SCENA XI

ARVINTE și PEPELEA

PEPELEA (bate la ușă).

ARVINTE (urmează a dormi).

PEPELEA: Giupâne Arvinte!... hei, giupâne Arvinte!

ARVINTE (cu spasmuri prin somn): Nu lăsa, măi!... nu lăsa!... prinde-l!...

PEPELEA: N-auzi, somnorosule?

ARVINTE (deșteptându-se): Na!... Ce-i? foc?

PEPELEA: Deschide ușa!

ARVINTE: Iar tu ești, hurezule?... Ce vrei?

PEPELEA : Dă-mi drumu să-mi pun căciula-n cui!

ARVINTE: Du-te pârlei! (Se întoarce la părete.)

PEPELEA: Nu deschizi?... Te afurisesc! Te faci că dormi?... Ei! las' că-ți vin eu de hac!

ARVINTE (visând): Frânghie... spânzurătoare... Nu... da șăzi binișor, că mă gâdel... Zapis?... A!

PEPELEA (deschide fereasta): Ba că să zici... doarme, povârnitu... Acu-i vremea să-mi întind rufele.

(Sare în odaie, trăgând o frânghie lungă după el, și merge de leagă un capăt de cui, celalalt capăt e legat afară de un copac. Fereasta rămâne deschisă.)

ARVINTE (dă semne că-i este frig și se ghemuiește în așternut).

PEPELEA: Să-mi întind bine frânghia... așa... Acu să-mi spânzur averea... (Ia traista de pe fereastă și anină rufe albe pe frânghie de-a lungul scenei.) Iaca basmalele boieriului; iaca ștergarele boieriului; iaca năframa de vornicel de nuntă...

ARVINTE (strănută).

PEPELEA: Să-i fie de bine!

ARVINTE: Ce dracu, vine un vânt de cele muscălești... iar m-o prins gutunariu. (Strănută.)

PEPELEA: Pe brațe, și la mulți ani!

ARVINTE: Aud? (Se întoarce.) Piei, drace!... ce-mi văzură ochii?... fereasta-i deschisă!... Ce bulendre-s aiste?

PEPELEA: Ale mele!

ARVINTE : Tu! iar?... tu!... ale tale!

PEPELEA: Eu, iar eu, ale mele!

ARVINTE: Pe unde-ai intrat, potlogariule?

PEPELEA: Pe fereastă...

ARVINTE: Ș-ai lăsat-o dischisă în mez de iarnă! (Se scoală iute.)

PEPELEA: Nu cerca s-o închizi, că trece frânghia!

ARVINTE: Ce frânghie?

PEPELEA: Asta cu rufele... Am legat un capăt de copacu vecinului.

ARVINTE : Breee!

PEPELEA: Precum zici.

ARVINTE : Breee! care vra să zică, tu ești stăpân aici, și eu îs de haimana?

PEPELEA: Cetește zdelca... cea cu cuiul... știi?

ARVINTE: Ghidi, șuier viclean !

PEPELEA: N-o scoți în capăt cu mine, giupâne!... din două, una: ori rupem zapisu de vânzare, ori îmi dai pe Măndica... Alege!... (Se depărtează spre ușa din dreapta.)

ARVINTE (în parte, pe gânduri): Să rup zapisu?... nu-mi vine la socoteală!... să-i dau pe Măndica?... nu-mi vine la kerem!... Cum să fac?... Dac-aș găsi vrun tertip ca să schimb zdelca și să scot cuiu din ea... Dar ce tertip ?... Hoțu de Pepelea îi cârciocar de frunte... doar numai să-l îmbăt, să-i fur mințile... omul la chef multe face... Minunată idee... Ia să cerc!...

PEPELEA (în parte, observându-l): Oare ce mormorosește ursu?

ARVINTE (sculându-se): Pepelaș dragă!

PEPELEA: Aud, giupâne!

ARVINTE: Ție nu ți-i frig, fătu meu?

PEPELEA: Ba-ncă cum frig!

ARVINTE: Apoi dar... în loc de-a ne certa împreună, n-ar fi mai nimerit să ne-nțălegem ca doi oameni de treabă, încălzindu-ne c-o stacană de vin? Ce zici tu, Pepelaș dragă?

PEPELEA: Zic că ai dreptate, giupâne! Dar unde să găsim vin la ceasu aista? Jidanii sunt în sărbători și crâșma-i închisă.

ARVINTE: Unde să găsim vin?... Așteaptă... am un pui de Cotnari, care face cu ochiul... (în parte.) Am să-l fac cuc! (Scoate de sub pat un ulcior și două pahare.)

