SCENA I

FESPEZANCA, TINCA, MOISESCU. INVITAȚI LA BAL, mai pe urmi NĂRILĂ CU SMĂRĂNDIȚA

(Arie de valț)

TOȚI

(jucînd valțul)

(Cavalerii se închin la dame și le duc în salonul din fund.)

MOISESCU: Cucoană Luxiță, balul d-tale e minunat de frumos și de vesel!

FESPEZANCA: Așa mi se pare și mie… nu că mă laud, dar ca mine nici o damă nu are talentul să însuflețească o adunare.

MOISESCU: Și nici că-i de mirat, cucoană. Amabilitatea d-tale încîntă pe toți cavalerii… ea-i un capital cu dobîndă de 50 la sută.

FESPEZANCA: Destul, destul, Moisescule; nu-mi bombarda modestia cu complimente… Tincă!

TINCA (viind din fund): Aud.

FESPEZANCA (încet): Ce ți-a spus la urechi cavalerul tău, în vreme ce jucați valțul?

TINCA: Mi-a mărturisit că-i era prea cald.

FESPEZANCA: De treabă tînăr!… Se cunoaște că-i bine crescut.

TINCA: Și că se teme de căldură… Dar cum de-ai văzut, maman, că mi-a vorbit la ureche?

FESPEZANCA: Ochii mei te urmăresc necontenit…

TINCA: Pentru ce?

FESPEZANCA: Pentru ca să privegheze asupra nevinovăției tale. (Duios.) Tincă, tu nu știi ce vrea să zică a fi mamă.

TINCA: Încă nu, maman.

FESPEZANCA (sărutînd-o): Draga neneacăi!

MOISESCU: Iaca și șatrarul Nărilă cu duduca Smărăndița.

NĂRILĂ: Sărut mînile, cucoană Luxiță… sănă… (strănută) toasă?

FESPEZANCA: Mulțămesc, dar d-ta?

NĂRILĂ: Eu am prins un gutu… gutu… (strănută) rai de cele tătărești.

TINCA: De ce-ați venit așa de tîrziu, Smărăndiță?

SMĂRĂNDIȚA: Din pricina babacăi. Pune-ți în gînd că, de vro zece zile, babaca s-a îndrăgit de paseri ș-a cumpărat vro 30 de canari.

TINCA: Și ce face cu dînșii?

SMĂRĂNDIȚA: Petrece toată ziua în societatea lor… Păn-îl scoți dintre jigănii, îți iesă sufletul.

NĂRILĂ: O mărturisesc, singura mea mulțămire e să… e să… (Strănută.)

FESPEZANCA (rîzînd): Să strănuți?

NĂRILĂ: Ba, să aud canarii ciripind… De-acolo încolo, lumea mi-i cu totul adiafora.

FESPEZANCA: Frumos compliment ne faci, arhon șatrar!

NĂRILĂ: Adică vorba vine, căci îmi plac și adunările care se isprăvesc devreme… Moisescule, sosit-a ipochimenul?

MOISESCU: Domnul Ghiță Coșcodan? Încă nu, dar îl aștept să vie cu moșul său, ca să între în vorbă cu d-ta despre cununie.

TINCA: Ce cununie?

NĂRILĂ: A Smărăndiței.

TINCA: Ce-aud? Te măriți, dragă?

SMĂRĂNDIȚA: Așa se vede.

NĂRILĂ: Și la capul d-tale, duducă Tincă.

TINCA: Merci.

FESPEZANCA: O! cît pentru dînsa, avem vreme… Amatori n-or lipsi.

MOISESCU: Cred și eu; duduca Tinca are zestre de 30 000 de galbini!

NĂRILĂ: Vorba ceea: marfa să fie bună, mușterii nu lip… (strănută) sesc.

TINCA ȘI SMĂRĂNDIȚA: Mușterii!

FESPEZANCA: Cu adevărat… Chiar în iarna aceasta s-au prezentat mai mulți tineri… vro șepte, foarte buni.

TINCA: Mai cu seamă domnul Bombeanu… un ofițer de artilerie, recomandat de însuși moșul meu, prefectul.

NĂRILĂ: D-nul Bombeanu? îl cunosc… un tînăr cu stare și cu hristoitie… De ce nu l-ai ginerit, cucoană Luc… Luc…? (Strănută.)

FESPEZANCA: Tinca e prea tînără încă… prea fragedă… (în parte) ș-apoi nu vreu s-ajung iacă de pe-acu.

MOISESCU: Lăsați-mă pe mine, cucoană, să găsesc un barbat duducăi Tincăi. Am la mînă un procuror fein, fein… Să-mi dați voie ca să vi-l prezint.

FESPEZANCA: Fie; prezentează-l… Însă nu ieu nici o hotărîre… Dacă mi-a plăcea… om vedea… avem vreme.

(Orhestra începe a cînta un cadril. Doi cavaleri vin de invită pe Tinca și Smărăndița.)

MOISESCU: Iaca contradansul începe… Cucoană Luxiță, vrei să jucăm împreună?

FESPEZANCA: Oare… să joc?… Hai! (Moisescu îi dă brațul.)

TOȚI

(iesă cîntînd)

Ce plăcere-a carnaval

De-a petrece noaptea-n bal etc.

(Toți se duc în salonul din fund.)