SCENA XVIII.

Zamfira, Leonil, Pâlciu, Franț, Marghiolița, Nicu, Ioana (aducând lumînări).

Pâlciu, Franț. — Ce este? Ce gălăgie?

(Se apropie cu toții de dulap, care stă deschis).

Zamfira. — Ce-mi văzură ochii!

Leonil. — Verișoara cu Pâlciu!

Pâlciu. — Închiși într-un dulap! 

Franț. — Prin întuneric!

Ioana. — Și cuconașu Leonil în rochie de nuntă? Ha, ha, ha.

(Stau cu toții încremeniți în fața dulapului, unde Marghiolița și Nicu se ascund cu mânele la ochi).

Leonil. — (viind în fața scenei) Mare poznă am făcut! 

Zamfira. — (furioasă) Ce cauți în garderob, diavoloaico?

Pâlciu. — (furios) Ce-mi boscorosești prin dulap, măi tălălău?

Marghiolița. — Neneacă...

Nicu. — Babacă...

Zamfira. — Ce?

Pâlciu. — Ha?

Marghiolița. — Văru Leonil m-o închis aici, neneacă.

Nicu. — Și pe mine tot el, babacă. 

Zamfira, Pâlciu. — (împreună) Leonil!

(Se reped și apucă pe Leonil de brațe)

Zamfira. — Tu, blestematule?

Pâlciu. — Tu, berbantule?

Leonil. — Ho țeară!.. încet... Vreți să-știți ce caută Marghiolița și Nicu în dulap?.. Ei caută să găsească cele două sălașe de țigani, pentru care d-voastră ca niște părinți buni, nu v-ați putut agiunge cu târgu... Ați înțeles acum?

(Zamfira și Pâlciu îl las de mână și se întorc spre Franț).

Zamfira, Pâlciu. — (împreună) O nebunit?

Leonil. — Ba nici de cum... Și mai bine de cât să fie țiganii o pricină de neunire între familii... mai bine, ca niște creștini adevărați, ați da iertare robilor!.. și ca niște părinți buni, ați face fericirea copiilor!

Ioana. — Să trăiești, cuconașule!

Franț. — Bravo, Leonil! (cătră Zamfira și Pâlciu) Ați auzit?.. faceți cum vă zice el. (silindu-i să-și dee mânele) Dați-vă mânele și ziceți: Noroc să dee Dumnezeu!

Zamfira. — (căutând cu dragoste la Franț) Fie cum vrei, monsiu Franț. (lui Pâlciu) Noroc să dee Dumnezeu!

Pâlciu. — Amin!

Leonil. — (viind îute între amândoi) Întocmai ca la iarmaroc. Iată dar și o rochie de nuntă drept aldamaș. (cătră Marghiolița și Nicu) Săriți acum din cuib, hulubașilor! și veniți de-mi mulțămiți mie pentru fericirea voastră, (în parte) Cu toate că, de-ași fi știut...

Nicu. — (sare din dulap și dă mâna Marghioliței ca să se scoboare).

Marghiolița. — (scoborându-se) Monsiu Nico.

Nicu. — Cheschevu?

Marghiolița. — Ești contan?

Nicu. — Je.

(Vin amăndoi lângă Pâlciu și Zamfira).

Zamfira. — (în parte) În sfîrșit sînt slobodă să mă mărit și eu!

(cătră public).

Mi-am urnit peatra din casă,
Am scăpat de displăceri,
Și la nuntă-mi și la masă
Vă poftesc cinstiți boeri.

Leonil. — (tăindu-i cânticul) Taci, mătușica, că te aude lumea, și-i rușine! În ochii părinților, fetele trebuie să fie ca petre scumpe, iar nu ca petre-n casă.

(cătră public)

Eu primesc făr’ de rușine,
Dacă spun acum minciuni,
S-aruncați cu petre-n mine
Aici, în loc de cununi.

Pâlciu. — (curmându-i cânticul) Da’ vorbă-i?.. s-arunce aici cu petre ca să ne sparge capetele! Nu-i destul cât ne le-am stricat în astă seară cu căsătoria copiilor?..

(cătră public)

Cu adâncă plecăciune
Mă închin, cinstiți boeri.
Mai întăi...

(regușește și nu mai poate urma înainte).

Franț. — (dându-l de o parte) Destul, cucoane Grigori, c-ai răgușit; mai bine du-te de bea ceaiu de soc.

Pâlciu. — Dec! că mare obraznică-i șoacăța!

Franț (cătră public)

Eu sînt doftor cu știință
Cunoscut de mult în Iași, ș.c.l.

Pâlciu. — (luându-l de braț și trăgăndu-l în fund). Dacă ești doftor, vin’ de mă tămăduește de răgușeală și le dă pace boerilor.

Franț. — Aber das ist aine incovenentișes... (se sfădesc încet amăndoi în fund).

Nicu. — (înaintează, rușinându-se, cătră public, și țiind cu o mână pe Marghiolița, iar cu cealaltă sucindu-și pălăria).

Nicu.

Dacă scumpa mea mireasă
Ca și mie v-a plăcut...

Marghiolița.

Dacă Peatra cea din casă
Spaimă chiar nu v-a făcut...

Nicu.

Primiți cu bucurie,
Domnilor, să ne fiți nuni.

Marghiolița.

Pentru-a noastră cununie
Aruncați două cununi.

Toți în cor.

Primiți cu bucurie,
Domnilor, să le fiți nuni.
Și pentru-a lor cununie
Aruncați două cununi.

(Cortina cade).