PEPELEA (în parte): Are gând rău, digeratu!

ARVINTE: Iaca toiagu bătrâneților și nebunia tinereților!... vin' cole la masă, să înecăm ura în ulcioru ista și să închiem pace! (Se așează la masă și toarnă vin în pahare.)

PEPELEA: Bucuros!

ARVINTE: Da nu închidem fereastă, fătu meu?

PEPELEA: Ba închidem, să nu ne zărească luna.

ARVINTE: Luna? Ha, ha, ha !... Luna-i o șârată bătrână... Multe vede, multe știe și tot spăsită se pare.

(Pepelea închide fereastă; apoi vine de se pune la masă în față cu Arvinte.)

PEPELEA: Ei, giupâne! Îmi dai pe Măndica?

ARVINTE: Nici vorbă nu-i... dar mai întâi să ciocnim câteva pahare!

PEPELEA: Să ciocnim, giupâne! Noroc și într-un ceas bun.

ARVINTE: Amin! (Bea.) A!... bun îi.

PEPELEA: Bun... c-a fi din bute.

ARVINTE: Ce plătește mii și sute... Vezi tu, măi băiete!... omul căruia nu-i place vinu îi om rău... să fugi de el păn' la Odobești!

PEPELEA: Ș-acolo să te oprești.

ARVINTE: Și să nu te mai urnești!... Eu unu, când beu, îmi vine tot să cânt.

PEPELEA: Cântă, giupâne, că trebuie să fi având glas bun!

ARVINTE: Cum nu?... Am fost dascăl la sfântu Pantilimon. Ascultă! (Râdică un pahar și cântă:)

(Arie din „Agachi Fluture”)

Când vinul curge în pahare,

Când ochii vesel strălucesc,

Inima-mi saltă și tresare

De un fior dumnezeiesc.

Râdic un pahar

Plin, plin,

De vin de Cotnar

Plin, plin

Și mie vesel mi-l închin.

Ah! ah! ah!

Glu, glu, glu, sufletul meu râde,

Glu, glu, glu, raiul se deschide,

Glu, glu, glu, glu, glu, glu

Și oricare chin Eu mi-l înec în vin.

Chiu!

(Chiuie și bea.)

(Împreună.)

Glu, glu, glu, sufletul meu râde,

Glu, glu, glu, raiul se deschide,

Glu, glu, glu, glu, glu, glu

 Și oricare chin

 Eu mi-l înec în vin.

Chiu!   

(Beu împreună.)

PEPELEA: Merge la inimă, giupâne!

ARVINTE: Meargă sănătos, că eu nu i-oi zice ho!

PEPELEA (în parte): Pare-mi-se că se cârpește moș neagu!

ARVINTE (cam amețit, în parte): Am să-l fac să prindă prepelița de coadă. Las' pe mine!... Eu sunt Arvinte cel cu minte... Arvinte Crișu!

PEPELEA: Giupâne, știi una?

ARVINTE: Spune băiete, spune, c-apoi ți-oi răspunde!

PEPELE: Să trăiască moș Noe, cel care-o discoperit via!

ARVINTE: Să trăiască... dar... tata Noe... să trăiască!... el o fost odată român... Cică el avea în corabia sa vro zece antale de Cotnari de pe vremea lui Ștefan-Vodă... Crișu el!... Potopu îl boteza cu apă, el se boteza cu vin, de dimineață păn-în sară... ian așa... (Bea.) Be și tu, măi Pepeleo!... be, dă-i gât, că te lovesc cu ulcioru-n cap!... Ha, ha, ha!... mare înțălept om mai era tata Noe! El zicea așa: că numai trii lucruri pe lume sunt bune...

PEPELEA: Care, giupâne?

ARVINTE: Pânea cât de proaspătă, vinu cât de vechi și nevasta cât de tânără... Crișu el!... zăce antale de Cotnari! Avere, măi... comoară, băiete...

PEPELEA (prefăcându-se că-i amețit): Hei! căci n-am fost și eu cu dânsu în corabie!...

ARVINTE: Ce-ai fi făcut, Pepelaș dragă?

PEPELEA: Eu?... l-aș fi dat huștiuliuc! În baltă pe moș Noe, ca să-mi rămâie mie tot vinu!

ARVINTE (beat): Iaca!... bun!... huștiuliuc, tată Noe, huștiuliuc... știobâlc!... s-o dus! (Privește în jos.) Ian privește cum se duce-n fund... s-o duuus!... parapanghelos... ș-am rămas noi stăpâni pe corabie... (Se scoală și șovăiește.) Măi, că tulburată-i marea! Nu mă ține picioarele. (Se lovește cu capul de rufe.) Bate vântul în pânze... de aceea... (Cătră Pepelea.) Moș Noe... Ian ascultă, moș Noe!...

