SCENA XVII

TEODOREANU, NICU (în cabinel)

TEODOREANU (pe canape): Scumpul meu, sufletul meu!… Foarte mulțămesc de dragoste… Mai bine făceam eu de mă întorceam binișor acasă; încai acum n-aș fi cu frica-n spate… Da mîncal-ar moliile de bărbat!… tocmai acum și-a găsit să vie? Nu putea să se prăvale pe drum și să-și rupă un picior?… Ia, așa sînt bărbații… cînd nu te aștepți nicidecum, țop, îți cad în cap… Ce să fac acum?… Cu întunericul ista nu pot vide nici cît o palmă dinaintea mea… De-oi căuta să găsesc ușa, pot să dau vrun scaun jos, să fac vuiet și să deștept bărbatul. Mai bine s-aștept… dar pănă cînd s-aștept?… Și eu ziceam că-i întîmplare plăcută!… ba că chiar!…

NICU (deschizînd ușa cabinetului, în parte): Nu se mai aude nimic.

TEODOREANU (auzind ușa cabinetului deschizîndu-se, se aruncă în fundul canapelei și zice în parte): Parc-am auzit că s-a deschis o ușă… Oare nu-i el?

NICU (auzind canapeua scîrțiind): O scîrțiit ceva… (Întră degrabă în cabinet.)

TEODOREANU: De cînd sînt nu mi s-a bătut inima așa de tare… (Căutînd împrejur.) Nu se zărește nimic… să vede că mi s-a părut… (Auzind ușa.) Iar?

NICU (deschizînd ușa): Oare să fie cineva în salon? Ia s-ascult… (Ascultă.)

TEODOREANU: Ce să fie? (Ascultă).

(Mică tăcere.)

NICU: A fi vro mîță culcată pe canape.

TEODOREANU: Negreșit că-i vrun șoarec… Uf!… m-am săturat de șezut… Ia să cerc să găsesc ușa. (Se scoală de pe canape, merge încet și pipăind prin casă.)

NICU: Acum socot că mă pot duce. (Se pornește asemene spre ușă.)

(Bojbăind amîndoi prin întuneric, se ating cu mînile și stau încremeniți.)

TEODOREANU, NICU (în parte): Parc-am atins o mînă de om!

(Împreună, în parte.)

TEODOREANU,

Am asudat

Ș-asud mereu,

Parc-am intrat

În feredeu!

Simt că slăbesc,

Mă-ngălbenesc,

Și mă topesc;

Valeu, valeu!

NICU

Am înghețat

Și-ngheț mereu,

Parc-am intrat

În gheață, zău.

Mă oțăresc,

Mă-nvinețesc,

Mă-nțe penesc;

Valeu, valeu!

TEODOREANU: Astfel asud, că pare că mă topesc.

NICU: Mi s-au tăiet picioarele de tot.

TEODOREANU (preste puțin): N-aud nimic… poate a fi fost vro mobilă.

NICU (asemene): Ce mai stau pe gînduri?… Haide într-un noroc.

(Se pornesc iar amîndoi și, ajungînd lîngă ușa din fund, se lovesc și se apucă de guleri.)

TEODOREANU (tare): Să nu dai, că dau de tot.

NICU (asemene): Că și eu dau de moarte.

TEODOREANU: Da nu strînge așa de tare, că te gîtul pe loc.

NICU: Ori tu pe mine, ori eu pe tine.

(Se zgîlție amîndoi.)

TEODOREANU: Nu strînge, îți zic, că să n-am parte…

NICU: Îți spun că nu-s vinovat… A! luptă vrei?…

TEODOREANU: Măi omule, n-am venit aici pentru ce socotești tu… A! vrei să mă trîntești?… (Se luptă grozav.)