SCENA VII

PEPELEA și ARVINTE

ARVINTE (pe pragul ușii din fund): N-am găsit pe părintele Macovei acasă... (Cinci să între, se lovește cu capul de frânghie și-i cade șapca și ochelarii.) Carnacsî! Ce-i asta?

PEPELEA: Ține-te bine să nu dai rău!

ARVINTE: Tu ești, antihârțule? Ce câți aici?

PEPELEA : Nu băga de samă, giupâne!... Îmi întind rufele ca să se usuce.

ARVINTE: Ce face? Strențele tale în casa me... Da aici îi spălătorie?

PEPELEA: Nu știu eu... Cuiu meu...

ARVINTE: Cuiu tău, căpcăunule? (Arătând celalalt cui din fund.) Dar aista tot al tău îi? ha? Cum de-ai îndrăznit să te-atingi de el?

PEPELEA: Ascultă, giupâne!

ARVINTE (furios): Iaca ascult, Pasvantoglu ce ești! (Smuncește frânghia din cui și o azvârle afară.) Da ce te socoți tu?... Să-mi întinzi frânghii pin casă, ca într-un șopron... să-mi sparg capu la vârsta me?... Afară, pehlivanule!... (Îl împinge de spete.)

PEPELEA: Nu pune mâna că te afurisesc!

ARVINTE: Afurisi-te-ar Zarzavela, să nu te mai văd în ochii mei!

PEPELEA (rezistând pe pragul ușii din fund): Îmi dai pe Măndica?

ARVINTE: Ian așteaptă să-ți dau eu o Măndică de corn peste cap. (Apucă un băț. Pepelea fuge râzând.)

PEPELEA: Sus, părinte, că se udă cărțile!

ARVINTE: Anaftima să fii!