SCENA XII

COȘCODAN, AGACHI (vine cu un pahar de ponci)

AGACHI: Cu mare greu am căpătat un păhăruț de ponci, dar m-am luptat.

COȘCODAN: A! unchiule.

AGACHI: Ce-i? ce-ai pățit de ești limoniu la față, Ghiță?

COȘCODAN (cu desperare): Unchiule, am perdut 100 de galbini în cărți!

AGACHI: Tu? ha, ha, ha… Pun zece galbini rămășag c-ai visat.

COȘCODAN (iute): Zece galbini!… Îi țin.

AGACHI (în parte): A!… iar m-a prins hoțul!

COȘCODAN (în parte): Zece galbini mai puțin din pagubă. (Tare.) Unchiule, poți să-mi faci un mare serviciu, să nu mă refuzi.

AGACHI: Care, nepoate?

COȘCODAN: M-am înamorat ca un nebun de domnișoara Tinca…

AGACHI: Ce Tincă? ce Tincă? Smărăndița vrei să zici, fata lui Nărilă?…

COȘCODAN: Ba nu, Tinca… Tinca… Are 30 000 de galbini zestre, unchiule… și mi-i dragă.

AGACHI: Măi, ai nebunit?

COȘCODAN: Unchiule, dacă mă iubești, strică tocmeala cu șatrarul.

AGACHI: Du-te naibei…

COȘCODAN: Ești tînăr, unchiule… știi ce vrea să zică amorul… Nu mă lăsa.

AGACHI: Da bine, măi, ce vrei să-i spun lui Nărilă?

COȘCODAN: Iată-l vine aci. Spune-i ce ți-a trece prin minte, numai strică tocmeala. (Iesă, în parte.) Mă duc să amețesc pe Fespezanca.