SCENA X

MILLO, CIUPICI, NAIE, LUXIȚA, LINA, SERVIESCU și, mai pe urmă, ION NAIE, LUXIȚA, LINA și SERVIESCU (în toaletă de bal, întră cîntînd)

Domnul director binevoiască

În acest dulce și scump moment

Cu amicie să priimească

Al nostru vecinic devotament.

MILLO: Domnule Naie… Doamnă Luxiță, sînt pătruns de bunătatea cu care mă primiți și vă rog să credeți.

NAIE: Ce se potrivește, domnule., director!

LUXIȚA: Noi, dimprotivă, ne găsim flatați de onoarea ce ne-ați făcut-o, dînd preferință casei; noastre!

NAIE: Noi am găzduit păn-acum pe toți miniștrii!

LUXIȚA: Și pe toate persoanele însemnate care au trecut pe-aci.

MILLO: Sînteți provedința celor carii trec!

LUXIȚA: Poftim, vă rog! (Se pune pe canape.)

MILLO: Sărut mînile. (Se pune alăturea cu Luxița.) Dumneei e negreșit domnișoara Lina, fiica dumnevoastre?

LUXIȚA: Dar, domnul meu… Am scos-o nu de mult din pension; dar ce folos că a învățat Franțuzește, latinește și clavirul? Talentele sale se perd aci în provinție!… Sînteți însurat, domnule director?

MILLO: Ba nu, doamna mea! sînt încă tot holtei… holtei tomnatic, precum vedeți.

LUXIȚA: Tomnatic?… Vreți să glumiți?… Vă găsiți în floarea tinereții!

NAIE: Un trandafir!

SERVIESCU: Ba încă de cei de lună!

CIUPICI: Boboc!

MILLO: Mă rog… mă confuzați… aici nu văd decît un trandafir îmbobocit… domnișoara Lina… și vă seamănă dumnevoastre, cucoană Luxiță!

LUXIȚA: Merci.

NAIE (în parte): Iaca! da mie nu?

MILLO (sculîndu-se, în parte): E frumușică copila; ar fi bună de amoreză pe scenă. (Tare.) Și ce mai veste pe-aici, d-lor?

NAIE: Bună, domnule director, bună pace!

SERVIESCU: Mulțămire obștească și generală.

CIUPICI: Intuziasm!

MILLO: Mă bucur!… dar parcă auzisem că legea rurală…

NAIE: Dimprotivă, domnule director, sîntem cu toții mulțămiți!

MILLO: A! mă bucur și mai mult!

NAIE: Atîta numai că arendașul mi-a lăsat moșia… almintirea…

MILLO: Moșia d-tale?… departe-i?… În care județ?

NAIE: Nu ți-oi putea spune, că n-am mers niciodată s-o văd.

MILLO: AI Minunat!… ești și d-ta ca Cresus, care nu-și cunoștea averile!

NAIE: Ba sînt ca mulți de-ai noștri… și mărturisesc că retragerea arendașului de pe moșie mă pune într-o stare…

MILLO (zîmbind): Fără stare?

NAIE: Tocmai!… Blagoslovită să-ți fie vorba! (Se apropie de Millo și-i zice încet:) Domnule director! sînt… ruinat!… pe de altă parte nevasta mă silește s-o duc la București… Nu-mi rămîne alta de făcut decît…

MILLO: înțeleg… să te împuști!

NAIE: Ba! mă ferească sfîntul!… Vreu să zic că nu-mi rămîne alt liman decît să alerg la îndurarea guvernului…

MILLO: Aleargă!

NAIE: Ca să-mi dea vreun post cu leafă bună. (Se retrage lîngă Luxița.)

MILLO (în parte): Și el?… Se vede că-i boală… ian să vedem!… ian să vedem!… Toți umblă după posturi, adică după lefi; toți aspir a să face bucureșteni… Dacă s-ar angagea în trupa mea, ar căpăta și leafă, ar merge și în capitală!… (Observîndu-i cu coada ochiului.) Eu, asemene, aș căpăta deodată cu tata ton palera, o mamă nobilă, o amoreză, un amorez și un trădător… trupă completă! Însă trebuie mai întîi să văd dacă știu să cînte, să rîdă, să plîngă și să leșine etc… științi neapărate în arta dramatică. Să-i cerc!… (În timpul acestui aparte, celelalte persoane stau grupate lîngă canape și vorbesc împreună despre director.)

LUXIȚA (încet): Oare ce pune la cale deoparte?

SERVIESCU: Face negreșit combină…

CIUPICI: ciuni…

NAIE: Pentru noi, ca să ne puie în slujbe!…

MILLO (în parte): Să cerc de au glas!… (Înaintînd spre canape.) Doamnă Luxiță, salonul domniilor voastre e prea elegant și văd că aveți un piano Pleyel… iubiți muzica?

LUXIȚA: Ea este una din ocupările mele favorite.

MILLO: Aveți mare dreptate s-o iubiți, căci armonia înălță sufletul și-l mîngîie în orele cele triste ale vieții… ea e soră cu poezia, fiica cerului.

NAIE (cătră ceialalți): Frumos vorbește!

SERVIESCU: Dacă-i director!

CIUPICI: Sublim!

MILLO: Care muzică vă place mai mult, doamna mea?… cea italiană sau cea germană?

LUXIȚA: Cea italiană, domnule director, căci e mai sentimentală!

MILLO: Dar dumneavoastre, domnișoară Lină?

LINA: Eu mărturisesc că iubesc mai mult cea românească.

