SCENA V

AGACHI, COȘCODAN, mai pe urmă BARZĂ

COȘCODAN (agitat): Ba nu, nu m-am înșelat… aci e rîndul al 2-lea … Sînt în apartamentul meu… (Căutînd împregiur cu mirare.) Aparta…men… tul meu! nu se poate. (Își freacă ochii.) Doar n-am orbul găinilor… (Zărind pe Agachi.) A! unchiule, vorbește, spune ce însemnează?

AGACHI (în parte): Are să-l prinză gălbinarea. (Tare.) Ce mai faci, Ghiță?… Ești sănătos?… Ai umblat bine la drum?…

COȘCODAN (nerăbdător): Nu-i vorba de drum… Ce sînt mobilele, luxul ce văd aci la mine?

AGACHI: Nu înțelegi? o surpriză.

COȘCODAN: O surpriză?

AGACHI: Dar; cucoana Luxița, soacră-ta, a socotit că, în poziția ta, nu se cuvenea…

COȘCODAN: A! cucoana Luxița a avut ideea… (În parte.) Soacră-mea a voit să-mi facă o surpriză?… (Cu mulțămire.) Prezentul e foarte frumos și atenția foarte delicată.

AGACHI (în parte): Ce mormăiește ca un urs?

COȘCODAN (primblîndu-se prin salon): Frumos… elegant… minunat… Îmi place.

AGACHI (în parte): Iaca!… nu țipă?… (Tare.) Vrea să zică, nepoate, ești mulțămit de mine?

COȘCODAN: Pentru ce de d-ta?

AGACHI: Eu am ales mobilele și am prezidat la împodobirea apartamentului.

COȘCODAN: Bravo, bravo, unchiule… Ai probat că ai gust… Îți fac compliment.

AGACHI (în parte): Ce-a pățit? (Tare.) Ia privește… M-am gîndit și la tine, te-am pus într-o ramă nouă… (Arată portretul.)

COȘCODAN: Bine zici… A! unchiule; cît ești de amabil!

(Îl strînge de mînă.)

AGACHI: Așa-i că e mai bine acum?

COȘCODAN: Mult, mult… Însă găsesc rama cam simplă, n-are destulă polială.

AGACHI (în parte): Mare minune!… Nu-mi cunosc nepotul. Mi l-a schimbat în provinție… Acu e vremea să-i dau notele.

BARZĂ (întrînd): Cucoane, a sosit cucoana Luxița cu fiica d-sale.

AGACHI: Bine, mă duc să le primesc la scară. (Iesă prin fund.)

COȘCODAN (în parte): Cucoana Luxița la mine?.. de unde și pănă unde? (Tare.) Barză!

BARZĂ (cu sfială): Aud, cucoane.

COȘCODAN: Ia spune-mi..; (Văzîndu-l.) Iaca! și tu ești pus în ramă nouă?

BARZĂ (tremurînd): Nu-i vina mea, cucoane, mi-a pus-o în spinare cu de-a sila.

COȘCODAN: Nu face nimica… te prinde; parcă ești un feldmarșal. Știi tu că porți pe tine cel puțin de 15 galbini aur?

BARZĂ: O stare de om!

COȘCODAN (cercetînd găitanele): Și-i am de cel bun!

BARZĂ: Care vrea să zică, a putea să-mi slujească toată viața mea?

COȘCODAN: Ce fel, să-ți slujească? Socoți poate că livreua e a ta? Te înșeli, măi badeo… Ia mai bine seama să nu rozi găitanele.

BARZĂ (în parte): Dacă nu-i a mea… n-are haz. (Iesă prin dreapta.)