Liliana.

Nuti Pătrăşcanu a rămas încă din închisoarea Piteşti cu mintea definitiv întoarsă.

N-a fost suficient pentru Securitate că i-a spălat creierul prin torturi, nici că pe locul mat i-au plantat otrăvurile comuniste, dar acum îi mai flutura prin faţă şi alte baliverne, îl îmbăta cu parfumul unei iubiri trecute. Nuti Pătrăşcanu avea o mare slăbiciune pentru iubita lui, pe nume Liliana, care a rămas afară.

De câte ori venea de la anchetă îl vedeam impulsionat de îmbărbătările anchetatorilor care-i ticluiau poveşti despre Liliana lui care-l iubeşte şi care-l aşteaptă. Îi dădeau „ştiri” că-i sănătoasă şi îşi petrece timpul numai cu gândul la el-prăpăditul…

Pierduse simţul măsurii şi al dreptei judecăţi. Nu ţinea cont că de atunci au trecut zece ani. Timp ce a lovit în temelia iubirii, năruind-o.

N-avea oglindă ca să-şi vadă stârvul hidos ce se plimba pe picioare de împrumut luate de la vreun schelet din morgă. Era voios când i se vorbea de Liliana şi relua subiectul de zeci de ori.

Noi ceilalţi l-am lăsat în pace. N-am vrut să-i stricăm plăcerea de a se învârti în acest scrânciob neghiob.

Securitatea unelteşte împotriva noastră prin Nuti Pătrăşcanu.

Nuti Pătrăşcanu s-a prăbuşit încă din închisoarea Piteşti. A fost printre primii intraţi în focurile „reeducării”. A rezistat puţin. A trecut prin fazele de victimă, călău şi ţap ispăşitor. Era atât de dresat încât din sufletul său era radiată orice tărie, orice urmă de credinţă în Dumnezeu. Nimeni din cei care l-au cunoscut nu întrevedea posibilitatea revenirii lui la normal, într-un timp scurt.

Când securistul îi zâmbea în anchetă, Nuti se înveselea. Parcă-şi vedea iubita cochetându-i sau făcând uz de toate farmecele ca să-l provoace.

Când securistul se încrunta, Nuti pleca fruntea şi-l întreba ce ar trebui să facă spre a-l vedea iarăşi zâmbind.

Mai jos decât această stare eu nu cred că poate cineva să coboare. Nuti Pătrăşcanu la acest nivel se găsea.

Aducerea lui Nuti Pătrăşcanu în această cameră, unde se găsea tocmai conducătorul Mişcării Legionare din România nu era întâmplătoare. El avea o misiune: De a ne tulbura convingerile şi a ne determina să facem o declaraţie de desolidarizare de Horia Sima şi cei care-l urmează pe acesta.

Securitatea avea experienţă diavolească. Ştia că poate să ademenească sufletele ruinate doar mărind sau micşorând doza de teroare.

Uneltitorii din umbră credeau că fiind aduşi la limita disperării, datorită regimului bestial care ni-l aplicau, vom ceda… De data asta s-au înşelat.

Nuti Pătrăşcanu era dus destul de des la anchetă, iar când se întorcea seara târziu mirosea a cafea şi a ţigări fine.

Securitatea l-a pus pe Nuti Pătrăşcanu să dezvolte în faţa noastră o teorie care depăşea limitele înscenării procesului Piteşti. Iată care era teoria:

Francmasonena s-a scindat în două. O parte s-a dat pe brazdă, mergând cu comuniştii „cinstiţi”, altă aripă (capitalistă) s-a infiltrat în Securitate şi a iniţiat acţiunile de distrugere a elementelor dârze. Adică a legionarilor.

În consecinţă, după noua teorie, toate pătimirile noastre se datorează francmasonilor infiltraţi în Securitate. Ei au avut drept scop să ne distrugă pe noi, legionarii, şi să compromită Partidul Comunist.

Ca atare, regimul comunist („mititelul” de el) nu are nici o vină. El nu are nimic împotriva legionarilor. Din contră… Partidul Comunist recunoaşte şi apreciază pe Corneliu Codreanu. Recunoaşte ca francmasonii s-au folosit de mascarada comunistă şi ne-au lovit şi pe noi legionarii, dar şi pe partid…

Acum însă, după ce Partidul a fost curăţat de elementele francmasonice ca Lucreţiu Pătrăşcanu (unchiul lui Nuti), Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu etc… Vrea să termine cu puşcăriile şi să ne pună în libertate.

Eu am crezut că fabulaţia procesului „Piteşti” este culmea prostiei. E culmea imaginaţiei bolnave a securişnlor. Iată că acum dădeau dovadă că au reuşit să se depăşească pe ei înşişi.

Nuti Pătrăşcanu încerca disperat să ne convingă că trebuie să facem o desolidarizare scrisă de Horia Sima şi adepţii lui. Apoi trânti un ultim argument în limbaj tipic securist:

— Nici acum nu acceptaţi, când niseântinde o mână atât de binevoitoare…

Eu i-am răspuns:

— Ba da Nuti. Numai că mai întâi întreabă-mă pe mine care te privesc, să-ţi spun din ce mormânt ai înviat. Păcat că n-ai o oglindă ca să te vezi în ce hal te-a adus mâna „binevoitoare” ce stă întinsă spre noi cu ghiarele netăiate…

De ai avea coarne să împungi, noi toţi ăştilalţi am umbla cu maţele scoase…

Disperat de atitudinea noastră, Nuti Pătrăşcanu ne-a dat în vileag secretul prezenţei lui în această celulă a „casimcăi”:

— Eu suni aici ca să va aduc acest mesaj.

În cele din urmă Nuti Pătrăşcanu m-a însărcinat pe mine să-i pun condiţiile pe care le cerem noi. Erau atât de inacceptabile pentru regim încât Nuti Pătrăşcanu intrase în panică. Toate planurile lui se duceau pe copcă.

După ce s-a întors de la anchetă ne-a zis plin de convingere:

— Este o pretenţie prea mare faţă de nişte oameni care ne „întind o mână de ajutor”. Trebuie să înţelegem că suntem în ghiarele lor. Oricând pot să ne strivească cum striveşti o ploşniţă…

Se vedea dădăceala anchetatorului. Eu îi zâmbeam lui Nuti. El insista să semnăm fără condiţii. Am constatat că un timp nu l-au mai chemat la anchetă. Aşa s-a terminat această ispită.