SCENA XIV

ȚĂRANII (venind din fund și aducând un năvod)

VEVERIȚĂ: Iaca năvodul lui Costantin Păscariu. Veniți încoace, măi, să ne punem la pândă...

GHEORGHE: Da nu mergem la lemne, cumătre?

VEVERIȚĂ: Mări, cată-ți de treabă, Gheorghe. Dac-a fi să ne potrivim noi la câte ne-nșiră cei gulerați, om căpchia de tot... Hai noi să ne cătăm de nevoi.

GHEORGHE: Vasile, măi frate, d-apoi cică-i pentru binele nostru...

VEVERIȚĂ: Se poate, cumătre, însă vina noastră-i dacă nu-i pricepem?... Ei ne grăiesc într-o limbă străină, parcă noi am fi pricopsiți ca dânșii... Ce-ai zice tu, Gheorghe, dacă te-aș povățui în limba nemțască?... ai căsca gura?... Așa pățim și noi cu cei ce zic că ne vor binele.

GHEORGHE: Oricum să fie, nu te juca cu dracu. Îi privighitor, măi, îi subprefect dnul Răzvrătescu!... are putere, frate.

VEVERIȚĂ: Las’, cumătre, că de-alde Răzvrătescu se schimbă pe toate lunile. Ca mâine a veni altul și ne-a zice alte povești... Hai la pândă, doar om pune mâna pe rusalii.

GHEORGHE: Unde să ne punem la pândă, moș Veveriță?

VEVERIȚĂ: Cole-n crâșmă. Rusaliile se primblă noaptea prin sat; cum le-om zări, amandea pe ele.

GHEORGHE: Dar dac-or da ele busta la noi?

VEVERIȚĂ: Le-om înhăța cu năvodul ista. Hai, măi, c-a început a înnopta.

ȚĂRANII: Hai. (Intră cu toții în crâșmă și se pun de pândă la fereastă.)

(Începe a înnopta.)