Un meniu cu „cântec”

Pe data de 16 iulie 1960, în timp ce vlăguiţi de foame aşteptam mizerabilul surogat de cafea, am auzit un zgomot neobişnuit.

Ne-am dat seama că nu-i hârşâitul ciubărului cu terci sau surogat de cafea pe cimentul culoarului îngust. Am dedus că-i un cărucior care înaintează încet, oprindu-se în dreptul fiecărei celule. Încep presupunerile, emiteam fel de fel de ipoteze., În timp ce noi încă ne mai contraziceam, oblonul s-a deschis şi am rămas înmărmuriţi de ce vedeam în faţa ochilor:

Era cu adevărat un cărucior cu etaj, asemeni celor de la marile restaurante sau spitale. Felii de pâine albă, cuburi cu unt, dulceaţă şi ceai cu lămâie într-un ulcior nou smălţuit.

— Daţi gamelele încoace.

Ne-a dat untul, ne-a dat dulceaţa, apoi ne-a turnat ceaiul în gamele. Ne-a zis cu o voce blândă în continuare:

— Mâncaţi fără grabă şi dacă vă mai trebuieşte să mai cereţi.

Cum s-a închis oblonul, eu am zis celorlalţi:

— Staţi, nu mâncaţi. Cred că-i ultima lor decizie de a ne extermina în cel mai civilizat mod cu putinţă. Întâi ne ademenesc cu o mâncare selectă, apoi ne omoară.

Ceilalţi mi-au zis: Dacă e vorba de exterminare, fie încea tă fie grabnică, prin terci se poate face acest lucru mult mai bine şi mai eficace.

Nuti Pătrăşcanu a emis o ipoteză care ne-a îmbătat de cap pe toţi: Că francmasoneria a fost înfrântă de comunişti şi de acum toate se vor transforma în bine…

Eu n-am vrut să mănânc. Gardianul a mai venit o dată şi ceilalţi au mai primit o porţie pe care au savurat-o cu plăcere.

Eu am aşteptat cât am aşteptat şi văzând că nu moare nimeni mi-am mâncat raţia cea din cale afară de gustoasă.

Când a fost la prânz, acelaşi cărucior s-a auzit cum lunecă pe coridor…

De pe un raft boieresc ni s-au dat străchini noi smălţuite. Dintr-o oală curată, nou-nouţă, cu un polonic inox ni s-a servit o ciorbă cu miros plăcut, „de nas rupător”, care avea steluţe pe deasupra. Pluteau ca nuferii pe apele din păduri neumblate.

Acesta a fost felul întâi. După ciorbă a urmat o tocăniţă de cartofi cu carne, o prăjitură şi o chiflă pe deasupra. Gardianul ne-a întrebat dacă mai vrem supliment. Oricât de înfometaţi eram niciunul din noi n-a cerut supliment Cina a fost la fel de boierească.

Aşa a durat această „minune* până la data de 9 septembrie 1960, când din nou am auzit hârşâitul nesuferitului hârdău cu terci bălos ce ungea fundul gamelei. La amiază şi seara am primit din nou lături împuţite, refuzate de porci.

Mult mai târziu am auzit că în acea perioadă preşedintele Statelor Unite urma să se întâlnească cu Hruşciov şi să discute punerea în libertate a deţinuţilor politici din România.