SCENA II

FLORICA, COLIVESCU (intrînd pe portița din fund) COLIVESCU (gîngav): Iaca! ce-mi văzură ochii! Florica cu țăpo… poiu-n mînă? Ce-ai pă-pățit, Florico? FLORICA (îngînîndu-l): N-am pă-pățit nimica, Colivescule. (Razimă țepoiul de copac.) COLIVESCU: Am crezut că faci războ-boi cu, cu, cu, cu… FLORICA: Cu cine? cu cucu? N-ai gîcit. COLIVESCU: Ei! iar ai început a-ți ba-bate gioc de mine. FLORICA: Eu?… să-mi ba-bat gioc?… Nu se află. COLIVESCU: Da, da… Mă îngîni pentru că mi se leagă limba cînd te văd… Dragostea mă gîngăvește, și tu n-ai nici un pi-pic de milă de-un pă-păcătos care se usucă pentru tine. FLORICA: Ești păcătos? Dumnezău să-ți ierte păcatele și să nu mai fie vorbă. COLIVESCU: Da de ce să nu mai fi-fie vorbă? că doar nu-s gîngav totdeauna… Numai cînd sînt cu tine mă apucă. FLORICA: Ce te-apucă? gîngăvia, ori cepeleagu? COLIVESCU (supărat): Na și alta acu!… cică-s cepeleag… ș-apoi?… Nu-s și eu ficior de oa-oa… FLORICA (rîzînd): De oa-oa? COLIVESCU: De oameni. Nu-s și eu bun de însurat? FLORICA: Însoară-te, cine te oprește? COLIVESCU (oftînd): Ah! Florico, cînd ai vra tu să fii pa-pa-pa-la-ma-ma… FLORICA: Pa-pa-la-ma-ma? Ce mîncare-i aceea? COLIVESCU: Palamareasă. FLORICA: Da ce? Ai agiuns acu palamar? Parcă erai numai clopotar. COLIVESCU (cu mîndrie): M-am suit în gard. FLORICA: în gard, ca curcanu? COLIVESCU: Ba, ba în grad… Acu învăț psaltichia, ca să mă fac psalt la biserică la Sfîntu Onofrei. FLORICA: Psalt! și la mai mare! COLIVESCU: Amin! FLORICA: Da bine, ai glas? COLIVESCU: Am!… Psaltul Chiriac mi-o spus că am un ohtoic de cele zdravene. Vrei să-l asculți? FLORICA: Vreu. Dă, începe

și cruce-agiută. (Arie nouă) COLIVESCU Pa, vu, ga, de, ni, ghe, pa! Mult îmi place a cînta Și clopotele-a suna: Tanda, tanda, tanda, la. Dacă moare-un boier mare, Pun clopotele-n mișcare Și fac mare dandana: Danda, danda, danda, na. Iar cînd mor oameni mai mici, Trag clopotul de calici, Care sună ca telinca: Linca, linca, linca, linca. Pa, vu, ga, de, ni, ghe, pa! Dac-ai vra, Florico, fa, Toată ziua ți-aș cînta: Tanda, linca, danda, na! FLORICA (în parte): Parcă-i clopotu cel țigănesc. COLIVESCU: Ei! ce zici, Florico, îți place? FLORICA: Frumos! să giuri că se bat calicii îngură-ți. COLIVESCU (mulțămit): Așa-i? Apoi ce mai stai la gîn duri, Florică! Spune că te primești să fii pa-palamareasă; încalțe să te înalți odată cu mine. FLORICA: Unde?… În clopotniță? COLIVESCU: Ian, lasă glu-gluma. Vrei, ori ba? FLORICA: Apoi dă, cum n-aș vra, păcatele mele?… Auzi, s-agiung deodată cucoană, pălămăreasă…. să amiros tot a tămîie și să mă hrănesc tot cu colivă… Mai frumoasă viață unde se dă? COLIVESCU: Nu-i așa? FLORICA: Mai așa!… decît un singur lucru ne stingherește pe-amîndoi. COLIVESCU: Care? FLORICA: Că nu te iubesc pe d-ta și că iubesc pe Florin. COLIVESCU: Florin?… un mojîc? FLORICA: Mojîc, da voinic. COLIVESCU: Elei! Florico, prost gust ai mai avut! FLORICA: Prost, neprost, aista-i, dacă-ți place, cucoane pălămariule. COLIVESCU: Da ascultă, copilă hăi! Florin nu-i de tine; nu-ți întuneca zilele cu dînsu. (Se aude între culise clesonurile vînătorilor sunînd un marș militar compus pe aria: „Pasere cu galben cioc.)” FLORICA: Ce s-aude? COLIVESCU: Trec soldații care merg la lagăr. FLORICA: Soldații?… I! tare mi-s dragi soldații!… Mă duc să-i privesc. (Aleargă spre fund.) COLIVESCU: Florico, stăi, nu te duce făr’ să-mi dai un răspuns ca oamenii. FLORICA (pe pragul portiței): Întră la oaste dacă vrei să-mi placi. (Iese.). COLIVESCU (singur): Să mă scriu la oaste? eu? Să-mi las eu clopotele și pălămăria?… ferească sfîntu Onofrei!… Mai bine… ian să cerc a presăra chiper între Florin și Florica… vorba ceea: chiper între voi, să rîdem și noi… Mi-o spus azi-dimineață ficioru protopopului, care-i scriitor la giudecătorie, că s-o cercetat hîrtiile lăsate de răposata, cucoana Tudosia, și că ea ar fi lăsat starea ei unuia din copiii crescuți de dînsa. Care să fie oare? Florin ori Florica? (Stă pe gînduri.)