Iubit muritor,

Astăzi am priimit,

Prin poștia cerească,

Biletul tău pornit

Din Țara Românească.

Odată cunoșteam

Subt nume de roman

Un preaputernic neam,

Al lumei crud tiran;

Neam ce-l credeam perit,

Căci nu l-am mai zărit;

Și pînă-ntr-ast minut

(Mă jur pe al meu nume),

Eu nici aș fi crezut

Că existați pe lume;

Dar de vreme ce scriți

Voi trebuie să fiți.

Numai nu înțeleg

cine v-a putut spune

Că aveam pentru glob

intenții așa bune.

E netăgăduit

C-a lui desființare

De timp nepomenit

Mi-era în cugetare,

În cerc tot vițios

Văzînd că se-nvîrtește,

Și omul păcătos

În rele mult sporește,

Văzînd că jos la voi

mulți oameni mari și buni,

Lumei folositor,

au trecut de nebuni,

Au fost persecutați

În vreme ce-au trăit,

Și foarte lăudați

După ce-au murit.

Eu prea rău am urmat,

Cînd am lăsat odată

Pe Noe d-a scăpat

Cu luntrea-i deșălată,

Căci știi ce a făcut

Cît liber s-a văzut?

El a sădit o vie

Ș-a căzut pe beție!

Iar cu fetele lui

Ce-a mai făcut nu spui.

Iar de atunci încoaci

din el cîți s-au prăsit,

Acei ce au fost tari

pe cei slabi au robit;

Soarele-au spăimîntat

prin lupte și omor,

Pentru globul pămînt,

ce nu era al lor.

Căci socotesc că știi,

nevoie n-am să-ți spui,

Că nu e-al vostru el,

ci voi sînteți ai lui.

Apoi v-ați apucat

Cerul d-ați spionat,

Prin sticle cercetînd

Ce avem noi de gînd,

Ce fel ne preumblăm,

Pînă și ce mîncăm.

Ba încă ați scornit

Feluri de secături,

Și pe voi v-ați numit

Alese creaturi!

Acestea, drept să spui,

eu nu le sufeream,

Dar fiindcă îmi scrii

că sînteți ocupați

Proastelor voastre legi

spoială să le dați,

Fiindcă ai cerut

sorocul mărginit

De zece mii de ani,

fiindc-a mijlocit

Ș-o grațioasă stea

dintr-ale curții mele,

Pentru cîțiva poeți

ce casc gura la stele,

Mă-nduplec în sfîrșit,

astîmpăr al meu foc,

Îmi pui caii la grajdi

și coadele la toc.

Numai luați măsuri,

gîndiți și căutați

De indulgența mea

acum să profitați.

Căci daca spre pămînt

vrodată m-oi porni,

Vă poci încredința

că bine nu oți fi.