SCENA X

TINCA. NICU (Mică tăcere. Nicu și Tinca se sucesc pe scaune, se uită pe sus și oftează.)

NICU: Ce frigu-i afară!

TINCA: A fi înghețat pe ulițe.

NICU: A înghețat, dar… De abia pot merge caii… lunecă, Doamne ferește!

TINCA: Săracii! cît îi mai chinuiesc!

NICU: Calul unui droșcar și-a rupt piciorul, în colț la Petrea bacalul.

TINCA: Sărmanul!

NICU: Ce mai plîngea bietul lipovan!

TINCA: Cum n-a plînge? (Mică tăcere.)

TINCA: N-ai fost astă-seară la bal-masque, monsiu Nicule?

NICU: Nu, mademuazelă.

TINCA: Dar ai de gînd să mergi mai tîrziu?

NICU: Ba, nu cred.

TINCA: Pentru ce?

NICU: Nu-mi plac balurile unde…

TINCA: Cum să nu-ți placă d-tale… care joci?

NICU: Vreu să zic că nu-mi plac soarelele unde… nu ești d-ta.

TINCA: a!… (Coboară ochii.)

(Mică tăcere. Nicu și Tinca sînt foarte turburați.)

NICU: Ai fost mai dăunăzi la teatru, mademuazelă?

TINCA: Am fost de am văzut Iașii în carnaval.

NICU: Și cum ți-a plăcut?

TINCA: Am rîs foarte mult.

NICU: Am auzit că s-a mîniet un comisar asupra autorului?

TINCA: Pentru ce?

NICU: Din pricina șatrarului Săbiuță.

TINCA: Ha, ha, ha!

NICU: Zice că de ce să numească pe comisar șatrarul Săbiuță și nu șatrarul Sabie.

TINCA: Ha, ha, ha!… Ce nebun ești, monsiu Nicule.

NICU (prinzînd la curaj): Cu adevărat sînt nebun, duducă… dar cînd ai ști… (Văzînd pe madam Franț, in parte.) Tronc!… cînd era să mă declar și eu…