SCENA XI

FLORIN (după copac), FLORICA (îmbrăcată ridicul cu o rochie foarte umflată ți cu o capelă măre împănată, iese in cerdac, dîndu-ți vînt cu evantail) FLORICA (veselă): Tra, la la, tra, la, la, la. FLORIN: Aud glasul Floricăi. FLORICA (ieșind în cerdac): Tra, la, la, tra, la, la, la. FLORIN (în parte): I! ce bine-i șăde cu capelă! FLORICA (cu mîndrie, strigă): Loc, loc, faceți loc, mâi, că trece cucoana Florica, cucoana Florica… Ha, ha, ha… (Se coboară în scenă, se împedecă în poalele rochiei.) Na! că era să dau alivanta peste cap… Marlacofu îmi gioacă feste… mă tot bate peste glezne… Fie! că-i frumos— Ian privește. parcă-s umflată cu țevia; am talie de modă, cît o bute, ș-o oboroacă de capelă cu streșină… (Se primbla îngîmfată.) Vai de mine! Cine mă gîdilă la picioare?… Marlacofu? (Sare bătînd cu palma peste rochie.) Da șăzi binișor, blăstămatule! FLORIN (în parte): Are și malac? of! (Oftează.) FLORICA (își drege toaleta): Ia așa, să mă fac pupuică, cu fesfesele boierești, ca să nebunească flăcăii după mine. (Se primblă, imitînd mersul damelor.) (Arie din „Scara mîței”: „Ca să fii cucoană mare” ) Voi să fiu și eu cucoană Cu deschisuri sfranțuzești, Să fac proașcă, s-arunc zvoană. În feciorii boierești. Să port fîșnele Cu tinechele; Să port capele Cît un șopron; Să am corseturi Fără șireturi Și marafeturi Tot de bon ton. Dragă Florică! Ești frumușică, Ești marmuzică Plină de nuri; De-acum te ține S-amețești bine Pe cioclovine Și pe bonjuri. (Împreună.) Ha, ha, ha, ha. Ha, ha, ha, ha. FLORIN (cu mirare) Na, na, na, na, Na, na, na, na! FLORIN (scăpînd ciubucul jos): Tronc! FLORICA (zărind pe Florin, în parte): Aice-i hîtru. (Tare.) Ce este? Cine-i acolo? FLORIN (cu sfială): Eu! FLORICA: Care eu? FLORIN: Florin. FLORICA (mîndră): Ce vrei? FLORIN: Aș vre, dacă n-ar fi cu supărare, să rămîn argat la măria ta, Florico. FLORICA (atinsă): Florico?… Florico!… parc-aș fi de-o samă cu dînsu!… parc-am fi păscut bobocii amîndoi!… Da cucoană Florică nu poți să zici, giorlane? FLORIN: Ba pot, Florico! FLORICA: Bine. Și de-acu-nainte să-ți torci pe limbă cînd îi dischide gura ca să vorbești cu mine, auzi tu? FLORIN: Mi-oi toarce, cucoană! FLORICA: Iaca!… Da căciula de ce ți-o ții pe cap dinaintea me, năucule?… gios cușma! FLORIN (scoțîndu-și pălăria): Mă iartă, cucoană!… FLORICA: Fie, pentru astă-dată. Acu spune, ce vrei? FLORIN: Apoi, dacă s-ar putea, aș dori să rămîn aici la curte, că pe cînd trăia biata cucoana Todosia, stăpîna noastră… FLORICA: Ba stăpîna ta, nu a me. Mie mi-o fost mamă. FLORIN (buimăcindu-se): Așa vroiam să spun, stăpîna ta, nu a me… adică stăpîna me, nu a ta… FLORICA (rîzînd, în parte): S-o buimăcit… (Tare.) Vrei să întri în slujbă la mine? Fie! te primesc cu leafă de 50 de lei pe an, un suman și trii părechi de opinci. FLORIN: Suman și opinci? Apoi eu îs diprins cu straie de iste ciocoiești! FLORICA: Da de cînd te-ai diprins, măi badeo? De gioi păn’ mai apoi?… Mie-mi trebuie argat, nu ciocoi. FLORIN (oftînd): Bine, cucoană, oi purta și opinci, cinstită fața dumnitale. FLORICA: Să porți dar, că, după cum zicea răposata, opinca-i talpa țării; ea se lipește bine de pămîntu țării, iar nu ciubota nemțască, nici papucu grecesc. Hai, du-te sus de-mi adă un scaun ca să mă mai odihnesc! FLORIN: Îndată, Florico! FLORICA: Iar? FLORIN: Ba, ba nu… cucoană Florică. (întră în casă.) FLORICA: Ha, ha, ha… bietu Florin!… Nu mă pot stăpîni de rîs cînd mă uit la el… samănă cu o găină smulsă. FLORIN (aducînd un scaun): Iaca scaunu, cucoană! FLORICA (așezîndu-se pe scaun): Bine; aleargă acu de-mi adă un scăueș de pus sub picioare. FLORIN (alergînd): M-am dus. FLORICA: Am să-l obosăsc ca pe-un cal

