SCENA VI

PUNGESCU, BONDICI

BONDICI (deschizând ușa din fund, încet): Nime în tindă, nime în odaie; tufă ca-n punga noastră... (Deschizând ușile.) Poftim, arhon spătar, că aici suntem la locul nostru.

PUNGESCU: Poftim d-ta întâi, arhon agă.

BONDICI: Ba... mă ferească Dumnezeu!... poftim.

PUNGESCU: Ce se potrivește... (Intră odată amândoi râzând.)

BONDICI: Ne poftim ca oarecine la temniță.

PUNGESCU (răsărind): Ia... nu pomeni de temniță, neneo, că mă-nfior pân-în unghii...

BONDICI: Pentru ce, neiculiță?... pentru că ai pârjolit mai deunăzi la cărți pe sărdarul Cuculeț?

PUNGESCU: Precum zici... acest onorabil sărdar e director la agie și am însemnat că el ne urmărește ca umbra peste tot locul... Nu cumva oare vrea să ne joace vro coțcă?

BONDICI: Păn’ la coțca lui, fora tu înainte cu coțca ta și zi: buni patruzeci.

PUNGESCU: Cu urma cincizeci... o știu! dar mi-e frică... de! ce să fac... mi-e frică.

C-un director de agie

Nu e lucru de glumit,

Căci el poate-ntr-o mânie

Să te puie la dubit.

BONDICI

Pentru ce să-ți fie frică?

Nu ești, neneo, vel-spătar?

PUNGESCU

Azi spătar e chiar nimică...

BONDICI

Înțeleg... fii agă dar.

PUNGESCU

Agă? agă? bine, fie!

Rangu-i nobil și-l primesc,

Însă...

BONDICI

Însă...

PUNGESCU

De agie

Eu mă tem și mă feresc.

BONDICI: Ei, geaba! nici c-oi să pot să-l fac om... Da oare unde să fie cucoanele de gazdă?

PUNGESCU: Poate c-o fi dormind după prânz... obiceiul pământului.

BONDICI: Aș! obiceiurile cele bune se pierd pe toată ziua... însă, apropo... cum mergi tu cu curtea?

PUNGESCU: Cu Curtea... îi trag opoziție pă zdreavăn pân’ ce-oi prinde un os... tot obiceiul pământului...

BONDICI: Ha, ha, ha!... Eu te întreb de curtea ce faci demuazelelor!

PUNGESCU: Merg țeapăn... da tu?

BONDICI: Vârtos... Ei, apoi ce facem?... ne însurăm?

PUNGESCU: Zestre este?

BONDICI: Trebuie să fie că-s de la țară... și știi tu că la țară se-ngrașă bobocii.

PUNGESCU: Bobocii?... vrei să zici gâscănașii?

BONDICI: Bine-ar fi să ne luăm de vorbă în sfârșit cu cucoana Chirița, cu neneaca.

PUNGESCU: Bine, da!... începe tu, că ești mai ischiuzar.

BONDICI: Numai de s-ar înfățișa. Oare unde să fie?... Ia caută printre uși.

PUNGESCU: Să trag o repede aruncătură dă ochi?... bine. (Se apropie de ușa Chiriței și caută înăuntru.)

BONDICI (în parte): Altă nu ne rămâne decât să ne însurăm, pentru ca să scăpăm de creditori și de lipsa de toate zilele... Duducile-s cam... dar apoi, vorba ceea: rău cu rău, însă mai rău făr’ de rău!... (Se apropie de besecte.)

PUNGESCU: Aoleo! ce-mi văzură ochii! baba-și pune boia-n păr?... Al naibii! (Merge la ușa fetelor de caută în odaie.)

BONDICI: Bre! ce de gavanoșele cu dresuri... și alb, și roșior, și negru... (Deschide besecteua și găsește o hârtie.) Se vede că zugrăvește cucoana...

PUNGESCU: Ha, aferim, frumos... așa-mi mai vine la merchez...

(Trimite sărutări în palme.)

BONDICI (citind hârtia): Ce văd?... o foaie de zestre!... Neiculiță... neiculiță, vin degrabă să vezi...

PUNGESCU: Ce?...

BONDICI (citind iute): Șaluri... stropitori... afumători!... (Vorbit.) Buni patruzeci!

PUNGESCU: Cu urma cincizeci... știu, da ce-i?

BONDICI: Ascultă: (citește:) “Foaia de zestre a fiicelor mele Aristița și Calipsița!”

PUNGESCU: Aoleo!... zi-nainte... cruce-ajută.

BONDICI: “Boccealâcul: două șaluri.”

PUNGESCU: Bun! unu mie, unu ție!

BONDICI: “Două blane de jder, două de vulpe.”

PUNGESCU: Bun! jderu mie...

BONDICI: Ba vulpea ție. — “Patru rochii de satintur... două de grudinap... două de micaton!”

PUNGESCU: Adică: satin turc, gro de Naplu și micoton... provincialism!

BONDICI: “Argintării... două afumători de argint în formă de mere domnești.”

PUNGESCU: Știu c-o să ne dăm fumuri...

BONDICI: “Două stropitori, tij, de argint, în formă de pere cu frunze poleite. 12 linguri de vermililion, patru chisele de cristal cu hulubi poleiți de dânsele, 12 pahare săpate cu slove nemțești.”

PUNGESCU: Ce chefuri! ce tabieturi!

BONDICI: “Tingiri, castroane și sahane...”

PUNGESCU: Treci dincolo de bucătărie.

BONDICI: “Două oghealuri de cutnie, patru perne de puf și opt prostiri cu mărginile cusute la gherghef...”

PUNGESCU (răsucindu-și mustățile): Cheschevu, monsiu Bondici?...

BONDICI (împingându-l cu umărul): Du-te naibii — “Două apărători de păun”.

PUNGESCU: Aferim... să ne apere când om dormi după masă.

BONDICI: “Două prosoape de mire, berbelăcuri pentru ras, cusute de copile la gherghef. Două chisele de tutun, tij, cusute de copile cu fluturi. Două tocuri de peptene de catife, tij, cu fluturi. Două calăfuri de imamele cu muțunachi, tij, cusute cu fluturi de copile.”

PUNGESCU: Aoleo! ce dă mai fluturi! o să părem chiar grădini cu flori dă mac.

BONDICI: “Și, în sfârșit, câte 1500 galbeni de fată; bani înaht, împărătești și cu zimți.”

PUNGESCU: 1500 galbeni!... ișala! mașala!... m-am făcut chiabur!

BONDICI: Mai bine era mai puțini fluturi și mai mulți galbeni.

PUNGESCU: Lasă, neneo, că-s buni și aia... cu 1500 galbeni capital, îmi fac stare... stos, paroli, chit a dublu, setleva, chensleva și nevasta mazu!... s-a mai văzutără de alea... Da, ian spune-mi... ceva suflete de țigani nu-s în foaie?...

BONDICI (întorcând fila): Ba stai... (Citește.) “Mai adaog la această foaie de bun proeresul meu: zece suflete de țigani lingurari... Și închei zicând: să le fie de bine copilelor, ginerilor și tot neamului lor... iscălit, banu Grigori Bârzoi, ot Bârzoieni.”

PUNGESCU (cu entuziasm): O! Bârzoi!... nu te cunosc... dar pre-a mea lege! te-aș băga în sân dac-ai încăpea dă urechi!... Îmi vine să-i meșteresc un ștaer... (Joacă.)

(Împreună.)

Vivat! vivat! pentru noi!

Soarta-ncepe-a fi cu nuri!

Vivat! vivat! amândoi

Ne-am făcut boieri chiaburi.