SCENA I

TEODOREANU, SMĂRĂNDIȚA, TINCA (șed împregiurul mesei și beu ceai), LACHEUL (stă lîngă ușa din fund)

TEODOREANU (citind o gazetă): „Și așa, bărbatul a fost înșelat de femeia lui cu atîta ghibăcie, încît el a mărturisit că este biruit”… Iar bărbatul înșelat!… Mă mir ce au scriitorii din ziua de astăzi cu bărbații?… Nu citești un roman… nu vezi o comedie, în care să nu întîlnești un bărbat înșelat și luat în rîs!

SMĂRĂNDIȚA (zîmbind): Știu eu?

TEODOREANU (citind): Încheiere. „Spiritul femeiesc este alcătuit de trei părți din iad și una din rai… De aceea, un bărbat cu minte trebuie să se păzască de a da nevestei sale pricini de a-l înșela, căci proverbul zice: femeia hotărăște și Satan împlinește”. Ha, ha, ha!… Se vede că autorul acestui articol îi însurat și se teme de vro pacoste căsătorească.

SMĂRĂNDIȚA: Socoți?

TEODOREANU: Eu unul, dacă l-aș întîlni, i-aș zice așa: „Domnule, nu tăgăduiesc că femeiele au mare istețime… dar, totodată, sînt încredințat că numai bărbatul cel prost se lasă ca să-l înșele; iar un om cu luare-aminte și cu oarecare ispită… niciodată”.

SMĂRĂNDIȚA: Eu, dimpotrivă, i-aș zice: „Domnule, ai toată dreptatea!… femeia poate orișicînd să înșele pe bărbat, fie bărbatul cît de isteț, pentru că orișicare femeie are cîte un drăcușor mititel care o slujește.”

TEODOREANU: Ba, zău? (Cătră Tinca.) Și tu, Tincă, tot așa gîndești, ca vara ta?

TINCA: Eu încă nu-s măritată… nu pot să știu.

SMĂRĂNDIȚA: Are dreptate Tinca; dar, lasă să se mărite, și-apoi să vezi de-a cui opinie a fi.

TEODOREANU: Cu cine ai ținea atunci, Tincă?… cu Smărăndița, ori cu mine? Tinca (zîmbind și coborînd ochii): Cu vară-mea.

SMĂRĂNDIȚA (rîzînd): Nu-ți spuneam eu?

TEODOREANU (rîzînd): Bravo! frumos!… v-ați pus două împotriva me.

SMĂRĂNDIȚA: Pentru că avem dreptate.

TEODOREANU: Vorbă-i?… Ei, cu toate că eu sînt singur… cred că nu mi-ar fi greu să vă biruiesc.

SMĂRĂNDIȚA: Cum?

TEODOREANU: Puind orice rămășag îți voi, că, păn-în 24 de ceasuri, nu mă-i putea înșela… măcar că-ți sînt bărbat.

SMĂRĂNDIȚA: Nu te juca cu focul.

TEODOREANU: Pe mine m-a ustura, de m-oi frige!… ții rămășagul?

SMĂRĂNDIȚA: Ascultă: Miculi a adus un șal negru care-mi place foarte mult…

TEODOREANU: De mă-i înșela ori și prin care chip, mîne să te primbli cu șalul.

SMĂRĂNDIȚA: Trimit dar să-l și aducă.

TEODOREANU: Nu te grăbi, că încă nu l-ai cîștigat. (Se scoală.) Cîte ceasuri sînt? opt și jumătate… Îi vreme de bal-masqué… Nu mergi, Smărăndită?

SMĂRĂNDIȚA: Nu pot merge că au să-mi vie niște vizite… dar tu, te duci?

TEODOREANU: Mă duc puțin să mă întîlnesc cu un prietin. (Cătră fecior.) Gheorghe!… zi vezeteului să tragă la scară.

(Lacheul iesă.)

SMĂRĂNDIȚA: Ai să întîrzii mult, Teodorene?

TEODOREANU: Vro două ceasuri… mai mult nu. (își ie pălăria.)

SMĂRĂNDIȚA: Nu uita să treci pe la Miculi ca să spui să-mi aducă șalul.

TEODOREANU (rîzînd): încă nu m-ai înșelat… La revedere.

(Sărută pe Smărăndița Și iesă prin fund.)