SCENA I

LUXIȚA (pe canape), TACHI, LINA (la piano)

LUXIȚA: Tachiță!…

TACHI (viind iute de lîngă piano): Aud, doamna mea!

LUXIȚA: Fost-ai pe la croitorul meu, ca să-i spui să-mi aducă mantela cea de drum?

TACHI: Am fost. Trebuie să vie croitorul numaidecît!

LUXIȚA: Și la cizmar, pentru botinele mele cele blănite?

TACHI: Și la cizmar!

LUXIȚA: Și la caretaș?

TACHI: Și la el!… Caleașca e gata; mai are nevoie numai de un resor, de cîteva sbanțuri și de mai multe șuruburi.

LUXIȚA: Prea bine! Dar la capitanul de poștă trecut-ai?

TACHI: Caii vor fi mîne pănă-n ziuă în curte… cai de cei noi… Zmei!

LUXIȚA (sculîndu-se): Bravo! ești un tînăr neprețuit pentru comisioane!

TACHI (căutînd pe furiș la Lina): Numai pentru comisioane?

LUXIȚA: Om vedea mai pe urmă la ce ai mai putea fi bun… O! Tăchiță, cînd gîndesc că am să merg la București, ca să-mi petrec iarna, nu mă ține locul de bucurie… Îmi vine tot să cînt și să joc… dar tu, Lină?

LINA (sculîndu-se de la piano): Și eu, maman… Dar d-ta, domnule Tachi?

TACHI: Eu și mai mult, domnișoară, căci mi-ați permis să vă întovărășesc.

LUXIȚA: Dar… ne-i face comisioane în București?

TACHI (în parte): Iar?

LINA: Și-i fi cavalerul nostru pe la grădini, pe la teatru, pe la baluri.

LUXIȚA (esaltată): Baluri, teatru, grădini!… iaca viață împărătească; dar nu ca în orașele astea de provinție, unde spiritul lîngezește într-o atmosferă uricioasă ce usucă inima ca un zbîrciog… o! București! București!

(Arie nouă)

O! București

Cu magic nume!

Ai fost și ești

Unic pe lume!

De plăceri, zău.

Ești o comoară

Și gîndul meu

La tine zboară!

Unii tot spun

Că pe căldură

N-ai miros bun…

Da-s răi de gură.

Alții bîrfesc

Că-n sin la tine

Mulți nebunesc,

Cîntînd ca mine…

(Împreună.)

O! București

Cu magic nume!

Etc. etc. etc.