SCENA VII
Cei dinainte, CHIRIȚA, ARISTIȚA, CALIPSIȚA, BONDICI și PUNGESCU
(coțcarii, dând brațul fetelor, le aduc spre canapea)
CHIRIȚA (intrând furioasă și făcându-și vânt cu basmaua): Auzi d-ta așa batgiocură!... așa catigorie!... așa catahrismie!...
AFIN: Ce este, cucoană Chiriță?... Ce-ai pățit?...
CHIRIȚA: Ce-am pățit?... Foarte-ți mulțămesc de lozniță și de ftiatru. M-am englendisit de minune... (În parte.) Îmi vine să pleznesc... na!
AFIN: Cum?... cum?...
CHIRIȚA: Vai!... bată-l concina de auftor... care-a fi acela... da ce are el cu fetele mele, de se leagă nitam-nisam de dânsele?... Auzi! Două fete ș-o nineacă?... Eu cred, ca o proastă, că-i vro istorie cu moral ca din Apotichi ton pedon... și mă duc frumos la ftiatru, fără ca să-mi treacă măcar pin gând că oi să mă văd parastuind chiar pe mine...
AFIN: Pe d-ta?
CHIRIȚA: Da știi?... bucățică tăietă... Ba încă ce?... să mă arăte la o mulțime de boieri, cum m-am troienit în Păcurari, și cum îmi fac sprâncenele, și cum mă sfădesc cu Ioana țiganca, și cum mă chinuiesc ca să-mi mărit fetele!... da ce are el cu mine!... ce are el a împărți cu copilele mele?... aud?...
AFIN: Lasă, cucoană Chiriță... nu-ți mai închipui lucruri de pe ceea lume... Ce te superi degeaba?...
CHIRIȚA: Îmi închipuiesc lucruri de pe ceea lume, eu?... da l-am văzut pe ahtoru cela... făcându-și sprâncenele dinaintea oamenilor. Așa mi-o venit un paracsân, că am ieșit din lozniță... și noroc c-am găsit în scara ftiatrului pe spătaru Pungescovici și aga Bondicescu, care m-o întovărășit aici. (Arătându-i.) Iată-i amândoi...
(Bondici și Pungescu se închină.)
AFIN (în parte): Cine i-a poftit la bal?
CUCULEȚ (în parte): Iaca voinicii mei... am să le iau urma toată seara ca un prepelicar.
CHIRIȚA: Doamne! de s-ar face Guliță mai mare, ca să scrie și el piesă de ftiatru... am să-l pun să toarne o piesă auftorului... da știi? să se sature.
(Un fecior aduce înghețate.)
AFIN: Ei bine, bine... treacă-ți mânia acu... și ia o înghețată, doar te-i mai răcori... De care poftești?... de alămâie?...
CHIRIȚA: Ba nu, că-mi strepezesc dinții... dă-mi de cea roșie că- mi bate mai bine la ochi. (Ia înghețata.) Rece-i, mămulica mea!... ca o ghețărie. (Suflă în farfurie.) Mă furnică nu știu ce prin vârful nasului... Pune-ți în gând, soro, că mai anțărț la iarmaroc, la Fălticeni, mă duc la un cofetar ca să iau înghețată; el îmi trimite răspuns că s-o mântuit înghețatele pe ziua aceea. Îl poftesc atunci la oblonul trăsurii și-i zic ritos: monsiu cela, mai destupă o putină pentru hatârul meu!... și el s-o mâniet zicând că nu-i de la Gogomănești!... Curioji îs nemții iștia!
(Toți râd cu hohote.)
CHIRIȚA: Dec!... ce i-o apucat? Iaca, frate!... mă rog, boieri, de mine râdeți d-voastră?... Ei, apoi să vă arăt eu cum se râde... (Râde cu spasmuri.) Măi, că tare nu știu cum îs boierii ieșeni! (Merge de se pune lângă Aristița și Calipsița în fața publicului.)
CUCULEȚ (către Bondici și Pungescu): Domnilor, nu metahirisiți în astă-seară un stosișor ceva?
BONDICI: Cu mare plăcere, domnule director. (Încet, lui Pungescu.) Pil, Pungescule, și pe urmă aport...