MILLO: Vă felicit… și cîntați cîteodată împreună?

LUXIȚA (cu modestie): Ca în provinție… cu jumătate de glas!

SERVIESCU: Ba, mă iertați, cucoană, că aveți nu numai uri glas prea frumos, dar pot zice și o voce prea… plăcută!

MILLO: A! doamna mea… binevoiește a ne cînta ceva!..:

LUXIȚA: Bucuros!… Însă cu condiție ca și d-voastră să ne faceți plăcerea de a cînta după mine. (Merge de-și alege un caiet de muzică de pe piano.)

MILLO: Primim toți această condiție!… Om cînta cu toții!… Nu-i așa, domnilor?…

TOȚI: Noi? (Între ei.) Dar nu știu!… N-am voce… Sînt răgușit.

MILLO (în parte): Oi să văd astfel de au glas, precum îmi trebuie la teatru!

(Luxița înaintează în fața publicului.)

MILLO: Tăcere, domnilor!

(Luxița cîntă o arie după placul ei.)

MILLO: Bravo! bravo! cîntați ca o primadonă assolută! (În taină.) E bună, o arigagez.

TOȚI: Minunat!… Sublim!… Aferim!…

MILLO: Domnișoară Lină, e rîndul dumnevoastre!

LINA: Mă iertați, domnul meu, că sînt cam bolnavă și nu pot.

MILLO: Îmi pare prea rău!… Ei, domnule Serviescu, domnule Ciupici, domnule Naie, să vă văd!… Dregeți-vă glasurile!… Nu, nu, nu, mă rog! nu mă puteți refuza, căci m-am angageat în numele dumnevoastre.

CIUPICI: Fie!… Eu pentru domnul direptore mă arunc și în incendiu, dacă-mi ordonă!

MILLO: Mă-i îndatora, frate Ciupici!

CIUPICI (încîntat, în parte): Frate!… Mi-a zis frate Ciupici!…

(Ciupici scoate cîte va note grave, voind a imita pe un baso italian.)

MILLO: Destul! De te mai coborai nițel, ajungeai la catul de jos. (În parte.) E bun și Ciupici!

SERVIESCU: Acum eu!… Cer denainte pardon și ier- tăciune onorabilului public!

(Serviescu scoate niște note subțiri, voind să cînte ca un tenor.)

MILLO: Domnule Serviescu! domnule Serviescu!… stăi că te sui în naltul cerului!

SERVIESCU: V-a plăcut!… Sînt flatat și măgulit… Nene Naie, vină la rînd de cîntă!

NAIE: Eu? Și eu să cînt? (În parte.) Dacă nu mi-ar fi de slujbă, i-aș arăta eu cîntec!

MILLO: Domnule Naie!… voiești să fii rugat?

NAIE: Ba nu!… Ce se potrivește!… Iaca încep!

(Naie începe un cîntec vesel de lume cu glas răgușit.)

LUXIȚA (oprindu-l): Taci, frate!… că-ți scîrție gîtul ca o roată de car… Să juri că ești Stanciu lăutarul!

TOȚI: Ha! ha! ha!…

LUXIȚA: Domnule director, nu uitați ce mi-ați promis!

MILLO: Bucuros, doamna mea!… Am să vă cînt o arie, în care dumneavoastră cu toții veți face corul. (În parte.) Astfel voi putea să-i judec mai bine… (Tare.) Atențiune!… Marseilesa Ciuniscilor:.. împrovisăciune în considerăciunea ciunelui!!!

(Aria „Chiriței la Paris”)

MILLO

Vivat sacr-apariciune

A lui Nenea ciune!

TOȚI

Ciune, ciune, ciune, ciune,

Ciune, ciune, ciune.

MILLO

Ce-a adus deșteptăciune

L-a noastră năciune.

TOȚI

Ciune, ciune, ciune, ciune,

Ciune, ciune, ciune.

MILLO

E frumos ca un tăciune..

TOȚI

Ciune, ciune, ciune.

MILLO

Ca un jidov c-un perciune.

TOȚI

Ciune, ciune, ciune.

TOȚI

E frumos ca un tăciune,

Ciune, ciune, ciune,

Ca un jidov c-un perciune,

Ciune, ciune, ciune.

CIUPICI: Vivat, domnule direptore!

LUXIȚA: Domnul meu, primiți complimentul meu!… Aveți un glas foarte just!

MILLO (cu modestie): Așa ș-așa…

SERVIESCU: Ba, să-mi dați iertare de pardon!… Cîntați ca o privighetoare, și pot zice chiar…

MILLO: Ca o filomelă?

SERVIESCU: Tocmail… Mi-ați luat cuvîntul din gură!

(Ion, în livre încărcată, întră.)

ION: Poftiți la masă!

LUXIȚA: Domnule director, sper că ne-ți face onoare…

MILLO: Cu multă plăcere… doamna mea! (Îi dă brațul și se îndreaptă spre dreapta; în parte.) Au destul glas cu toții, dar mai trebuie ciopliți!

LUXIȚA (încet, cătră Ion): Ioane! iluminează salonul. (Întră în dreapta, Lina întră pe urma ei.)

NAIE (cătră Serviescu și Ciupici): Eeei!… Așa-i că-i trăserăm ohtoicuri și aghioase?

SERVIESCU: Vorba ceea… trebuie să urli cu…

CIUPICI: A!… domnilor, protest!… Domnul direptor nu-i lup!

SERVIESCU: Lup?… un înger!

NAIE: Numai de ne-ar pune în schiverniseală.

(Ies cu toții.)