Anticrist va cădea şi va începe o nouă istorie a omenirii.

Deţinuţii se confundau pe ei înşişi cu echipa de sacrificiu a istoriei. S-au identificat cu ultima putere ce are contact direct cu Satana, ţinându-i piept şi împotrivindu-i-se cu îndârjire.

Convingerea oamenilor că despre ei este vorba în profeţie constituia o adevărată forţă ce dădea putere de rezistenţă deţinuţilor acestei închisori, ţinându-le moralul ridicat.

Agatangelos numea pe oamenii ce vor umple închisorile lui Anticrist cu numele de „oamenii Arhanghelului”…

Colonelul Crăciun era perfect informat, prin „codoşii” săi plantaţi în toate camerele, asupra acestei stări de spirit. A încercat să o combată luâdu-i în derâdere pe deţinuţi, cu ocazia inspecţiilor la cluburi, zicându-le:

— Ce proşti mai sunteţi! Noi, comuniştii am trimis un om în cosmos şi nu l-a întâlnit nici pe Dumnezeu, nici pe Hristos şi pe nici un sfânt căruia voi vă închinaţi. Pătraşcule (era un student la teologie), staţi şi vă rugaţi în celulă ca să vină Agatangelos să vă salveze? Fiţi siguri că numai noi comuniştii vă vom da drumul din închisoare atunci când veţi fi reeducaţi.

Şi deţinuţii murmurau în şoaptă între ei: „Ne veţi da drumul când Dumnezeu vă va suci minţile cele strâmbe”.

Administraţia se grăbeşte cu „reeducarea”

Reaşezarea deţinuţilor în diferite cluburi şi camere se opera zilnic.

Se simţea o grabă a administraţiei în a ne face să ne autoponegrim.

Celulele de pedeapsă erau pline de cei care dădeau răspunsuri necorespunzătoare.

Era un du-te-vino de la Celular spre Zarcă sau celulele de pedeapsă.

Deşi oamenii erau mai mult stafii, din cauza regimului de înfometare şi întuneric din celule, tot nu voiau să cedeze.

Pe cea mai mare parte a comandanţilor au reuşit să-i determine să se dezică de crezul legionar. „Trupa”, insă, nu le urma exemplul.

Fiecare din legionarii de rând ştia prea bine că pe umerii comandanţilor apasă responsabilitatea pentru soarta întregii gloate. De aceea i-au înţeles. Pentru ei înşişi, insă, nu au admis aceeaşi atitudine.

Lupta, de acum înainte, se dădea individual. Care cum putea şase descurce.

Unul făcea pe prostul, altul pe bolnavul, un altul pe tăcutul. Majoritatea fraţilor de cruce n-a vrut să recunoască apartenenţa lor la Mişcarea Legionara. Prin acest truc au fost şi din cei care au scăpat doar cu o înjurătură.

Cu toate presiunile făcute şi cu tot regimul Zărcii, al celulelor negre şi al carcerelor, sute de legionari de toate gradele au reuşit să treacă pragul puşcăriei spre libertate fără să-şi fi plecat capul în faţa Satanei.

Legionarii din închisoarea Aiud puteau fi distruşi în totalitate numai dacă Oculta ar fi dezlănţuit un nou „Piteşti”. Dumnezeu s-a îndurat de noi şi nu s-a întâmplat o asemenea nenorocire.