Stadiul „reeducării” la sosirea mea la Aiud

La sosirea mea în Aiud, „reeducarea” era declanşată. O parte, mică numeric, a refuzat categoric să participe la „reeducare”. Pe aceştia i-a introdus la Zarcă, unde li s-a aplicat un regim de exterminare lenta prin înfometare, frig, pedepse date arbitrar, lipsa oricărei asistenţe medicale, stricteţe excesivă…

Prima personalitate legionară asupra căreia s-a încercat compromiterea a fost savantul atomist George Mânu. A refuzat categoric orice colaborare cu regimul. Drept consecinţă a fost izolat şi lăsat să moară fără nici o asistenţă medicală. Ultimele lui cuvinte au fost: „Să fiţi demni…”.

A doua pesonalitate legionară de mare calibru a fost prinţul Alexandru Ghica. Bărbat decis să moară, dar nu să cedeze. Dumnezeu i-a dat putere să reziste până la capăt. A scăpat viu din groznica încleştare, murind de moarte naturală prin 1984-1985.

Oculta a folosit toate metodele posibile pentru a înfrânge tăria acestor oameni şi a-i putea murdări într-un fel oarecare înaintea punerii lor în libertate.

I-a scos din închisoare în automobile luxoase şi i-a plimbat prin ţară ca să vadă „marile realizări” ale socialismului. I-a plimbat pe diferite platforme industriale, pe arterele oraşelor unde s-au făcut construcţii noi, pe Litoral ca să vadă staţiunile nou construite.

La întoarcere i-a pus sa vorbească, în faţa maselor de deţinuţi anume aleşi, despre ce au văzut. A spus fiecare ce a văzut. Dar când i-a venit rândul prinţului Ghica, acesta a răspuns că a văzut „o salcie ce plânge”. Acest răspuns al prinţului a stricat tot „spectacolul”. Colonelul Crăciun, scos din fire, a strigat:

— Formidabil! Noi cheltuim zeci de mii de lei ca să le arătăm realizările regimului, iar Ghica a văzut o salcie ce plânge…!