Pregătirile preliminare în vederea „reeducării'

Aşa cum am arătat mai sus, teroarea de lungă durată a fost una din metodele folosite în vederea „reeducării” finale. Oculta şi-a dat seama că simpla teroare lenta nu da rezultatele scontate.

În închisoarea de la Aiud au fost încarceraţi mulţi intelectuali de talie mare. Povestitori de mare talent. Oameni culţi cu un rafinament subtil.

În loc ca închisoarea să diminueze numărul intelectualilor, prin îndobitocirea lor ca urmare a regimul aplicat, aceştia au sporit numeric.

Mulţi elevi, care la arestare erau minori, acum începeau să încărunţească în închisoare. Aceştia nu şi-au petrecut timpul plângându-şi soarta, ci şi-au însuşit cultura „pe furate” de la intelectuali mai învârstă. Şi-au însuşit cultura universală şi tăria creştină.

Tineretul nu era cunoscut în lumea intelectuală internă sau internaţională, dar constituia o realitate pe care regimul comunist a constatat-o şi trebuia neapărat să o rezolve. Şi a rezolvat-o în felul lui:

Toţi cei cărora le-a expirat pedeapsa dată prin sentinţă au fost trimişi în lagărul de la Periprava. Securitatea avea să-i condamne în continuare cu pedepse „administrative” de până la 60 de luni.

Era, totuşi, insuficientă această măsură. Atunci au făcut loturi de bărbaţi dârji, dar necunoscuţi de opinia publică, pe care i-au trimis la alte închisori, îndeosebi în lagărul Salcia, din Insula Mare a Brăilei.

Cu toate acestea, au mai rămas tării care incomodau.

Prin anul 1958 sau 1959 s-a mai format încă un lot de 50 de legionari, tot unul şi unul, cunoscuţi în închisoare pentru tăria lor spirituală şi dârzenia cu care înfruntau mişeliile administraţiei. Aceştia au plecat din Aiud cu duba, dar n-au ajuns niciunde. Se presupune că au fost executaţi în secret şi aruncaţi în gropi comune, iar pământul nivelat deasupra lor.

După ce tăriile anonime au fost astfel înlăturate se putea trece la lovitura de gratie, care consta în terfelirea cu noroi şi tot ce este murdărie a personalităţilor de frunte legionare.