PEPELEA: Ce-i, nepoate?

ARVINTE: Așa să trăiești... strânge-ți pânzele, că se pre clatină corabia! (Se sprijină de Pepelea.)

PEPELEA: Mergi de te razămă de-un catarg!

ARVINTE: Iaca... m-am răzămat... moș Noe... Ian ascultă, moș Noe!

PEPELEA: Aud, nepoate!

ARVINTE: Cunoști pe Pepelea?

PEPELEA: Îl cunosc, îi un șiret de frunte !

ARVINTE: Șiret el, dar eu și mai și... pune-ți în gând, moș Noe, că i-am întors un șurub... Ha, ha, ha !...

PEPELEA: Cum?

ARVINTE: I-am luat casa pe nimica... ș-apoi mi ți l-am chefăluit frumos, de-am prifăcut zapisu cu cuiu...

PEPELEA: Cucui?... Unde ai cucui, nepoate?

ARVINTE: Eu?... cucui... (Se pipăie.) Nu se află... Eu știu una și bună... Are înscris? bine! n-are? și mai bine! Vorba ceea: Cârc Frangoleo... huștiuliuc... s-o dus...

PEPELEA : Bietu Frangolea!

ARVINTE: Nu-l mai căina... un blăstămat!... știi d-ta, moș Noe, că Frangolea mi-o cerut pe Măndica?

PEPELEA: O avut obraz?

ARVINTE : Cică are un cui în păretele ista... spune-i să-și puie pofta-n cui!... Ha, ha, ha !...

PEPELEA: I-am spus-o de mult... dar știi ce mi-o răspuns?

ARVINTE: Ba!

PEPELEA: Mi-o răspuns că are de gând să se spânzure în cuiu lui, dacă nu-i vei da pe Măndica.

ARVINTE: Spânzure-se sănătos!

PEPELEA: Ba, ferească sfântul!... A zice lumea că l-ai ucis d-ta, în casa d-tale, și-i cade în criminal!

ARVINTE (buimăcit): Criminal!

PEPELEA: Ș-apoi, haite-n ocnă.

ARVINTE: Ocnă!

PEPELEA: Ș-apoi haite-n ștreang...

ARVINTE (cam trezindu-se): În ștreang? eu? hait! (Rămâne încremenit.)

PEPELEA: Nepoate, nepoate!

ARVINTE: Ce-i?

PEPELEA: Ia-n privește colo, la părete!... Iaca Pepelea... El își pregătește lațul să se spânzure... Nu lăsa!... (Se depărtează de Arvinte și merge de anină un laț în cuiul din păretele din dreapta.)

ARVINTE (frecându-și ochii): Se spânzură!... Cine se spânzură? Criminal! Ocnă!... (Dă cu ochii de Pepelea.) Piei, drace! Iaca!... Ce dihanie-i acolo?... Moș Noe?... Frangoleo!... Pepeleo!...

PEPELEA (Lângă cui): Aud, cine mă cheamă?

ARVINTE: Tu ești, Pepelaș! Ce faci acolo?

PEPELEA: Nu băga de samă !... Mă spânzur!

ARVINTE (trezindu-se): Te spân... te spânz...?... Nu face una ca asta, că te-i căi mai pe urmă!

PEPELEA: N-am grijă!

ARVINTE: Măi creștine!... da nu te-or îngropa!

PEPELEA: Puțin îmi pasă! (Își pune lațul în gât.)

ARVINTE: Da mă bagi pe mine-n belea... Mergi încalțe de te spânzură aiurea... nu în casa mea!

PEPELEA: Ba... aici îmi vine la socoteală... în cuiul meu... Rămâi sănătos, giupâne!

ARVINTE: Da stai, măi nebunule!

PEPELEA: Să ne videm cu bine în căldarea lui Scaraoțchi!

ARVINTE (oțerindu-se): Căldarea cea cu smoală clocotită!... Brrr! Nu da drumu lațului, pehlivanule... Spune, ce vrei?

PEPELEA (cu glas slab): Îmi dai pe Măndica?

ARVINTE: Pe Măndica?

PEPELEA: Răspunde, că mă duc pe ceea lume.

ARVINTE: Stai, nu muri, că ți-o dau!

PEPELEA: Cheam-o aici dar!

ARVINTE: Iaca o chem, o chem... Măndico! Măndico! (În parte.) Bată-l crucea, antihârț. (Tare.) Măndico! Măndico!...