PUNGESCU (încet, lui Bondici): Oare?
BONDICI (asemene): Dă colb agiei pă zdreavăn.
PUNGESCU (asemene): Dă la mertepea?
BONDICI: Țeapăn...
(Se pun la masa de cărți.)
CUCULEȚ (în parte): Doamne, de i-aș prinde cu vro coțcărie!
(În vremea acestor cuvinte orhestrul începe a executa o polcă en sourdine, care ține necontenit. Cavalerii, pe rând, poftesc damele la joc și merg în salonul din fund. Chirița, Aristița și Calipsița rămân pe canapea.)
CHIRIȚA (în parte): Na... că se-ncepe staeru! (Fetelor.) Țineți-vă frumos, și nu fiți așa de posomorâte c-o să vie cavalerii să vă poftească... mai zâmbiți... mai zâmbiți, soro dragă... mai trageți cu coada ochiului... ca altele. (În parte.) Doamne! de n-am păți ș-acum ca pe la celelalte baluri... Să stăm pe loc și, cum zic aice: să facem patiserie... (Arătând damele care joc.) Ian privește!... toate moachele-s poftite pe rând... numai a mele șed locului parcă-s înfipte... Să vezi că n-or să se miște toată noaptea! (Se scoală.)
Un filosof fără minți
A fost, cică, de părere
Că la casă de părinți
Copii mulți sunt o avere!
De-i așa, eu pot să zic
Că-s bogată, am comoare,
Că deși n-am bani nici chic...
Am averi nemișcătoare! (Arată fetele.)
(Merge în fund în salonul de joc.)
PUNGESCU: Ștos!
CUCULEȚ: Mare noroc ai, domnule!
PUNGESCU: Nu fie dă deochi... mă paște bine norocul cărților.
CUCULEȚ: Să juri că-s măsluite.
PUNGESCU: Oriste?
BONDICI: Ha, ha, ha! că șăgalnic mai ești, arhon sărdar.
CHIRIȚA (în parte, apropiindu-se de masă): Îra! da eu uitasem că am doi gineri... numai buni ca să-mi gioace fetele. (Tare.) Arhon spătar...
PUNGESCU: Poruncă?
CHIRIȚA: Este o persoană care ar dori foarte mult să gioace o poalcă cu d-ta.
PUNGESCU: Cât de rău îmi pare... dar mă strânge o cizmă dă mă usuc ca o prună pă streșină.
CHIRIȚA (în parte): Tronc! (Tare.) Arhon agă?
BONDICI: Poruncă?
CHIRIȚA: Nu metahirisiți poalca?
BONDICI: Cum nu, cucoană?... dar îs cernit.
CHIRIȚA: Ai perdut vrun neam?
BONDICI: Pe străbunul meu.
CHIRIȚA: Dumnezeu să-l ierte.
(Se apropie un cavaler de Aristița și Calipsița, ca cum ar căuta damă de joc și, după ce le privește prin lornion, se depărtează.)
CHIRIȚA (zărind cavalerul): Ha!... iaca un cavaler... dă, Doamne!... parcă cată damă de gioc?... dar... slavă ție, Doamne! c-o să-mi poftească o fată. Ba nici hâci?... vai! bată-l cucu miliord... cu orbu găinilor... Uf! iar o să facem patiserie! (Se pune pe canapea.)
(Un fecior trece cu cofeturi.)
PUNGESCU: Ștos!
CUCULEȚ: Nu pot să bat măcar o carte!... ce ghinion!... zece galbeni pe valet!
PUNGESCU (întorcând cărțile): Plie!
CUCULEȚ: Iar plie?
BONDICI: Ai goană dă fante, nenișorule.
CUCULEȚ (în parte.): Haide, hai, că ți-oi da eu acuși goană.
CHIRIȚA (feciorului cu tablaua): Măi fecior, vină-ncoace... (Întinde basmaua ș-o umple de cofeturi.) Ia așa! încalte n-oi ședea o noapte întreagă degeaba la bal!... Păcat că nu mai am o basma!... Altă dată am s-aduc o față de perină și s-o umplu cu vârf.
