Scena VII

BALAȘA, MANOLE, MANOLACHI

MANOLACHI (întră prin fund, spăriet): Băbăiță, băbăiță…

MANOLE: Ce este, copile?

BALAȘA (în parte): Auzi, copil… Coșcoge nagîț!

MANOLACHI: Iaca și Baba-Cloanța!… Ce faci, Cloanțo?

BALAȘA: Ce să fac, gogu mamii… te privesc și rîd.

MANOLACHI (mînios): De mine?

MANOLE: Ian lasă, bobocu tatii, nu te mai aprinde… destul de aburit ai vinit de-afară…

MANOLACHI: M-am sfădit cu un domnișor, colo în capătul grădinii.

MANOLE: Un domnișor? Cine să fie, și ce făcea acolo?

MANOLACHI: Zugrăvea nu știu ce cu plumbul pe hîrtie. Mă luasăm după o turturică cît cole, cît cole! Cînd să trag în ea, mă trezăsc cu domnișoru cela în dreptul puștii; îi strig să se deie-ntr-o parte, el începe a rîde ; eu mă mîniu, el mă numește păstîrnac și mă amenință că mi-a rupe urechile. Atunci m-am făcut foc ș-am alergat în casă, băbăiță. Ian așa.

BALAȘA: Viteazu mamii! Să giuri că se trage din Ciubăr-Vodă, care l-o mîncat guzganii.

MANOLACHI (furios): Ciubăr-Vodă?

MANOLE (intrigat): Ciubăr-Vodă!