Şantajul colonelului Crăciun

Directorul închisorii ştia că fratele meu este avocat. Era informat că este fiu de legionar martirizat în anul 1939… De aceea a ţinut neapărat să-l murdărească în lăturile „reeducării”, fără a ţine cont că încă era destul de bolnav.

L-a şantajat ca să participe la „reeducare” în unul din cluburi.

Nu s-a mulţumit directorul închisorii numai cu participarea pasivă la „şedinţele” clubului. Mai târziu, i-a pretins să ia cuvântul şi să-l ponegrească pe Corneliu Zelea Codreanu. Să „argumenteze” că Zelea Codreanu a fost un criminal.

Omul legii din el n-a dat răspuns pe placul mişelului care se ascundea în pielea directorului.

Fratele meu i-a răspuns:

— Prefectul de poliţie Manciu a fost împuşcat de către Corneliu Codreanu în legitimă apărare. Aşa a stabilit justiţia din vremea aceea, achitându-l pe Codreanu.

Daca regimul comunist consideră sentinţa nedreaptă, poate să rejudece procesul post-mortem. Doar controlează întreaga activitate de stat.

Când o asemenea sentinţă se va pronunţa, atunci eu, avocatul Jean Voinea, voi respecta sentinţa şi voi susţine ce scrie acolo. Până atunci Corneliu Codreanu este nevinovat.

Deţinuţii au aplaudat cuvântarea fratelui meu, iar comandantul închisorii l-a pedepsit vârându-l la Zarcă, unde regimul era de exterminare şi nu se acorda nici un fel de asistenţă medicală…