SCENA VI

GALUSCUS, SUZANA, TOADER, 

ȚĂRANII (ieșind din crâșmă)

TOADER: Veniți încoace, că vă cheamă vechilul moșiei.

ȚĂRANII

Domnul Gălușcă acum ne cheamă;

Haideți cu toții, hai, fără teamă

Să-i vedem fața cea pricopsită,

S-auzim vorba-i cea procopsită.

GALUSCUS: Bine-ați venit, fraților! Ve salut, salve!

ȚĂRANII: Bine-am găsit, cucoane.

GALUSCUS: Ve invit se-mi pretați toată atențiunea.

VEVERIȚĂ: Ce să facem, cucoane?

GALUSCUS: V-am luminat de demult asupra sorgintei voastre, sunteți romani, strănepoți a imperatului Traian, anticii dominatori a lumei! Așa este?

ȚĂRANII: O fi, cucoane.

GALUSCUS: În consecință, ve indemn, conform cu ordinul acesta de la subprefectură, se alergați la câmp pentru ca să-mi culegeți popușoiul. Dixi!

VEVERIȚA: Bucuros am merge, cucoane, dar nu ne dă mâna.

GALUSCUS: Și pentru care motiv, frate Veveriță?

VEVERIȚĂ: Ne temem de rusalii.

GALUSCUS: Rusalii!... sunt rusalii pe moșie?

VEVERIȚĂ: Sunt, sunt, ardă-le focul! Mai alaltaieri ele au furat boii lui Terinte prisăcariu, și chiar astă-noapte le-a zărit Gheorghe a Saftei, trierând satu. Așa-i, Gheorghe?

GHEORGHE: Așa, cumătre Vasile. Erau numai două în catrință și se furișau pe sub zăplazul curții boierești.

GALUSCUS (pe gânduri): Rusalii! Aceasta e un ce grav! uă... uă... uă... calamitate publică! Vechii romani, ascendinții nostri, pre cât îmi aduc aminte din istorie, se apărau de dânsele cu chipul întrebuințat de zeul Vulcan când a voit se prindă pe Venus cu Apolon în flagrante delictum, adică cu mreje. (Tare.) Fraților romani! cunoașteți voi pe Venus și Apolon?

VEVERIȚĂ: Ba nu, cucoane. N-au venit niciodată pe-aici prin sat.

GALUSCUS: Serman popul!... cum a uitat tradițiunele antice!... Fraților romani! strămoșii nostri prindeau rusaliile cu nevodul și apoi le înecau într-o baltă. Astfel debe se facem și noi. Luați un nevod și o pușcă cu voi și mergeți la lucru; iar dacă le veți zări cumva, zvâr și poc!... m-ați înțeles?

VEVERIȚĂ: Înțeles, cucoane. Hai, măi!

ȚĂRANII: Hai!

GALUSCUS: Dar căutați bine, fraților romani, se nu lăsați păpușoii in strujeni!

VEVERIȚĂ: Ferească sfântul! Hai, fraților romani!

ȚĂRANII (mergând spre crâșmă)

Hai ca strămoșii, cu vitejie,

Să stăm la pândă colo-n câmpie,

C-un năvod mare și cu o pușcă,

Precum ne-nvață dnul Gălușcă.

SUZANA: Toadere, încotro apucă frații romani?

TOADER (la țărani): Ei, măi! încotro, încotro? Acolo-i lanul de păpușoi?

VEVERIȚĂ (pe prag): Mergem să cătăm năvodul.

(Țăranii intră râzând în crâșmă.)

GALUSCUS (deschide jurnalul și se adâncește în citire): Ce stil! ce espresiuni energice! ce logică invincibile! admirabil ziar! admirabil redaptor! Cine-i subsemnat? (Caută la sfârșitul foaiei.) Clevetici! îl ghicisem de la început. (Citește:) “Douăzeci și patru de ore au trecut de când s-a format noul Cabinet, și încă nu vedem inovate și aplicate reformele promise de programa sa! Conchidem dar că și acest minister a pus sub salte promisiunile sale! Încă o ilusiune pierdută! Sermană Patrie! infelice Națiune! etc.” (Vorbit.) Sublim! Iaca accente patriotice!... În trei rânduri de tipar numai o singură greșeală de ortografie. Redaptorul a scris națiune în loc de năciune. Păcat! (Citește.)

TOADER (venind lângă Suzana): Suzană...

SUZANA: Aud, bărbate.

TOADER: Nu ne vede nime acu. Țăranii au intrat în crâșmă, dnul Gălușcă s-a îngropat în hărtia cea mânjită cu cerneală... Nu mă-i lăsa să mă-nfrupt c-o sărutare?

SUZANA: Bucuros, Toderică. (Întinzând obrazul.) Na, înfruptă-te degrabă!

TOADER (ștergându-și buzele): Iaca... (Când voiește s-o sărute, intră jandarmul.)