SCENA XIV

Cei denainte, FESPEZANCA, TINCA

FESPEZANCA: Veste bună!… veste bună!… Am cîștigat procesul. (Arată, o hîrtie.)

COȘCODAN: Cîștigat? Bravo!… Testamentul rămîne bun! Ce fericire!

AGACHI (cu ornicul în mînă): 4 și șeapte!

FESPEZANCA: 4 și șeapte? Ce ne pasă?

AGACHI: Am o treabă importantă la 4 și 10. D-nul Ghiță o cunoaște.

COȘCODAN (încet): D-apoi a cîștigat procesul, unchiule!…

AGACHI (încet): Tocmai de-aceea, arată-te și mai iscusit.

COȘCODAN: Cucoană Luxiță…

FESPEZANCA: Ce este, Ghiță?

COȘCODAN (în parte): Uf! cald e!

AGACHI: 4 și 8.

COȘCODAN (rugîndu-se încet): Unchiulică…

AGACHI: 4 și 9.

COȘCODAN: Cucoană… Conștiința mea mă obligă, în acest minut solemn, să vă fac o destăinuire… (În parte.) Uf! (Tare.) M-ați crezut negreșit un tînăr cuminte și econom?…

FESPEZANCA: Negreșit.

COȘCODAN (încet, cu desperare): Unchiulică…

AGACHI: 4 și 10 minute!

COȘCODAN: V-ați înșelat, cucoană… (Iute.) Sînt, dimprotivă, un cheltuitor, un destrămat. În loc să șăd acasă ca un bătrîn, îmi petrec zilele și nopțile pe la birturi; mă împrumut cu bani în tîrg de plătesc 18 și 24 la sută și merg la bal raaschâ! îmbrăcat în costum de Mustafa-pașa.

FESPEZANCA și

TINCA (indignate): O!…

COȘCODAN: Iată adevărul… astfel sînt!

AGACHI: Se împodobește Coșcodanul.

FESPEZANCA: Domnule Ghiță, purtarea d-tale în acest minut solemn merită o răsplată. Primește dar înalta mea considerațiune; cît pentru Tinca, șterge-te pe buze.

TINCA: Aud? Vrea să zică iar rămîn fată mare?

AGACHI: Ba nu, Tincă; nu te-ngriji de asta… Eu ți-am găsit un barbat, care socot că ți-a plăcea mai mult decît Zar… Coșcodan… Domnul Bombeanu, prietenul meu.

TINCA (cu bucurie): A!

BOMBEANU (înaintînd): Aș fi prea fericit, dac-aș merita favorul…

AGACHI: Auzi, Tincă… cere un favor tînărul… primește, să se isprăvească comedia.

TINCA (coborînd ochii): Cum a hotărî maică-mea.

FESPEZANCA: Eu primesc cu bucurie.

AGACHI: Bravo… și mata, Tincă?… ce zici?

TINCA: Nu știu de se cuvine.

AGACHI: Vrea să zică, nu primești… fie…

TINCA (răpide): Ba primesc.

FESPEZANCA: Ce te mai fasoleai dar?

COȘCODAN (trăgînd pe Agachi la o parte): Unchiule, mărturisește că, cu toate defectele mele, am contribuit mult la fericirea d-tale… te-am logodit c-o avere șucada…

AGACHI: Nu cumva vrei să-ți plătesc comision?

COȘCODAN: Nu, dar, în sfîrșit… mai tîrziu, după moartea d-tale, tot mi-a veni și mie ceva parte.

AGACHI: Ție?

COȘCODAN: Tot eu am să-ți fiu clironom, căci despre copii cred că te-a iertat Dumnezeu.

AGACHI: Culcă-te pe-acea ureche. Purtarea ta m-a revoltat astfel, că, în ciuda ta, am de gînd să las în urmă-mi o jumătate duzină de fluturi.

COȘCODAN (în parte): Se lăudă, unchiul, nu-i tocmai așa de… revoltat.

BARZĂ (întrînd): Poftim la masă.

AGACHI: Ura! și poftă bună!

Plăcerile-s paseri ușoare

Ce-aprind a inimilor dor;

Omul prost le lasă să zboare,

Iar eu le prind vesel din zbor

Cu al meu pahar

Plin, plin

De vin de Cotnar

Plin, plin

Și cînd paharul meu închin,

Ah! Ah! Ah!

Glu, glu, glu, sufletul meu rîde,

Glu, glu, glu, raiul se deschide,

Glu, glu, glu, glu, glu, glu;

Căci oricare chin

Eu mi-l înec în vin.

Pluf!

TOȚI

Glu, glu, glu, sufletul meu rîde etc.

(La finele cupletului, Agachi dă brațul Fespezancăi, Bombeanu dă brațul Tincăi fi toți se îndreaptă spre fund.)

(Cortina cade.)