SCENA I

FLORIN și FLORICA FLORICA (iese din căsuță aducind un paner cu de-ale mîncării): Florine! măi Florine! (Chiuie:) Florine, hăi!… FLORIN (scoate capul pe bageacă): Ce este, fa Florică? Te-o mușcat lupu, de țipi așa? FLORICA: Ce faci tu acolo de azi-dimineață, ca un lăstun? FLORIN: Așăd fînu în podu șurii. FLORICA: Da cu ce-l așăzi, măi bădică?… cu gura?… că țăpoiul îi gios. FLORIN: Cu gura? Iaca, mă! m-o pîcîlit drăcoaica! (Rîde prostește.) Ha, ha, ha, m-ai pîcîlit, fa, mînca-ți-aș ochii! FLORICA: Vezi mîncău, tot ar vre să-mbuce cîte ceva. FLORIN: D-apoi cum? doar eu nu-s fată mare, ca tine, să mă hrănesc cu răbdări prăjite. FLORICA: Ei! dacă nu ești fată mare, cobori iute, că ți-am adus papă. Ian cată colea, cîșșșș… FLORIN (supărat): Dec! mă cășăiești acu, ca pe lăstuni?… Așteaptă să-ți arăt eu cîș… (Se coboară pe scară.) FLORICA (în parte): Se face că s-o mîniet, doar i-oi mai aduce ceva de sus, ca să-l împac. FLORIN (viind pe scenă): N-auzi, fa! știi tu că te prea întreci cu gluma? FLORICA: Ce face, bădică? (Arătînd panerul.) Ia… malai și lapte dulce… FLORIN (îmblînzindu-se): Ba mă pîcîlești, ba mă cășăiești, ba mă… parc-aș fi agiuns în doaga palamariului de la sfîntul Onofrei. FLORICA: Și vro două costițe de… FLORIN: Costițe? de care? FLORICA: De cela… știi tu, care-i bălan la păr și grăiește ca tine. FLORIN: Unde-s? (Caută în paner.) I! Doamne! Fa, Florico, știi una? FLORICA: Ba nici două. FLORIN: Nici că se află pe fața pămîntului altă lighioaie de fată mai bună ca tine! Dar puțintică chileală adus-ai? FLORICA (scoțînd o garafă din paner): Așa-mi pare. FLORIN: I! Doamne! Florică, știi două? FLORICA: Ba nici trii. FLORIN: Cînd aș fi Pori-împărat, pe crucea me că te-aș lua giupîneasă-n casă. Dar ceva mere dat-ai după persic? FLORICA (scoțînd mere din sin): Numai vro șăse. FLORIN (întinzînd mîna): Las’ să le culeg eu. FLORICA (lovindu-l peste mînă): Nu pune laba. FLORIN: I! Doamne! Florică, știi trii? FLORICA: Ba nici patru. FLORIN: Mult îmi mai ești drăguță, fa hăi!… și, zău, mare dor mi-i să mă-nsor cu tine. FLORICA: D-apoi mie, Florine. FLORIN: Dacă-i așa povestea, știi patru? FLORICA: Ba nici cinci. FLORIN: Hai să ne… punem la masă și să facem prînz de logodnă. FLORICA: Bucuros. Vin’ cole, la umbra istui păr. (Se așează amîndoi sub copac și întind masa pe iarbă.) FLORIN: Pe iarbă verde, ca la zi-ntîi mai… FLORICA: Numai privighitori ne lipsesc… FLORIN: Ba nu, că ești tu aici, Florică. FLORICA: Eu îs privighitoare? da tu? FLORIN (cu mîndrie): Eu? privighitor! (Rîd.) FLORICA: Iaca masa, poftim la dînsa, cucoane… FLORIN: I! ce de mai bielșug, mămulica me! Ian privește: mălai din rai, lapte dulce, ochii ți se duce… (Strigînd ca laptarii:) Lapte, lapteee! FLORICA (dîndu-i un pumn): Taci, mă, și mănîncă azi. FLORIN: D-apoi coaste fripte! inima le-nghite! (Bocind:) Vai! săracu bălăel! mult era el frumușel! Cum l-o pîrlit pe spinare, și mi l-o pus în frigare, de strigă în gura mare: coviț, coviț, rău mă doare! FLORICA: Lasă bocitul, mă, că-mi vine-a plînge. Parcă îngropi pe frate-tău. FLORIN (atins): Ce face? FLORICA (tornîndu-i vin): Zic să bei un pahar de vin, ca să nu te îneci. FLORIN: Mulțămim, puiculiță, și poftă bună. (Bea.) (Hora „Arde-mi, frige-mi”) (Împreună.) Poftă bună, poftă bună! Să petrecem împreună Și să bem și să mîncăm Ș-apoi să ne cununăm. FLORIN Fa, Florică, draga mea, Parcă ești o viorea! FLORICA Măi, Florine, dragul meu, Parcă ești un paraleu! (Împreună.) Poftă bună, poftă bună! Etc. etc. etc. FLORIN (închinînd): Ei! să trăiești, Florico, după cum dorești! și la anu cu bine să deie Dumnezeu. FLORICA: Mulțămim, bădică. FLORIN: Să te văd cu bujori în față și cu copil în brațe. (Bea) FLORICA: Înghite-Agachi, vîrtos. FLORIN: Na și ție! Bea de te răcorește! FLORICA (bînd): Noroc bun, Florine! să te văd cu flori la ureche. FLORIN: Pușche pe limbă-ți… Așa că-i bun, fa? Lunecă pe gît ca un șărpe. Să-l tot bei și să mai cei. FLORICA: A fi, că doar îi de cel de Cotnâr cu cercuri de fer. FLORIN: De Cotnar?… I! că nu mă pot face și eu o bute, să mă cercuiești tu cu brațele tale! FLORICA (sculîndu-se): Bute, tu?… Da nu vezi că-ți lipsește o doagă. FLORIN: Că de-acu poți zice tu cîte ți-o plăcea. Am ospătat de-agiuns, slavă Domnului!… Cine mi-o dat azi să-mi deie și mîni. FLORICA (strîngînd masa): Ei! acu ce mai facem? că sîntem chiar de capu nostru, de cînd o murit biata cucoana Tudosia, stăpîna noastră, Dumnezău s-o ierte! FLORIN: Așa sărmana!… De-o săptămînă de cînd am îngropat-o, am rămas noi doi stăpîni în casa ei, și, zău, de cînd nu mai am pe nime în capu meu, ca să mă silească la treabă, m-o apucat o sfîntă de lene, de mi se rup fălcile. Ca… a…asc toată. ziulica și do…o…orm toată nopticica. (Cască.) FLORICA (cu jale): Sărmana cucoană! mare bună o fost cu noi cît o trăit! . FLORIN (întinzîndu-se): Dumnezeu s-o odihnea…a… scă! FLORICA: Ea ne-o crescut de mici și ne-o îngrijit ca pe copiii ei. Acu am rămas cuc și nu știm ce să facem cu averea ei. FLORIN: Da n-o lăsat-o nimărui cu limbă de moarte? FLORICA: Nu. Tot ce știu îi că, după moartea ei, o vinit de la giudecătorie de-o ridicat din casă cîte hîrtii s-o găsit. Poate să fie ceva scris în ele de stăpîna noastră. FLORIN: A fi, n-a fi, nu ne privește pe noi. Treaba noastră îi să ne-ngrijim de toate și să le păstrăm în bună stare, păn’ ce-a vini vro rudă de-a răposatei ca să ieie averea. Helbet! s-a găsi el cineva pe lume care s-o clironomisască. FLORICA: Bani să fie, mușterii