Moartea lui Nuti Pătrăşcanu.

După câteva luni de la ultima anchetă, Nuti s-a îmbolnăvit de diaree deshidratantă. A cerut ajutor în disperare de la gardian. N-a primit nimic. Nici măcar un răspuns.

Misiunea lui s-a termitat, aşa că l-au abandonat. Trebuia să moară. Moartea lui asigura secretul acţiunii de „misionar” al Securităţii pe lângă Nicolae Petraşcu.

Într-o seară, Nuti a încetat să mai respire. Ochii în cap i se sleiau devenind maţi. Era semnul că sufletul l-a părăsit. I-am închis ochii şi i-am pus mâinile pe piept creştineşte.

Deşi a fost total satanizat, noi cei trei rămaşi în viaţă am rostit rugăciuni pentru dansul. A rămas peste noapte cu noi în celulă.

Pe rând am făcut câte unul priveghi – aşa curn e datina la români şi aproape la toate popoarele.

A doua zi a fost scos într-o pătură pe coridor. Mai încolo nu ştiu ce s-a întâmplat cu trupul neînsufleţit.