SCENA VI

SMĂRĂNDIȚA, TINCUȚA și MAI MULTE DAME (îmbrăcate țărănește, iesă din pavilion)

SMĂRĂNDIȚA: Ha, ha, ha. Bietul moșu-meu!… iar s-a mîniat pă noi că ne-am îmbrăcat țărănește. Zice că nu se cuvine fetelor de boier să poarte haine naționale.

TINCUȚA: Dacă-i ton patera… ruginit!

SMĂRĂNDIȚA: Vă întreb, sorioare, care haină poate să ne prindă mai bine, pă noi care sîntem românce, decît haina românească?

TINCUȚA: Las’ că-i națională, dar e și frumoasă și ne scapă dă malacofuri

SMĂRĂNDIȚA: Știți ce? Hai să ne prindem ca să nu purtăm altă îmbrăcăminte cît om ședea la țară.

TINCUȚA: Eu una aș purta-o chiar și în București, dacă aș îndrăzni.

SMĂRĂNDIȚA: Primiți propunerea mea?

TOATE: Primim.

TINCUȚA: Mare haz ar fi să vie cîțiva cavaleri din capitalie, să ne vadă astfel.

SMĂRĂNDIȚA: Măcar de-ar sosi vrounul, că mie mi s-a făcut dor dă ei.

TOATE: Și mie, și mie.

SMĂRĂNDIȚA: Țist, că ne-a auzi cineva.

(Două dame s-apuc de jucat volanu; alte două se primblă culegînd flori.)

TINCUȚA: Ș-apoi?

SMĂRĂNDIȚA: Nu trebuie să dăm obraz cavalerilor.

TINCUȚA: Ei! parcă ei nu-și iau singuri destul obraz? Dar ia spune, Smărăndițo, ce facem noi astăzi?

SMĂRĂNDIȚA (căutînd): Ce să mai facem oare pentru ca să se mînie moș Sandu?

TINCUȚA: Asta-i lesne, că-i iute ca focul ton patera.

SMĂRĂNDIȚA: Iute dar bun. Se înduplecă la tot ce vroim. Știți una, sorioare?… Hai să mergem la hora din sat ca să jucăm dă ziua mea.

TINCUȚA: Cu țăranii?

SMĂRĂNDIȚA: D-apoi cum?… Ei nu-s oameni ca și noi?

TOATE: Bună idee!… Haide.

SMĂRĂNDIȚA: Să facem déjeuner mai întîi. (Strigă:) Florico, Florico!