nu lipsesc. FLORIN: Vorba ceea: la stupu de miere, roi de muște. FLORICA: Ei! da păn-atunci ce facem noi, Florine? FLORIN: Pănă cînd? Păn’ la ziua cununiei noastre? (Se apropie de Florica.) Ia… ne dismierdăm, fa, ne sărutăm ca să ne deprindem cu măritișu. FLORICA (depărtîndu-se): Degrabă ți-a fi? FLORIN: D-apoi cum? N-o hotărît răposata ca să-mi fii nevastă? FLORICA: Așa este, nu zic ba, dar… FLORIN: Ce dar, ce dar?… tocmala sfîrșită, nu se mai încape vorbă. Vin-încoaci, nevastă, de mă pupă. FLORICA (rîzînd): Iaca, mă! poroncește parc-ar fi Ciubăr-Vodă. FLORIN: Nu vrei? Nu te supui de bună voie? Vrei poate cu de-a sila? FLORICA: Cearcă, dacă poți. FLORIN: Dacă pot? Ian așteaptă, leliță. (Se răpede ca să prindă pe Florica.) FLORICA: Șăzi binișor, măi. (Fuge primpregiurul copacului.) FLORIN: Ba nu, te-oi învăța eu… FLORICA: Atunci s-agiungi tu cînd mă-i prinde. FLORIN: Degeaba fugi, că n-ai să scapi. FLORICA (apucînd țepoiul): Să nu vii, că te ieu în țăpoi. FLORIN (oprindu-se): Lasă țăpoiu, fa. FLORICA: Ba nici gîndesc. FLORIN: Nu? nu? Ce? socoți poate că mă tem? (Se răpede.) Ghidi, șopîrlă ce ești… FLORICA (împungând cu țepoiul pe Florin): Ha, ho, ha, ho, bălan, ho… FLORIN: Încet, fa, că mă gîdili. (Se lipește rîzînd de copac.) FLORICA (înfige coarnele țepoiului în copac și prinde pe Florin între ele): Na că te-am prins eu, în loc să mă prinzi tu. Te mai lauzi acu? Mai poroncești, măi badeo? FLORIN: Nu mai zic nimica… dă-mi bună pace. FLORICA: Ba nu, am să te țin aici păn’ disară. FLORIN (mînios): Aici? în coarnele țăpoiului? FLORICA: Așa, ie-mă și tu în coarne, dacă poți. (Se aude pe după zaplaz glasul lui Colivescu cîntînd: „Pa, vu, ga, de, ni, ghe, pa”.) FLORIN: Auzi? Vine pălămariulde la Sfîntu Onofrei… Dă-mi drumu, Floricuță dragă, că mă giur să fac ce-i vra. FLORICA: Să n-ai parte de bunică-ta? FLORIN: Să n-am! (În parte.) Tot îi moartă. FLORICA: Ei bine. Te prinzi să-mi torci un fuior păn’ disară? FLORIN: Un fuior? eu? Ferească sfîntu! FLORICA: Nu vrei? Dacă-i așa, șăzi aici să te vadă pălămariu. FLORIN: Ei, mă prind. FLORICA (dîndu-i drumul): Acu mai vii de-acasă. Na, du paneriul ista sus și să mi te-htorci cu fuioru la brîu. Auzi? FLORIN (rușinos): Aud… (Ia panerul.) Ei! las’, leliță, că mi-i fi tu nevastă într-o zi… FLORICA: Hai degrabă la furcă. Maria și Theodor Theodorini (reprodus după I. Massoff, op. cit.) Fanny Tarclini (reprodus după I. Massoff, op. cit.). FLORIN: Iaca mă duc, mă duc… Încet, că nu dau tătarii. FLORICA (mînîndu-l cu țepoiul): Hăis, tălășman… ța, bourean. FLORIN (suindu-se în cerdac): Te-oi tălășmăni eu cînd mi-i cădea la mînă. (Întră în casă.) FLORICA: Ha, ha, ha, ha; o pățit rușinea flăcău! Ha, ha, ha, are să toarcă ca babele. Ha, ha. ha.