SCENA V

ARVINTE și MĂNDICA

ARVINTE (singur): Afară... Ghidi, tricolici nerușinat... să mă amenințe el c-a vini în casa me, cumpărată cu bani buni și peșin?... hoțu, ieniceriu, cârjaliu!... Brrr! Îmi curg sloiuri de gheață pe spinare de mânie... (Merge de deschide ușa din stânga cu cheia.) Măndică!

MĂNDICA (dinăuntru): Ce este?

ARVINTE: Gata-i antereu?

MĂNDICA: Gata!

ARVINTE: Adă să-l îmbrac, doar m-oi mai încălzi, c-am înghețat. (Ia antereul și închide iar ușa.) Ian să videm, bine-i cusut? (Îl dezvălește.) I-o scos spetele, de i-o făcut poalele... Minunat!... Spetele-s de prisos... Nu se văd... Ian să-l îmbrac... (Trece după paravan și-l îmbracă.) Pepelea dracului... l-am pus la mână. Atâta numai mă îngrijăsc... cuiu cel din părete... pare-mi-se că-i un cârcioc... (Iese îmbrăcat cu antereul.) Îi dres cât se poate de bine... și mă prinde... (îmbracă giubeua.) Iaca cuiu cel cu pricina... dacă l-aș scoate din părete?... Nu se poate, că-s legat cu giurământ de afurisenie!... (Se scarpănă în cap cu ciudă.) Măi, măi, măi... să nu-mi fi pus opinca, berbantu cel de Pepelea?... Ian să merg să mă sfătuiesc cu popa Macovei din sat... El, om cu carte... știe multe... poate să mă dezlege de giurământ... Hai! bunu-i Dumnezeu, meșter îi Arvinte. (Își ia șapca și iese prin fund, în timp ce Pepelea întră pe fereastă.)