Spre Aiud

Într-un secret desăvârşit am fost scoşi de la „Casimca” şi vârâţi într-o dubă care ne-a transportat la închisoarea Aiud. Am fost încarcerat în aceeaşi celulă cu Marcel Petrişor, Zamfiroiu şi Aurel Popa. N-am ghicit niciodată de ce ne-au aranjat astfel.

Pentru mine Aiudul era un orizont nou, uriaş faţă de izolarea în care am trăit atâţia ani de zile.

Într-una din zile, când eram la plimbare, am auzit pe cineva strigând din dosul unor jaluzele:

— Tavi, Tavi, eu sunt Mihai. Era vocea lui Mihai Timaru, cel crunt torturat la închisoarea Gherla.

La a doua tură prin ţarc, mai zise:

— Jean este aici.

La auzul acestei veşti întreg trupul mi s-a înfiorat. Jean era fratele meu mai mare. Speram că a reuşit să treacă graniţa şi să fie bine aranjat undeva în Occident. Dar, vai mie, era şi el aici, în închisoarea Aiudului.

Fratele meu a fost arestat de Securitate cu ocazia alegerilor de tip comunist din februarie 1948, dar a evadat de la Securitatea din Focşani şi s-a refugiat în Ardeal. De atunci n-am mai aflat nimic de dânsul.

Fratele meu Jean.

Avocat de meserie, era şi el legionar ca şi mine.

Imediat după sosirea mea în Aiud a aflat şi s-a bucurat. A aflat şi celula în care eram încarcerat. Fiind mai vechi în închisoare, era întrebuinţat în echipa de corvoadă. Deci, cu mult mai multă libertate de mişcare decât cei ce zăceau în celule.

În una din zile, a bătut la usa mea zicând:

— Tavule, eu sunt, Jean.

I-am răspuns discret şi astfel am luat legătura cu dânsul.

În altă zi mi-a comunicat că-mi lasă o bucată de pâine pe pervazul geamului de la WC. Am găsit-o… A lua legătura cu dânsul era foarte riscant. Mă bucuram că-l aud, că-i simt vibraţia vocii. Ultima oară l-am văzut la sfârşitul anului 1947.

În una din zile am auzit un ţipăt disperat pe coridor. M-am înfiorat. Era vocea fratelui meu. Zadarnic am încercat să aflu… Abia în preajma punerii în libertate am aflat ce s-a întâmplat:

Fratele meu fiind la curăţenie pe coridor, mi-a pregătit un mic pacheţel cu mâncare. A vrut să treacă rapid balustrada pândind cu ochii după gardian.

Cu gândul la ce avea de făcut, uitase că la etajul II nu era plasă de sârmă între etaje şi a depăşit balustrada. Când şi-a dat seama de greşeală s-a agăţat cu mâna de parapetul metalic al balconului. Astfel şi-a schimbat direcţia cazând călare pe balustrada etajului următor. Din izbitură şi-a rupt uretra.

A fost dus în stare de inconştienţă la spitalul închisorii. A fost operat şi îngrijit de doctorii Popovici şi Sârbulescu, şi ei deţinuţi, care lucrau sub supravegherea unui medic civil, angajat al închisorii.

Fratele meu a fost salvat prin mila lui Dumnezeu şi grija celor doi doctori, care erau camarazi de ai noştri. Din asemenea accidente doar unul la zece mii mai scapă viu sau fără infirmitate.

După un timp, a fost scos din spital, fiind considerat în convalescenţă. Pansamentul i se schimba In celulă.