SCENA XIV

Cei denainte, TACHI, LINA și ION (Tachi, Lina și Ion întră deodată, spărieți, pe tustrele ușile)

MILLO (privindu-i): Tablou!… (În parte.) Îs de zugrăvit!… Îi angagez. (Scoate portofoliul și scrie deoparte.)

TACHI (la ușa din fund): Ce este?

LINA (la ușa din stînga): Ce este?

ION (la ușa din dreapta): Ce este?

LINA: Vai de mine… a leșinat maman! (Aleargă spărietă lîngă Luxița.)

ION: Auleo!… A peritără boierii!

NAIE (lui Millo): Să. ne trezim, domnule?

MILLO (întorcîndu-se): Trezi ți-vă!

TOȚI (sculîndu-se): Ah!

TACHI (zărind pe Millo, vine lîngă el): Ce văd!… Domnul Millo aci?

MILLO: Domnule Tachi! (Strîngîndu-l de mînă.) Ce mai faci?… Ai părăsit Bucureștii?

LUXIȚA: Tachi!… cunoști pe domnul director?

TACHI: Cum nu? Cine nu-l cunoaște?… Domnul Millo, artistul nostru!

TOȚI: Artistul?

TACHI: Dar!… Directorul Teatrului Național.

LUXIȚA: Directorul teatrului?… A! (Își ascunde obrazul cu rușine în sînul Linei, pe canape.)

NAIE: Cum?… Domnul nu este directorul…

SERVIESCU: Departamentului…

CIUPICI: de interne? (Se apropie de Millo tustrei, furioși.)

MILLO: Nu, domnilor… n-am onorul…

NAIE: Apoi dar, pentru ce ne-ai făcut să cîntăm?

SERVIESCU: Și să rîdem?

CIUPICI: Și să plîngem?

LUXIȚA (desperată): Și să leșinăm!

MILLO: Pentru că doresc să vă angagez la teatru…

NAIE: Ca actori?… Care vra să zică, ți-ai bătut joc de noi, lăsîndu-ne a crede că ești directorul ministerului…

(Îl apucă de un braț și-l zguduie.)

SERVIESCU: Vra să zică, noi iar rămînem fără slujbă?

(Îl apucă de celalalt braț.)

CIUPICI (apucîndu-l pe Millo de guler): Domnule!… satisfăciune să-mi dai!…

MILLO (luptîndu-se): Da dați-mi pace!… ați turbat? Nu mă hurducați așa, că de-abia am mîncat!

NAIE: Te-om învăța noi, berbantule, să ne iai în trei parale!

TACHI (intervenind): Domnilor!… Vă puneți trei în contra unuia… E o lașitate!

SERVIESCU: Fie chiar o mișelie, nu-l dau din mînile mele!

(În luptă, cade o scrisoare din buzunarul lui Millo.)

TACHI (ridicînd scrisoarea): Iată o scrisoare, a cui e? (Citește adresa:) „Domnului Neculae Onofrescu”.

NAIE: Pentru mine?… Ad-o… (Deschide scrisoarea.)

(Toți las pe Millo și s-apropie de Naie.)

MILLO (în parte): Uf! Era să mă rupă ca niște haite!…

(Își drege toaleta.)

NAIE: Ce văd? Mă cheamă la București ca să-mi dea prefectura de-aci?

LUXIȚA (sărind de pe canape): Cine? (Smuncește scrisoarea și o citește.)

NAIE: Da cine-a adus scrisoarea asta?

MILLO: Eu, domnul meu… mi-a dat-o directorul departamentului, un amic al meu, ca s-o duc în provinție domnului Neculae Onofrescu… Dumneata ești Onofre…?

NAIE (stringînd pe Millo în brațe și sărutîndu-l): Eu! Ah! Vin’ să te sărut!

MILLO: Încet… Încet… că mă înăduși…

LUXIȚA (nebună de bucurie): E adevărat… sînt prefectoriță… A! domnule Millo… (Îl sărută.)

MILLO (în parte): Curioși provinciali!… Acute strîng de gît, acu te pupă… (Cătră Tachi.) Ian spune-mi, Tachi, nu cumva au nebunit gazdele?

(În timpul următorului aparte, toți ceialalți stau grupați lingă canape și citesc scrisoarea.)

TACHI: Așa se vede… dar ce le-ai făcut?

MILLO: Am crezut că voiesc să se angageze la teatru și i-am esaminat.

TACHI (cu mustrare): Cum?… și pe Lina?… A!

MILLO: Ha! ha!… asta-i copila de care mi-ai vorbit așa de mult la București?

TACHI: Asta!… O iubesc… Însă părinții mă poartă cu vorbe!

MILLO: Las’ pe mine…

NAIE (apropiindu-se de Millo): Domnule Millo!… mă iertați dacă am fost cam iute mai adinioarea…

MILLO: Vă iert, domnul meu, din toată inima.

NAIE: Mi-ați adus o veste atît de neașteptată, că, zău, nu știu cum să vă mulțămesc!

MILLO: Dacă doriți a-mi face o mare mulțămire, dați-mi voie să fiu nunul domnișoarei Lina.

NAIE: Nun?

MILLO: Cununînd-o cu amicul meu Tachi… care m-a scăpat din… ghearele dumnevoastre.

NAIE (după ce consultă pe Luxița): Fie!.. (Strigă:) Ioane! adă poneiul.

(Ion iese ți aduce o tabla cu ponei.)

TACHI: A!… Domnule Naie!… Doamnă Luxiță!… (Sărută mîna Luxiței și apoi se trage deoparte cu Lina.)

MILLO (în-parte): Am făcut doi fericiți… din treacăt!

NAIE (cătră Serviescu și Ciupici): Cît pentru d-voastră, (cu un aer de protecție) cînd îți avea vro nevoie… voi fi gata…

CIUPICI (închinîndu-se): Umilissimtis!

SERVIESCU (asemenea): Vă sărut nu numai mînile, dar pot zice chiar…

LUXIȚA: Iaca poneiul, domnilor!… beți în sănătatea directorului…

MILLO: Departamentului!…

LUXIȚA (zîmbind): și al Teatrului Național!

MILLO

(luînd un pahar de pe tabla)

(Arie din „Agachi Flutur”)

Cind poneiul curge în pahare,

Cind ochii veseli strălucesc,

Inima-mi saltă și tresare

De un fior dumnezeiesc.

Ieu un păhărel

Plin, plin,

De ponei rumenei

Plin, plin,

Și publicului îl închin.

Ah! ah! ah!

Tra, la, la! Sufletul meu rîde,

Tra la, la! Raiul se deschide.

Tra, la, la, tra, la, la!

Cînd văd mulțămit

Publicul meu iubit!

TOȚI

Tra, la, la! Sufletul meu rîde… etc. etc.

Ura! Vivat prefectul! (închin paharele cu Naie.)

(Cortina cade.)