SCENA XII

ARVINTE, PEPELEA, MĂNDICA

MĂNDICA (de după ușă): Ce este, moșule?

ARVINTE: Vin' iute, că se spânzură Pepelea de doru tău!

MĂNDICA: Vai de mine!... Pepeleo!

PEPELEA: Aud, Măndică!

MĂNDICA: Dacă mă iubești, nu te ucide!

PEPELEA: Fie!... dar vin-aici să ne logodim!

MĂNDICA: Nu pot vini, că-s dizbrăcată.

PEPELEA: Apoi dă inelu tău pintre ușă și primește pe-a meu.

MĂNDICA: Na-ți-l!

PEPELEA: Giupâne Arvinte, deschide ușa și-mi adă inelu!

ARVINTE: Eu să ți-l aduc?

PEPELEA: Iute, iute, că strâng lațu!

ARVINTE (deschizând ușa, în parte): Ce i l-aș strânge eu însumi, de nu mi-ar fi teamă!

PEPELEA (mergând la ușă): Măndico, na inelu meu. (Îi dă inelul pintre ușă și ia inelul Măndicăi.)

MĂNDICA: Ține și tu pe-a meu!

PEPELEA: Noroc bun! Logodna-i făcută... de-acum, moș Arvinte, să te văd c-o claie de nepoței.

ARVINTE: Pepeli ca tine? Mă ferească Dumnezeu !

PEPELEA: Ian las', moș Arvinte!... nu mai fi supărat, că după ce m-oi însura, prifac zapisu cum ți-o place... Acu hai să mai tragem o dușcă în sănătatea Măndicăi.

ARVINTE: Fie, fătu meu!... de-acu, noroc și veselie!

(Ia un pahar cu vin și chiuie:)

Viața se trece cu grăbire,

Anii cei tineri se strecor;

Dar eu nu simt nici o mâhnire,

Căci mă țin tot pe urma lor.

Cu al meu pahar

Plin, plin

De vin de Cotnar

Plin, plin

Și mie vesel mi-l închin.

Ah! ah! ah!

Glu, glu, glu, suiletul meu râde

etc. etc. etc.

(Împreună.)

Glu, glu, glu, sufletul meu râde

etc. etc. etc.

(Ciocnesc împreună paharele și chiuiesc.)

(Cortina cade.)