SCENA III

SUZANA, TOADER

SUZANA: Haide, hai; parcă le văd cum or să mănânce păpara... Le-au intrat și lor gărgăuni în cap.

(Se pune iar pe prispă și toarce. Cântă:)

Toderică, Toderel,

Tare mult mi-e dor de el!

TOADER (ieșind din crâșmă, se oprește pe prag): Măi, ieșiți azi la boieresc, ori ba?... Ba?... faceți cum vreți. Să nu ziceți că nu v-am dat de știre. Voi îți împărți cu dracu ce-a fi de împărțit.

SUZANA: Toadere, Toadere.

TOADER (venind în scenă): Aud, Suzănică.

SUZANA: Da ce mai este?

TOADER: Apoi, ce să fie, dragă nevastă? Îi că, de când a venit pe moșie vechilul ist nou, cuconu Ion Gălușcă, dascălul satului; de când le vorbește sătenilor tot din carte și le spune că-s strănepoți de împărați, că se trag din Troian, țăranii au luat-o de bună... Dacă-i îndemni la lucru, îți răspund râzând că împărații nu lucrează.

SUZANA: Dar ce fac ca să-și hrănească copiii?

TOADER: Ș-apoi nu-i destul atâta. A mai venit și dnul Răzvrătescu, subprefectul, și le-a poruncit ca să nu mai asculte de nime decât numai de dânsul, ș-acum dacă strig în sat: Hai la culesul păpușoiului, mă!... ei îmi răspund: du-te dracului pomană, mă!

SUZANA: Carevrasăzică, satul ista-i bine numit satu lui Cremene?

TOADER: Bine; și eu vornic de haimana.

SUZANA: Mări, omule, ce nu te lepezi și tu de beleaua cea de vornicie, bat-o pârdalnicu!

TOADER: Cum nu m-aș lepăda de dânsa, ca de Satana, păcatele mele! dar apoi știi povestea țiganului cu ursul din pădure: Săriți, oameni buni, c-am prins ursu! — Adu-l încoace, țigane, dacă l-ai prins! — L-aș aduce, frățico, dar nu mă lasă din labe, dihania!

SUZANA (cu dragoste): Sărmanu bietu bărbățel!

TOADER: Că, zău, sunt de jelit! M-am buimăcit de istov de-o bucată de vreme. Nu-i zi lăsată de Dumnezău în care să nu cadă câte-o poruncă, când cu coroieriu, când cu teleaga dracului.

SUZANA: Care teleaga dracului?

TOADER: Cea pe sârmă, prin văzduh. Ș-apoi ce porunci! scrise în limba păsărească... numai cioarele să le-nțeleagă! Noroc de mine că mi le tălmăcește în românește domnul Ion Gălușcă, care-i dobă de carte.

SUZANA: Dar, parcă și el grăiește cam de peste deal.

TOADER: Apoi dă, ce să-i faci? A învățat carte la Brașov.

SUZANA: De-aceea vorbește brașovenește?

TOADER: Nu știu, că eu nu-l înțeleg. Dar să vezi, nevastă, altă belea! Mai deunăzi vine jăndaru c-o hârtie în care se poruncea să serbăm cu solenitate ziua onomastică a lui sfântu... nu știu care. Las’ că sosise porunca a treia zi după sărbătoare, d-apoi ne-am dus vro trei oameni a târg ca să cumpărăm solenitate și mastic... Mastic am găsit la băcălie, dar solenitate, mânca-o-ar cine-o iscodit-o! n-am putut găsi nici măcar la spițerie; ne-am pierdut numai ziua degeaba.

SUZANA: Și cum ați făcut?

TOADER: Am trimis masticu la isprăvnicie ca să-l ducă la Ieși.

SUZANA: Da bine, bărbate, din toate satele o cerut mastic?

TOADER: Din toate, pe cât am auzit.

SUZANA: Și oare ce-or să facă boierii cu-atâta mastic?

TOADER: Spunea vătavu de la Pepeleni c-au să prunduiască cu el soșelele cele nouă.

SUZANA: Pare c-a mai venit o hârtie și azi-dimineață?

TOADER: A vinit, da. Cică să ne-apucăm de durat o casă comunală. Dnu Gălușcă ne-a vorbit un ceas întreg de costituți... una, de covenți... una, fac două; de Patrie, de amoare...

SUZANA: Ce moare, bărbate?

TOADER: Poate că moare de curechi, fiindcă s-apropie postul.

SUZANA: Bine, dar, ce-are a face?...

TOADER: El o fi știind, că ne-a mai spus să fim de azi înainte cetățeni.

SUZANA: Cum, cetățeni? să vă-nchidă la cetate?

TOADER: Dracu să-i descurce! (Scapă jos condicele ce ține subsuoară.)

SUZANA: Da aieste ce sunt, Toadere?

TOADER: Condice de însemnat toți trecătorii prin sat; tabloane de gâște, rățe, pui de găină, ouă, toate! Cică-s potrocale de recesemință.

SUZANA: Elei! bărbate, leagă vornicia de gard, că eu nu mai am parte de tine și-ți duc dorul.

TOADER: D-apoi eu, nevăstuică dragă? Când ai ști cum mă trage inima la căsuța mea, lângă suflețelul meu ist drăgălaș, că mi-i și grijă să te tot las singură, Suzano.

SUZANA: De ce, Todirel?

TOADER: De ce? pentru că ești tinerică, mândrulică; ai vin-încoace.

SUZANA (îl împinge râzând): Iaca vorbă! nu cumva mi-i și teme acu?

TOADER: Ba, zău, nu-ți face cruce. Om sunt și eu și-mi ești drăguță, foc.

SUZANA

Așa să trăiești?

TOADER

Așa să trăiesc!

SUZANA

Că tu mă iubești?

TOADER

Că eu te iubesc!

SUZANA

Și, zău, nu glumești?

TOADER

Și, zău de glumesc!

SUZANA

Așa să trăiești?

TOADER

Așa să trăiesc!

(Împreună.)

SUZANA

Ah! ce dulce foc

În suflet simțesc!

Nu pot sta pe loc,

Așa să trăiesc!

TOADER

Ah! ce mare foc

În suflet simțesc!

Mă topesc pe loc,

Așa să trăiesc!

TOADER (căutând împrejur): Suzano...

SUZANA: Ce-i, bărbățele?

TOADER: Nu mă-i lăsa să mă-nfrupt c-o sărutare?

SUZANA: Ba te-oi lăsa, Toderică, că doar nu suntem în post.

TOADER (ștergându-și buzele): Drăgulița mea... (Când voiește s-o sărute, intră jandarmul.)