SCENA XI

ZMEUL (iese somnoros)

ZMEUL: Pare că am auzit un vuiet neobicinuit? am simțit ca un cutremur, care m-a trezit... s-a fi prăbușit vreo stâncă în mare? ce văd?... turnul e deschis?... o scară?... Sânziana a fugit?... cum?... și Pârlea, și Lăcustă?... încotro au apucat? spre pădure, negreșit... o! de i-aș prinde, am să-i mănânc de vii. (Aleargă spre pădure.)

(O auroră boreală se arată pe cer. La lumina ei se zărește o barcă lunecând pe mare; în ea se află Pepelea, Sânziana, Pârlea și Lăcustă.)

TUSPATRU (cântă)

Pe-ale mării blânde valuri,

Barcă mică, zbori departe.

ZMEUL (oprindu-se): Ce aud?

Și de-aceste crunte maluri

Cu grăbire ne desparte.

(Barca se depărtează spre orizont.)

ZMEUL (oprindu-se): Ce văd?... Sânziana cu ucisul meu? unde-i buzduganul, să-l azvârl în ei? (Se împedecă de el, rupt jos.) Iată-l, e frânt! (Turbat de mânie.) A!... Cum să-i prind, aripile, aripile... cu ele să-i ajung din zbor. (Intră repede în palat și iese în curând cu aripi aninate de umeri.)

ARIE PE MARE

Am scăpat, o! veselie,

Și de zmeu, și de robie!

ZMEUL: Ba n-ați scăpat, o să mă reped ca un vultur de sus de pe stâncă. (Pleacă spre stâncă.)

(Stânca se deschide și Zâna-Lacului apare sub o arcadă luminoasă.)