SCENA XIII
MILLO, LUXIȚA, LINA, NAIE, SERVIESCU, CIUPICI, ION
TOȚI
(afară de Millo, cîntă întrînd)
Domnul director binevoiască
Să se întoarne iar in salon,
Ca să deguste calea turcească
Și să mănînce vreun bonbon!
MILLO (lăsînd brațul Luxiței, se închină): Doamna mea!
LUXIȚA (face un compliment adînc): Domnule!… (Se întoarce cătră Ion.) Adă cafeua!
MILLO: îmi dați voie să fumez o țigară?
LUXIȚA: Vă rog!
MILLO: Nu vă supără fumul?
NAIE: Pe cine? pe Luxița?… Ea fumează ca pașa de la Vidin.
MILLO: Asămănarea e măgulitoare pentru pașă.
LUXIȚA (făcînd alt compliment): Domnule!… (Se duce cu Lina lîngă piano.)
MILLO (închinîndu-se): Doamnă!… (în parte, pregătindu-și o țigară.) I-am studiat la masă pe toți și i-am găsit… a prima vista… destul de buni de pus pe scenă… Au glas mulțămitor, dar nu știu încă de au celelalte calități neapărate pentru arta dramatică… Zîmbetul, rîsul, plînsul, leșinul etc. Cum aș face ca să-i cerc? (Caută foc pentru țigară.) naie, serviescu,
CIUPICI (aprinzînd chibrituri): Domnule director, poftiți foc?
MILLO: Al domnilor… de la care s-aprind… luați seama că vă frigeți!…
CIUPICI: Din contra!
SERVIESCU: Ba pot zice, chiar dimprotivă! (Se frige și-și suflă în degete.)
NAIE: Ba eu mă frig!… aoleu!… ține curînd!…
(Millo aprinde țigara la chibritul lui Naie.)
(Ion aduce o tabla cu tase de cafe.)
LUXIȚA (alegîndotasă): Cum vă place cafeua, domnule director, turcească sau nemțească?
MILLO: Ba turcească, pentru că jumătate se bea și jumătate se mănîncă!
SERVIESCU: Ș-apoi și alta, că cea turcească are nu numai mai bun arom, dar pot zice chiar și bun parfum. (Soarbe cu vuiet.)
MILLO: D-apoi miros?… Asta e minunat de bine făcută.
LUXIȚA (pe canape): N-a fi ca cea de la București!
SERVIESCU: Cred și eu, căci la București e feartă cu apă dulce…
CIUPICI: Cine-o bea nu se mai duce!
MILLO: O Doamne! Dumneavoastră credeți că toate ce sînt în București sînt fără defect?
TOȚI: Toate, toate!
MILLO: Vă înșelați rău… De n-ar fi sărbătoare-n casă, aș putea spune niște lucruri… (Caută la Lina.)
LUXIȚA: Lino, mergi de-mi caută evantailul în budoar.
(Lina intră în stînga. Ion iese tn dreapta cu tablaua.)
MILLO: Voiți să vă fac un tablou de prăpăstiile, spoielele și cerșitoriile capitalei?
LUXIȚA: Orice ni s-ar spune, nimic nu e în stare să scadă admirarea noastră pentru ea!
MILLO: Bravo!… Prin urmare visul d-voastre cel mai drăgălaș este de a trăi pe malul Dîmboviței?
CIUPICI: Ba pot zice chiar… și a muri!
LUXIȚA: Ah, ce n-aș da să se împlinească acel vis!
TOȚI: D-apoi eu!
MILLO (în parte): Acu-i momentul! (Tare.) Ei bine!… Ce-ați zice dac-aș închipui eu un plan care să realizeze dorința d-voastre?
LUXIȚA: Ah!
CIUPICI: Te-am rîdica în nouri!
SERVIESCU: Ba chiar în cer, pot zice!
NAIE: Care ți-i planul?
MILLO: E secretul meu!
SERVIESCU (încet, cătră ceialalți): Vrea să ne puie în slujbe și în serviciuri pe toți!
MILLO: Dumnevoastră aveți ambițiune să… fantacsiți în capitală… Nu-i așa?
TOȚI: Așa!
MILLO: Doriți o pozițiune importantă și… salariată?
TOȚI: Hî, hî… cu leafă.
MILLO: Apoi dar pentru ca să vă fac a ajunge la scopul d-voastre, sînt silit a vă supune mai întîi la oarecare esamin… prealabil; căci, vedeți d-voastră, publicul Bucureștilor nu sufere nulități; el cere persoane cu talente, care să știe a ocupa rolurile sale.
CIUPICI: Are rezon!
NAIE: Rezon, dar!
SERVIESCU: Ba chiar, pot zice, și dreptate!
MILLO: Prin urmare, vă primiți ca să fiți esaminați?
TOȚI: Cum nu?… Mai vîrtos… Vă rugăm.
