Scena VI

BALAȘA, MANOLE (întră prin fund)

MANOLE: Bine-am găsit, giupîneasă.

BALAȘA: Piei, drace!… Da de unde-ai ieșit deodată popîc, kir Manoli? Așteptam pe riga de caro, și-mi iesă cel de ghindă.

MANOLE: Ce ghindă? ce vrei să zici?

BALAȘA: Nimică… Te-ntreb de unde vii?

MANOLE: Vin de la moșie de la Bursuceni, cu fiiul meu Manolachi, ca să facem vizită lui cuconu Matachi. Ce face cuconu Matachi?

BALAȘA: Doarme. (În parte.) Cum dracu de m-o înșălat cărțile?

MANOLE: Doarme!… rău face. Somnu lung îi damlagiu. Am cunoscut un băcal, pe kir Sfetcu, la 1834, ba mă-nșăl… la 1835… Ce zic eu?… la 1830… adică nu știu bine; mi se pare însă că era pe la 1835. În sfîrșit, fie: Am cunoscut la 1834… asta… la 1835, ..

BALAȘA: Iar te-ai încurcat în socotele, după obicei?

MANOLE: Nu-nțăleg, soro, ce-am pățit de vro 20 de ani încoaci, sînt cam uitit.

BALAȘA: Tinereța… Dar unde-o rămas cuconașu d-tale, Manolachi?

MANOLE: Manolachi? de Manolachi mă-ntrebi?… s-o oprit lîngă iaz ca să-mpuște niște rățe. Îi un vînător… groaznic… Almintere un copil blînd și nevinovat ca o fată mare. Ai crede, giupîneasă… că la vrîsta lui… (Voiește să-i vorbească tainic la ureche.)

BALAȘA (depărtîndu-se de Manole): Parcă s-o trezit boieriu.

(Ascultă la ușa din stînga.)

MANOLE: De-aceea am hotărît să-l însor, și-ți mărturisesc că mi-am pus ochiu pe duduca Adela. Ce zici d-ta, giupîneasă?

BALAȘA: Adela?… șterge-te pe buze, kir Manoli.

MANOLE: Pentru ce?

BALAȘA: Adeluța nu-i de obrazu d-voastră… adică să nu bănuiești.

MANOLE: Iaca! Nu cumva-i cu ste-n frunte?

BALAȘA: Ba cu ste, așa să știi… Eu am crescut-o, eu am hărăcsit-o, eu am înflorit-o ca pe-o garofiță; ei îi trebuie alt soi de bărbat, nu ca de-alde…

MANOLE: Ce ca de-alde?… Și eu l-am crescut pe Manolachi ca pe-o… cum ai zis? care floare?

BALAȘA: Ba că chiar, l-ai crescut cu țiganii.

MANOLE: Ei! Ș-apoi? ce-o ieșit de-acolo?

BALAȘA: O ieșit un obraznic și altă nimică.

MANOLE: Na… Pricep acu de ce ești supărată pe el… pentru că ți-o împușcat motanu cel alb?… Apoi dă… Îl zgîriese pe nas.

BALAȘA: Păcat că nu i l-o frînt de tot.

MANOLE: Mare pagubă! un motan!… dacă-mi aduc aminte… pe vremea rușilor, la 1828, am avut în gazdă un ofițeri de cazaci… La ‚28 o întrat moscalii?… ba la ‚29… dar, la ‚29… Așa, cum îți spuneam, giupîneasă, la 1828… asta… la 1829…

BALAȘA: Iar te-ai încurcat.

MANOLE: Ba nicidecum. N-o întrat Prozoroțki la una-mie-opt-sute…

BALAȘA: Doisprezăce.

MANOLE: Cum?… la 1812.

BALAȘA: Tocmai, rușii cei cu coadă.

MANOLE: Ba fără coadă…

BALAȘA: Ba cu coadă. Adă-ți bine aminte.

MANOLE: Ian să videm, ian să videm. Eu am împlinit 50 de ani la Sfîntu Ilie. De la 1812 pănă azi sînt 56 de ani aproape… Care vra să zică, aș fi venit pe lume cu 6 ani înaintea nașterii mele? Mare minune!

BALAȘA: Mai așa… Acum ai nimerit.

MANOLE: Însă… dă-mi voie; dacă m-am născut la una mie ș-atîta… (Stă pe gînduri.)

BALAȘA: Ce-ți mai bați capu degeaba, omule? Vrei să știi curat de cîți ani ești?

MANOLE: De cîți?

BALAȘA: De 68.

MANOLE: 68! Cum, Doamne, iartă-mă!

BALAȘA: 56 și cu 12, cît fac?… taman 68. Dacă nu mă crezi, cată-te-n gură.

MANOLE (intrigat): Să fiu oare așa de bătrîn? (Numără pe degete.)

BALAȘA (în parte): Ian privește socru pentru Adela. Ama! cap de cuc.