SCENA VIII

Aceiași, PEPELEA (intră alergând)

PEPELEA: Sânziană... Sânziană...

SÂNZIANA (în parte): Glasul lui Pepelea!

PEPELEA: Unde ești?... ah! iată-te. (Vrea să se apropie, poporul îl oprește.)

SÂNZIANA (aparte): Sărmanul!... de când port coroana asta de gheață... parcă nu mai simt nimic pentru el!

PEPELEA: Sânziană, nu-mi răspunzi?... O! în zadar, ești schimbată la față... eu te văd cu ochii sufletului... te recunosc.

SÂNZIANA (aparte): O, Doamne! Am ajuns rece ca iarna, inima mea nu mai bate!

PEPELEA: Sânziană! ești vrăjită... Eu sunt Pepelea, răspunde! (Se repede printre oameni.)

CRIVĂȚUL: Nenorocite!... uiți respectul ce datorești împărătesei și tulburi ceremonia cununiei?

PEPELEA: Cine se cunună, Sânziană?... cu cine?...

CRIVĂȚUL: Cu acel care o va săruta pe frunte și va avea noroc de-a nu muri înghețat pe loc.

PEPELEA: Eu vreau să-mi cerc norocul, chiar de-a fi să mor... tot mort sunt fără dânsa.

(Duo)

PEPELEA

Dulce-mpărăteasă,

Scumpa mea mireasă,

Eu sunt al tău mire

Cuprins de iubire.

Ah! îți adă-aminte

Că prin jurăminte

Legat sunt de tine,

Ca și tu de mine.

SÂNZIANA (în parte)

Sărmanul Pepele! de el rău îmi pare!

Că poate să moară dintr-o sărutare.

PEPELEA

N-am frică de moarte,

Nici de rele soarte,

Când inima-mi cere

Dulce mângâiere.

(Sânziana se coboară de pe car. Pepelea continuă.)

Dă-mi o sărutare

Plină de-nfocare,

Eu cu-a mea iubire

Zbor la nemurire.

(Strânge în brațe pe Sânziana și o sărută pe frunte. Coroana ei cade; atunci ea-și scoate vălul și apare sub figura ei.)

SÂNZIANA

Ah! în al meu suflet simt un dulce foc.

Iubesc, iubesc iară, iubesc... o! noroc!

TOȚI (cu mirare)

N-a înghețat! n-a murit!

El e mirele iubit!

SÂNZIANA ȘI PEPELEA (îmbrățișați)

Zi de fericire plină!

Împreună, cu uimire,

După-o viață mult senină,

Vom zbura la nemurire!

CORUL

Vivat falnică regină!

Vivat falnicul ei mire!

Aibă viața mult senină

Și domine-n strălucire!