MILLO: Binevoiți dar a zîmbi.
TOȚI (cu mirare): Aud?
MILLO: Zîmbiți nițel, ca să văd dacă răspundeți la condițiile direcției.
SERVIESCU (încet, cătră ceialalți): Direcția departamentului!
LUXIȚA: Curioase condiții?!
NAIE: Ce să facem?
CIUPICI: Să zîmbim!
MILLO: Ei! gata sînteți?
NAIE: Gata!
MILLO: Priviți la mine galiș și-mi zîmbiți grațios.
(Toți, în rînd lîngă canape, zîmbesc.)
MILLO: Prea frumos!… Domnule Serviescu, să-mi dați voie a vă face o observare.
SERVIESCU: Poronciți!
MILLO: Nu e nevoie, cînd zîmbiți, să întindeți buzele păn’ la ceafă; ar crede cineva că voiți să vă mușcați de urechi… Mai cercați o dată.
SERVIESCU: Bucuros! Așa? (Zîmbește.)
MILLO: Minunat! Parcă sînteți un muțunachi… Acum, domnilor, binevoiți a rîde.
TOȚI: Să rîdem?
LUXIȚA: Original esamin!
NAIE: Ce să facem?
CIUPICI: Condițiunile direpțiunei… Să rîdem dar.
SERVIESCU: Ba chiar să și hohotim.
(Încet, între ei)
MILLO: Gata?… Porniți cu toții.
(Toți încep a rîde încetișor.)
MILLO: Mai tare.
(Rîd mai tare.)
MILLO: Și mai tare.
(Rîd tare.)
MILLO: Cu hohot.
(Rîd cu hohot și spasmuri.)
NAIE: Uf! am obosit! (Se pune pe canape lîngă Luxița.)
MILLO (în parte): Păn-acum merge destul de bine. (Tare.) Bravo! bravo! rîdeți foarte natural! Numai domnul Ciupici e cam lugubru, cum ar zice d-lui; rîde ca un cioclu care s-ar duce singur să se îngroape.
CIUPICI (cu umilință): Altă dată oi fi mai gentil, domnule direptore.
MILLO: Domnilor! știți prea bine că adeseori după rîs urmează plînsul! Să trecem dar la esaminul plînsului!
LUXIȚA: Ce face?
NAIE: Da cum o să plîngem, că doar n-am perdut vrun neam!
MILLO: Pretextul vă lipsește?… Ei bine! voi povesti eu o întîmplare atît de dramatică, că ea vă va stoarce lacrimi din ochi, fără voie!… Dumnevoastră gătiți-vă basmalele și nu uitați a și leșina la sfîrșitul istoriei.
LUXIȚA: Domnul meu, dacă n-aș ști că sînteți un personagiu oficial, aș crede…
MILLO: Doamna mea! În cariera noastră sîntem siliți adeseori a plînge și chiar a leșina. Plînsul, bine imitat, este una din artele cele mai prețuite de direcție!
NAIE: Dacă-i așa, începe, domnule, că-ți făgăduiesc să si bocesc.
LUXIȚA (încet, , cătră Naie): Cum? vrei?…
NAIE (încet): Luxiță! cariera noastră… Direcția ministerului… Înțelegi?… Numai așa putem merge la București!
MILLO: Să încep istoria?
TOȚI: Începeți! (Își pregătesc basmalele.)
MILLO: Ascultați! Jalnica tragedie a lui Mustafa-pașa!
(Arie din „Agachi Flutur”)
Cică demult era, era.
Era un pașă Mustafa; (bis)
În București se-namora
De-un pui de drac și mi-l fura.
Tra, la, la, la, tra, la, la, la,
Tra, la, la, la, la, la, tra, la, la!
TOȚI
(plîngînd)
O! la, la, la. O! la, la, la!
O! la, la, la, la, la. O! la, la!
MILLO
(cu indignație)
Cel drăcușor coarne purta
Și nimărui nu le-arăta; (bis)
Iar după ce se mărita,
Le dărui lui Mustafa!
Tra, la, la, la, tra, la, la, la,
Tra, la, la, la, la, la, tra, la, la!
TOȚI
(plîngînd mai tare)
O! la, la, la. O! la, la, la,
OI la, la. Ia, la, la. O! la, la!
MILLO
(cu înduioșare)
Pașa cumplit se întrista,
Zicind: Alah! și Mașala! (bis)
Și de-atunci pașa Mustafa
Poart-un crai-nou sus pe cealma.
Tra, la, la, la, tra, la, la, la,
Tra, la, la, la, la, la, tra, la, la
TOȚI
(bocind)
O! la, la, la. O! la, la, la,
O! la, la, la, la, la. O! la, la!
MILLO: Leșin general!
TOȚI (leșinînd, strigă): Ah! Dumnezeule! leșin!… mor!
(Naie și Luxița cad pe canape, Serviescu pe un jîlț, Ciupici jos.)
