SCENA XVIII

TEODOREANU, NICU, SMĂRĂNDIȚA, MADAM FRANȚ, [TINCA]

(Cu lumînări în mînă.)

TOȚI: Ce este? Ce vuiet îi aici?

TEODOREANU: Ia bărbatu d-tale… (Cunoscînd pe

SMĂRĂNDIȚA.) Ce văd?… Smărăndița!

SMĂRĂNDIȚA: Ha, ha, ha… Smărăndița, care te-a adus de la teatru, acasă la tine..

TEODOREANU: Smărăndița!… (În parte.) Frumoasă mi-ai jucat-o, și mare gogoman sînt!

SMĂRĂNDIȚA: Mai pui rămășag cu mine, Teodorene?

TEODOREANU (văzînd șalul pe canape): Iaca și șalul!… (Ia șalul și-l pune pe umerile Smărăndiței.) Ai cîștigat, dragă Smărăndița… Proverbul are dreptate.

SMĂRĂNDIȚA: Femeia hotărăște și Satan împlinește.

TEODOREANU (În parte): Și bărbatul plătește.

SMĂRĂNDIȚA (veselă): Mîngîie-te, Teodorene, că tu ai fost înșelat cu ochii legați, cînd mulți alții sînt înșelați cu ochii deschiși.

TEODOREANU (văzînd pe Nicu): Da bine, domnu Nicu Tolinescu ce caută aici?

SMĂRĂNDIȚA: Cu adevărat. (Cătră Ținea, zîmbind.) Răspunde tu…

TINCA: Verișoară…

NICU: Domnule Teodorene, ani venit aici ca să cer mîna duducăi.

TEODOREANU: Prin întuneric?… Ha, hă, ha… asta-i modă nouă.

SMĂRĂNDIȚA: Nu face nimic; noi primim cu bucurie… Să videm Tinca dacă vrea?… (Cătră Tinca.) Tu primești?

TINCA: Dacă primiți d-voastră…

TEODOREANU: Ei, nu mai coborî ochii și zi că vrei, să se sfîrșească comedia. (Luînd-o de mînă.) Nicule, iată mîna Tincăi… Dar să iei seama la rămășaguri…

NICU (cu bucurie): Tinco!… noaptea asta îi ziua cea mai fericită pentru mine.

SMĂRĂNDIȚA (în parte): Ș-a perdut calendariul, bietul băiet!…

(întră lacheul.)

LACHEUL: Poftim la masă.

TEODOREANU: Iaca venim. Nicule, dă brațul Tincăi… Smărăndițo… (Îi prezentează brațul.)

SMĂRĂNDIȚA: Acuș… Să dau mai întîi un sfat prietinilor.

SMĂRĂNDIȚA (cătră public)

Vă feriți, iubiții mei

Însurăței

Și holtei,

De rămășag cu femei.

Cînd e treaba pe-nșelat,

Orice bărbat

Diplomat

Rămîne-ades rușinat.

Iar de vreți să cîștigați,

V-arătați

Delicați

Și la dame șaluri dați,

Că așa, zău, le-nșelați.

TOȚI

Dar, de vreți să cîștigați,

V-arătați

Delicați… ș.c.l.

(Ușele din fund se deschid și se zărește o masă bogată cu candelabre aprinse.)

(Cortina cade.)

Share on Twitter Share on Facebook