de poștă. FLORIN (vine iute): Iaca și scăueșul. (Îl așează sub picioarele Floricăi.) FLORICA: Așa! Du-te de-mi adă ș-o pernă să mi-o pun la șele, că-i pre tare scaunu. FLORIN: M-am dus! (Iese alergînd.) FLORICA: L-oi vindeca eu de boala fuduliei. FLORIN (aducînd o perină): Unde s-o așăd, cucoană? FLORICA: Cole, la spate. FLORIN (așezînd perina): Poftim. FLORICA: Încet, mă, că mă gîdili… bine… acu mergi de-mi adă dulceți. FLORIN: Alerg. (În parte.) Multe-i mai trebuie! (Iese.) FLORICA (răzimîndu-se pe perină): I! că bine-i în puf! te încălzește la șele și-ți aduce o sfîntă de lene… De asta poate unii oameni sînt așa de somnoroși… trăiesc cu pufușor. (I se rîdică malacoful.) Pei drace!… (Își drege rochia.) Poznașă modă… de nu-i lua sama, te dă de rușine. FLORIN (aduce o tabla cu dulceți și două pahare cu apă. El calcă cu sfială și se cumpănește cînd în dreapta cînd în stînga, de frică să nu verse tablaua): Iaca dulcețile, cucoană! FLORICA (în parte): Ian vezi-l cum se clatină… parcă-l bate vîntu. (Luînd dulceți.) Da nu te băga așa în sufletu meu, că doar n-ai să mă-nghiți… stăi cole… drept… și te diprinde a sluji cum se cade, că de m-oi mărita, poate să te ieu ficior în casă… FLORIN (mâhnit): Ai să te și măriți, Florică… cucoană Florică?… FLORICA (bînd apă): D-apoi cum? Să rămîn fată mare? FLORIN: Ba ferească sfîntu de-așa rușine!… FLORICA: Am să-mi ieu de bărbat un om de treabă, care să nu se sparie de bani, să nu-l farmece ochiu dracului, un suflet bun, recunoscători, fără fudulie, fără prostie… ca alții. FLORIN (scîncind, în parte): Adică ca mine… bate șăua… FLORICA (mai luînd dulceți): Da bune dulceți!… Pălămariu de la Sfîntu Onofrei îi băiet cu inimă, frumos, voinic, îi militar și moare de doru meu… (Bea.) FLORIN (scîncind): Pălămariu, frumos!… Pe Colivescu vrei să-l iei? FLORICA: Și ce-ți pasă ție? FLORIN (plîngînd cu bocit): Elei!… să nu faci una ca asta, Florico, că mă dau în fîntînă! FLORICA: Ce face? FLORIN: Fusese vorba să ne cununăm împreună; dar de vreme ce nu se mai poate, nu vreu să fii pălămăreasă, Florico… nu-ți dau voie. FLORICA (sculîndu-se): Tu?… Ian lipsești de-aici, păcătosule, și nu te mai scînci, că ești slut ca păcatu cînd te bocești. FLORIN (pune tablaua pe scaun): Ascultă, Florică! Am fost un ticălos mai dinioare… m-am purtat cu tine ca un mișăl și nu mai sînt vrednic nici să-ți sărut mîna… dar nici pot suferi ca să te faci Colivească. (Plînge.) Nu pot, da!… apoi dacă nu pot, nu poț! FLORICA (în parte): Sărmanu Florin! (Tare.) Și de ce nu poți, mă rog? FLORIN: Pentru că mi-ești dragă… na… și mă giur pe-o lege care-o am, că, de nu mă-i asculta, întru în păcat!… FLORICA: Mare-i lauda la casa omului! FLORIN: Nu glumesc, Florico… Mă giur, să mă duc pe lume, să nu mai auzi de mine cît îi trăi. FLORICA: Și ce-mi pasă mie de te-i duce?… doar nu sîntem de-o samă… Călătorie sprîncenată… FLORIN: Așa!…. Apoi să dai samă, fa, de ce s-a întîmpla. (Desperat.) Merg să mă scriu la oaste, ca să mă duc la bătălie… să mor de mîna dușmanului… În ciuda ta… FLORICA (în parte, îngrijită): Ce zice? FLORIN: Și cît pentru pălămariu, am să-l îngrop de viu în trîmbițoiu cel gros. (Se răpede spre portița din fund și se lovește de Colivescu, care întră.)