meu. (Pepelea sună din fluier; fațada turnului se prăbușește, formând o scară. Sânziana se coboară, Pârlea și Lăcustă ies pe sub scară.)

SÂNZIANA (sus, în capul scării): Pepeleo!

PEPELEA (coborând-o): Sânziană, cobori iute.

SÂNZIANA (coborând, se aruncă în brațele lui Pepelea): A! scumpul meu mire!

PEPELEA: Scumpa mea mireasă!

LĂCUSTĂ (îmbrățișând pe Pepelea): A! scumpul nostru liberator!

PEPELEA: Nu-i vreme de pierdut... la fugă, barca ne așteaptă după stâncă... Hai!

PÂRLEA: Hai!... și tu, locaș afurisit, să cadă trăsnetele pe tine, să te macini ca mălaiul... să te...

LĂCUSTĂ: Lasă blestemurile pe altă dată... acum, la sănătoasa.

(Fug toți patru și dispar după stâncă.)