SCENA V

TOADER, SUZANA, GALUSCUS

(iese din casa boierească citind o gazetă)

GALUSCUS: Admirabil! Redaptorul acestui ziar a bine meritat de la patrie! El critică tot, fie bun, fie rău... Admirabil!

TOADER: Domnule Gălușcă!

GALUSCUS: Pe mine me chemi, Teodore?

TOADER: Așa, domnule Gălușcă. Te-aș ruga...

GALUSCUS: Faci eroare, amice. Eu me numesc din străbuni Galuscus, nu Gălușcă. Sunt roman din Dacia Transcarpatină și me cobor dintr-un general roman ce a ținut resbel cu Gaulia pe timpul lui Cezar, din care motiv el a fost supranumit Galuscus de Senatul Romei. În consecință, binevoiește, amice, a nu me porecli Gălușcă, mai cu seamă că nu pot suferi găluscele... nu-mi priesc.

TOADER: Fie ș-așa, cucoane Gălușcă.

GALUSCUS: Iar cucoane? V-am spus la toți aice, de când me aflu ca profesor în sat, se nu-mi mai ziceți cucoane, pentru că astăzi nu mai esist boierii, nu mai sunt boieri. Zi-mi frate Caluscus, fiindcă toți romanii sunt frați.

TOADER: Ți-aș zice frate, cucoane, d-apoi nu-i obiceiu de astfel pe la noi. Numai călugării își zic frați.

GALUSCUS: Bine; dacă uzul nu iartă, zi-mi domnule. Acest cuvânt e latin, și ascendinții nostri, precum scii, Teodore, erau de viță latină. Strămoșul meu, generalul Galuscus, care era ver primare cu Trifonius Petringelus și cu nu mai puțin celebrul roman Bostanus Coptus, ce se rudea cu oficiliatul și mult sapientul Cartofilus Cesarus Craescus...

TOADER: Ian las’, domnule, cartofele și bostanii deoparte și m-ascultă...

GALUSCUS: Fie. Acum că ți-am dat esplicăciunile necesarii, spune, ce voiesci?

TOADER: Te-aș ruga, dacă nu ți-ar fi cu supărare, să-mi citești porunca asta de la subprefecătură.

GALUSCUS: Ai primit iar vrun ordin?

TOADER: Ba nu, o poruncă.

GALUSCUS: Cum ai zis? O poruncă? Rău pronunți, frate; debe se zici uă poruncă.

SUZANA: E trăsnit cu leuca, pe legea mea! ha, ha, ha!

GALUSCUS: Cine râde? O femeie?

SUZANA: Ba nu, domnule, uă femeie.

GALUSCUS (zâmbind): A! bela Suzană?... Doamna mea, primesce asigurăciunea înaltei mele considerăciuni cu care am onoare a fi a domniei-voastre devotat serb.

SUZANA (în parte): Ian auzi-l acu, cică vre să fie cerb. (Râde și se așează torcând pe prispă.)

TOADER: Nu te potrivi, domnule, și citește-mi porunca; poate că-i grabnică.

GALUSCUS: Consimt cu plăcere. Adă. (Ia hârtia și citește deoparte:) “Se ordonă vornicului din satul lui Cremene, ca îndată să scoată toți sătenii și să-i pornească la căratul lemnului necesariu pentru casa de arest ce este a se dura în acest sat. Orice lucru ar avea de făcut locuitorii, fie a lor, fie a proprietarului, îl vor părăsi pe loc, pentru ca să grăbească căratul materialului menționat. Subsemnat Răzvră- tescu, subprefect.” (În parte.) Acest ordin e arbitrar! e uă mesură despotică, uă... uă... uă idee monstruoasă!... Tocmai acum când e timpul de strâns pâinea de pe câmp, se o lase ca se putrezească, pentru ce? pentru construirea unei temniți!... O! înțeleg; asta provine din inimici- țiunea lui Răzvrătescu. El vrea se me ruineze, fiindcă opiniunele noastre politice sunt contrarii. Ce este de făcut?...

(Stă pe gânduri.)

TOADER: Ai citit hârtia, cucoane Gălușcă?... Ce năzbutii mai cuprinde?

GALUSCUS (în parte, cu veselie): O! ce idee! (Tare.) Frate Teodore, subprefectura ordonă ca fără nici o întârziere se iasă tot satul pentru ca se-mi culeagă pâinea de pe câmp.

TOADER: Oare? Dacă-i așa, cucoane, grăiește d-ta cu românii, că eu degeaba m-am cercat să-i scot azi la lucrul boierescului.

GALUSCUS: Unde sunt frații romani?

TOADER: Fac cislă colea-n crâșmă.

GALUSCUS: Învită-i se vie aice ca se parlamentăm împreună.

TOADER: Îndată, cucoane Gălușcă. (Se duce în crâșmă.)

GALUSCUS (în parte): L-oi învăța eu pe Răzvrătescu, să scrie vornicului cu litere latine.

(Suzana cântă încet.)

GALUSCUS (o întrerupe): Suzano, belă Suzană...

SUZANA: Aud, domnule Gălușcă.

GALUSCUS: Ce faci acolo singurică?

SUZANA: Torc.

GALUSCUS: Torci?... Felice e fuiorul ce-l atingi cu degetele și cu buzele! (Oftând.) Căci nu sunt eu în locul lui!

SUZANA: Ai vrea să te torc?

GALUSCUS: Aș!...

SUZANA: Nu se poate.

GALUSCUS: De ce?

SUZANA: Ești prea nescărmănat.

GALUSCUS: Ah! Suzană.

SUZANA (imitându-l): Ah! Gălușcă.

GALUSCUS: De ce nu vrei se citesci în anima mea? De ce nu vrei se me capisci?

SUZANA: Eu?... ba să te piște rusaliile mai bine, da nu eu.