SCENA XII

Tot personalul piesei, afară de ZMEU și de ZÂNA - LACULUI

(Schimbare. Când norii se împrăștie, teatrul reprezintă un parc plin de frumusețile primăverii. În fund, fațada palatului lui Papură; dinaintea palatului o largă terasă cu scări de marmură. Papură, înconjurat de curtea lui, stă pe terasă. Poporul, răspândit printre copaci, în mai multe grupuri. În sunetul unei simfonii, Zâna-Lacului ține pe Sânziana de mână, intră pe scenă din dreapta. Pepelea se găsește la stânga ei, în urma lor vin Pârlea și Lăcustă-Vodă, Păcală, Tândală, Crivățul, genii schimbați în haine de vară și purtând buchete cu flori; ei toți înaintează spre terasă.)

PAPURĂ: Precum v-am spus, curtenilor și voi, curtezanilor, de mai multe zile îmi țiuie urechea dreaptă... semn de veste bună!... și astă-noapte am visat pe Sânziana, sub forma unui bob sositor... Trebuie să vie... Dar ce văd?... Iat-o! iat-o!...

TOȚI: Iat-o!

(Sânziana și Pepelea, împreună cu Zâna-Lacului, se apropie de tron.)

PAPURĂ: Sânziana, copila mea, tu ești?

SÂNZIANA: Scumpul meu părinte! (Se aruncă în brațele lui Papură.)

PAPURĂ: Cine te-a scăpat de zmeu? Cine te-a readus în brațele mele?

SÂNZIANA: Mirele meu, Pepelea.

PEPELEA: Cu ajutorul generos al Zânei-Lacului.

PAPURĂ: Ce de treabă Zână!... îmi vine s-o sărut... mai vârtos că-i frumoasă coz.

ZÂNA: Maiestatea-ta... binecuvântează-ți copiii, căci binecuvântarea părinților face fericirea copiilor.

(Pepelea și Sânziana îngenunchează înaintea lui Papură.)

PAPURĂ (întinzând mâinile asupra capului lor): Norocul să fie vecinic cu voi, copiii mei!

TOȚI: Ura!...

CORUL FINAL

(Sfârșitul piesei.)